În România mea o femeie care avortează acasă, deasupra găleții, aruncă pruncul de 5 luni la pubela de gunoi, căci dacă tot e mort, ce are a face că a fost ființă vie până mai deunăzi? Îi e nefolositor, poate face, la o adică, altul. Poate că nici nu l-a vrut cine știe cât.
În aceeași țară a mea scapi de pedeapsă dacă-ți dai demisia în timp ce ești cercetat de Comisia de disciplină, apoi ai șanse reale să te prezinți la concurs și să obții fix același post, dacă alții nu se grăbesc să viseze la o carieră didactică la o grădiniță din mediul rural.
Poți să ai un istoric colorat, poți să-l fi sedus pe fiul de 17 ani al vecinilor, când tu ai avut dublul vârstei lui, și apoi, cu frustrare, peste ani, să ai treaba tuturor femeilor mai tinere decât tine: asta te califică în România mea pentru un post de educatoare de grădiniță, în care ai liber să îți reverși toate frustrările pe niște copii prea mici să înțeleagă subînțelesuri și să le relateze acasă.
În România mea onaniștii prinși în fața școlii sunt „anchetați” trei ani, și abia apoi sunt trimiși în judecată, în stare de libertate, pentru expunere indecentă, fără să se pună vreodată problema impunerii unui ordin de restricție.
Și tot aici tatăl care-și violează fiica are cam toate șansele să trăiască în continuare cu victima sub același acoperiș, până la… condamnare. Căci am văzut cazuri în care părintele iubitor a fost trimis în judecată în stare de libertate. Asta după ce ancheta a durat o vreme. (Însă dacă furi un ceas de plastic, de perete, dintr-o biserică, ajungi instant după gratii, preventiv, 30 de zile.)
Dacă american dream e peste ocean, coșmarul balcanic e sigur la noi, venit la pachet cu cele mai jenante statistici legate de igienă personală, educație sanitară și nu numai.
