Primarul Nicolae Robu a oferit recent o nouă mostră de ipocrizie politicianistă. Dacă în ultima perioadă toate nerealizările din mandatul său sunt puse în cârca PSD, mai nou primarul Nicolae Robu se laudă că în mandatul său componenţa consiliilor de administraţie ale companiilor din subordinea Primăriei Timişoara, adică Colterm, SDM, RATT, Pieţe SA, Aquatim sau Retim – unde doar jumătate din acţionariat este deţinut de CLT – a fost aleasă prin concurs.
Edilul uită însă să menţioneze că nu numai Primăria Timişoara s-a umplut de membri PNL veniţi prin concurs, ci şi aceste consilii. Reamintim nume sonore precum Sanda Greblă, consiliera primarului, membră în consiliul Retim, unde a votat decizii precum închirierea unor maşini la sume exorbitante, pentru a admite mai apoi că nu avea idee ce a votat. Un alt nume cunoscut este Alina Calotă, fostă iubită a şefului TNL Timiş, Liviu Cocean, ajunsă şi ea în consiliul Horticultura. Nici consiliul SDM nu scapă de amprenta PNL, fiind condus de un alt cunoscut liberal, Ilie Stoinel.
Primarul Nicolae Robu însă, spune că aceste consilii sunt consituite pe competenţe şi cocursuri. „S-a dat concurs. Nu ştiu dacă mai e cineva cu mandat obţinut anterior intrării Ordonanţei 109. Nu ştiu, chiar nu ştiu, nu vreau să vă contrazic. S-ar putea să fie, nu am făcut o analiză a componenţei consiliului de administraţie, dar sub mandatul meu s-a mers pe concursuri pe OG 109 la consitituirea consiliilor de administraţie.
Dar nu vreau să spun în mod categoric că nu or mai fi în anumite consilii şi persoane care au obţinut mandatul înainte şi că nu li s-a încheiat, când înainte erau desemnaţi pe criterii politice reprezentanţii în consilii de administraţie. Nu e loc de politică acolo, acolo trebuie să fie oameni competenţi. A, faptul că au şi o anumită afiliere sau simpatie politică este un drept cetăţenesc, dar ce este obligatoriu, este să aibă competenţă în domeniu. Noi nu avem nevoie acolo de oameni care să fie figuranţi, ci în toate consiiile de administraţie avem nevoie de oameni care să fie preocupaţi, de oameni care de pe poziţia lor să îşi poată aduce un aport efectiv la bunul mers al lucrurilor în firma respectivă”, a explicat Robu.
Întrebat ce o recomandă pe Alina Calotă să ocupe acel post, edilul a completat că „nu înseamnă că toţi membrii consiliului de administraţie trebuie să fie specialişti în obiectul strict de activitate. Mă refer la management, la luarea unor decizii manageriale şi dacă cineva are capacitatea de a-şi aduce aportul de pe astfel de poziţii, foarte bine”.
Trebuie spus că, de exemplu, şi reprezentantul CLT în AGA Retim, liberalul Vasile Vesa, a „uitat” să informeze CLT cu privire la problemele existente privind construcţia incineratorului de deşeuri sau privind schimbarea componenţei consiliului de administrație al companiei Retim. Cu toate astea, Vesa nu a fost mustrat de Robu, în baza celor declarate mai sus, şi nici nu a putut fi schimbat prin votul CLT.
asta nu-i noua iubila a lui dragoi, city managerul orasului si care acum a ajuns si angajata prin primarie?
astia nici macar nu au originalitate! isi paseaza fufele de la unu la altu!