A murit Johann Cruyff, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie

A murit Johann Cruyff, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie

0
DISTRIBUIȚI

johann cruyff theguardian_com

Olandezul Johan Cruyff a încetat din viață la vârsta de 68 de ani din cauza unui cancer, au anunțat apropiații săi pe contul său oficial de Twitter, informează AFP.

„Pe 24 martie 2016, Johan Cruyff (68 de ani) a decedat la Barcelona, înconjurat de familia sa, după o luptă grea împotriva cancerului. Cu mare tristețe, cerem să fie respectată intimitatea familiei în timpul perioadei de doliu”, spune mesajul transmis de apropiații fostei legende a fotbalului olandez.

Triplu câștigător al Balonului de Aur (1971, 1973, 1974), Johan Cruyff a dezvăluit în luna octombrie că a fost diagnosticat cu cancer pulmonar.


Fostul conducător de joc al lui Ajax Amsterdam și FC Barcelona a fost simbolul „fotbalului total” etalat în anii 70 de naționala Olandei, cu care a disputat finala Cupei Mondiale 1974. Cu Ajax, el a câștigat de trei ori Cupa Campionilor Europeni, între 1971 și 1973, ultimele două trofee sub comanda antrenorului român Ștefan Kovacs.

După ce a agățat ghetele în cui în 1984, Johan Cruyff a avut o carieră de succes ca antrenor la Ajax Amsterdam și FC Barcelona, rămânând apoi sfătuitor la ambele cluburi.

Mare fumător, el a renunțat la tutun în 1991, după o intervenție chirurgicală pe cord.

Sursa foto: theguardian.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.