Primăria Timişoara sparge gheaţa. Vezi care sunt primele trei proiecte cu finanţare...

Primăria Timişoara sparge gheaţa. Vezi care sunt primele trei proiecte cu finanţare europeană pentru care a aplicat

0
DISTRIBUIȚI

primaria timisoara (1)

Promovarea Timişoarei ca destinaţie turistică este o prioritate pentru administraţia locală. Conform anunţului făcut ieri de edilul-şef Nicolae Robu municipalitatea a aplicat deja pentru trei proiecte cu finanţare europeană pe segmentul de cooperare tranfrontalieră România-Serbia, două dintre acestea având în vedere acţiuni care vor promova turismul, iar un al treilea fiind axat pe Sănătate.

Primul proiect se numeşte „Cultură şi Turism transfrontalier în realitatea augmentată”, iar partenerii sunt municipiul Timişoara – lider de proiect, Universitatea Politehnica şi o asociaţie din Serbia. Bugetul proiectului este de 496.927 de euro cu TVA inclus, din care bugetul este 196.528 de euro. „În cadrul acestui proiect vor fi dezvoltate aplicaţii pentru smartphone şi tabletă din această zonă a realităţii augmentate, mai precis se va realiza un soi de muzeu virtual care va ajuta turiştii să descopere informaţii şi imagini greu accesibile referitoare la moştenirea culturală din această zonă”, a explicat primarul Nicolae Robu.

Al doilea proiect se numeşte se numeşte „Dezvoltarea Cooperării Transfrontaliere” în noile tehnologii medicale pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şi pentru prelungirea vieţii.


Parteneri sunt Spitalul General Vârşeţ – lider de proiect, Primăria Timişoara, Spitalul Clinic Municipal, Spitalul de Copii Louis Ţurcanu şi Spitalul Orăşenesc din Republica Moldova. Valoarea estimată a proiectului este de 2.1 milioane de euro, bugetul primăriei 867.000 de euro, bani care vor servi la achiziţionarea de echipamente pentru Spitalul Municipal şi cel de Copii.

Al treilea proiect este „Festivalul Medieval Banat”, iar partenerii sunt Primăria Timişoara, ADETIM, o primărie din Serbia şi Agenţia de Dezvoltare Socio-Economică Banat alături de Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Timiş. Valoarea proiectului este de 765.000 de euro cu TVA inclus, din care bugetul pentru primărie este de 444.000 de euro. „Evident în Timişoara vom avea evenimentul central propriu-zis cu tot ce comportă organizarea lui. Nu este încă fixată data exactă şi va urma să obţinem aprobarea. Noi am aplicat, noi dorim să conferim tradiţionalitate acestor festivaluri”, a detaliat primarul Nicolae Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.