HAOS pe autostrada A1: accident în lanţ soldat cu trei victime, TIR...

HAOS pe autostrada A1: accident în lanţ soldat cu trei victime, TIR plin cu cereale răsturnat UPDATE Un rănit a murit. Vezi cum s-a petrecut accidentul FOTO

0
DISTRIBUIȚI

A fost o oră plină de accidente pe A1, între Pecica şi Arad. Un tir plin cu cereale a intrat în parapeţi, urmat de un accident în lanţ în care au fost implicate trei autoturisme, soldat cu trei victime, în urma căruia circulaţia a trebuit să fie oprită.

Potrivit celor de la specialarad.ro, şoferul unui tir înmatriculat în Arad care era ticsit cu cereale a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a intrat în parapetul din partea stângă. Explicaţia şoferului de tir a fost halucinantă, spunând că a încercat să evite un obstacol aflat pe autostradă, moment în care a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat. Incidentul a avut loc în jurul orei 11.00.

Puţin mai târziu, trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc la kilometru 551, tot lângă Pecica, la patru kilometri distanţă. S-a intervenit cu un echipaj SMURD de la Nădlac, un echipaj al ambulanţei din substaţia Pecica şi un alt echipaj de la Arad. Potrivit informaţiilor aradon.ro, incidentul s-a soldat cu trei victime.

UPDATE Unul dintre răniți, pentru care a fost solicitat elicopterul SMURD, a murit la Spitalul Județean din Timișoara.

Accidentul s-a produs la kilometrul 551, în apropiere de Pecica, după ce carosabilul a fost acoperit cu porumb, căzut din TIR-ul menționat mai sus.


Şoferul unui autoturism nu a observat, la timp, cerealele împrăştiate pe şosea şi a derapat, maşina sa fiind lovită de alte două vehicule. Vicitma decedată era angajat al unei companii de drumuri şi se afla în zonă pentru a interveni la ridicarea TIR-urlui răsturnat la marginea autostrăzii. El a fost prins între una dintre maşinile mici şi macara.

Sursa foto: ISUJ Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.