Încă 4.500.000 de lei de la bugetul local pentru proiectul de reabilitare...

Încă 4.500.000 de lei de la bugetul local pentru proiectul de reabilitare termică a blocurilor cu fonduri europene. Din ce cauză nu se pot deconta de la UE

0
DISTRIBUIȚI

anvelopare-blocuri

Două proiecte importante legate de alocarea de bani de la bugetul local Timişoara pentru finalizarea proiectului de reabilitare termică a blocurilor finanţat cu fonduri europene au fost votate de aleşii din Consiliul Local Timişoara ieri. Trebuie spus că o bună parte din lucrările aferente proiectului de reabilitare termică a blocurilor, cu fonduri europene, nu au fost finalizate la termen, astfel că toate intervenţiile care se vor face după data de 1 ianuarie 2016 se vor deconta de la bugetul local. Vă reamitim că Primăria Timişoara a acordat contractul de realizare a documentaţiei firmei Proiect C&A, deţinută de un membru PNL. Astfel, compania a realizat actele cu indicatorii tehnico-economici aferenţi proiectului, chiar înainte de a semna un contract cu Primăria Timişoara, acestea fiind aprobate în CLT. Ulterior cele două părţi au ajuns în instanţă, după ce firma C&A a cerut mai mulţi bani decât negociase iniţial.

Ambele proiecte au fost introduse suplimentar pe ordinea de zi. Pentru faza a doua a proiectului au fost alocaţi 1.619.940 de lei de la bugetul local, bani care conform actului votat de CLT reprezintă sume neeligibile, din cauza faptului că Primăria Timişoara nu a avut suficienţi bani ca să achite de la bugetul local anumite lucrări făcute anul trecut. Cel de-al doilea proiect se referă la faza patra a proiectului şi prevede o alocare de 2.936.920 de lei de la bugetul local pentru acoperirea unor cheltuieli neeligibile rezultate din acelaşi motiv.


E important de spus că proiectele au fost votate fără discuţii, după ce aleşii locali au dezbătut peste patru ore pe marginea restului de proiecte de pe ordinea de zi. Conform unui proiect votat la finele lunii decembrie a anului trecut, suma alocată de la bugetul local pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a blocurilor este de 18.000.000 de lei. Vă reamintim că tot de la bugetul local au fost alocaţi recent 7.000.000 de lei pentru reabilitarea centrului istoric, proiect inaugurat de primarul Nicolae Robu la finele anului 2015.

poza alocare

poze alocare

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.