Procurorul şef Braşoveanu, nemulţumit de informaţiile primite de la serviciile secrete

Procurorul şef Braşoveanu, nemulţumit de informaţiile primite de la serviciile secrete

7
DISTRIBUIȚI

Rezultatele procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş în combaterea micii corupţii şi a evaziunii fiscale sunt ion brasoveanu 1 pinfuenţate şi de colaborarea  cu alte structuri ale statului – de la Poliţie, Gardă Financiară, până la serviciile secrete, a explicat, astăzi, cu ocazia bilanţului, şeful instituţiei, Ion Braşoveanu. Acesta a făcut o evaluare a modului în care Parchetul a beneficiat de sprijinul celor de la ochiul şi timpanul. „Lucrăm cu informaţiile pe care le primim de la serviciile specializate. Cu SRI am avut o colaborare bună, aceştia asigurându-ne suport tehnic în dosare şi nu am avut prea mult de lucru pe informaţii deoarece datele furnizate de aceştia privesc în special infracţiuni de competenţa DNA şi DIICOT.


La SIIPI, fostul „doi ş-un sfert”, nu există şef. Este un împuternicit la comandă de un an. Există această reticenţă în a nu face mai mult pentru a nu a-şi asuma mai multe. Cu DGA, am colaborat bine cu oamenii de acolo pe dosarele pe care le-am avut, dar calitatea informaţiilor pe care le primim de la ei lasă de dorit. Să sperăm că lucrurile se vor îndrepta”, a explicat procurorul şef Braşoveanu faptul că rezultatele pe aceste segmente nu sunt spectaculoase.

Acesta a fost susţinut şi de procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, care a susţinut că procurorii trebuie să beneficieze şi de sprijinul altor structuri pentru a combate contrabanda şi evaziunea fiscală. „Dacă spuneţi că se vând ţigări de contrabandă în pieţe, cred că trebuie să-l întrebăm şi pe inspectorul şef . Poliţia Naţională, Jandarmeria, Poliţia Locală şi alţii au atribuţii pe această linie. Nu cred că trebuie să meargă procururorul în piaţă să vadă cine vinde ţigări de contrabandă”, a susţinut Kovesi. Conform statisticilor, Timişul este pe primul loc pe ţară la numărul de dosare penale de contrabandă, după schimbarea legislaţiei.

7 COMENTARII

  1. Acu’ cateva zile m’am intalnit cu un pretenar. Amarat nevoie mare, acest bun amic. Avea neste probleme penale cu niste tzepari italieni (cam pleonastica exprimarea). Italienii i’au tras o tzeapa de vreo 400000 de ioroi in 2008, prin martie. Ce sa faca omu’? S’a dus sa se planga la institutiile statului, fiind un om cu incredere in statu’ de drept. Ehei, geaba frate! A facut plangerea acu aproape trei ani si pana in prezent n’a venit nimeni sa’l intrebe de sanatate. Acu a aflat si el de ce? Pai avocatu’ italienilor este fiul unui procuror cunoscut din Timisoara, care i’a si spus ca dosaru’ o sa stea sub fundu’ procurorului sef pana se prescriu faptele, adica inca doi ani de zile. Tot avocatu’ i’a propus sa primeasca 100.000 de ioroi ca’i criza si sa’si retraga plangerea. Pretenaru mi’a cerut si mie sfatu’. I-am zis sa ia banii iar din astia sa plateasca un tzaran din Maramu’ sa’i aplice o „perversa de pe targu ocana” la avocatu’ lu taticu’ ca sa se racoreasca. Ca geaba face plangere, ca Vanish la Ariel nu strica.
    Acu ma suna si’mi zise ca avocatu’ statea deunazi la masa cu procuroru’ din molar si se uitau cu jind dupa o pitzy, razand infundat. Mi’a multumit pentru sfat si m’a intrebat cat l’ar costa aplicarea unei perverse de pe targu ocana si lui Ariel. I’am zis ca asta deja este ofensa adusa otoritatii statului si costa cam septe ani. Si nu merita sa’ti pierzi vremea, ca oricum vine altu’. Mi’am amintit cum alegi un procuror corupt si pupinbasist: ALEGI LA INTAMPLARE.

  2. Va reproduc dintr-o ordonanta emisa in anul 2010 de dna procuror Alina Mirea din Timisoara:
    „Procesul este in curs, depunem sentinta nr…/2006 a Judecatoriei Timisoara si decizia civila nr …/2006 data in recurs de Tribunalul Timis) urmind ca in cadrul acestuia sa se decida daca contractul in cauza este sau nu nul.”
    Pai doamna procuror daca in fata dv se afla o sentinta si o decizie data in recurs cu patru ani inainte, atunci cum puteti motiva ca procesul este in curs. Decizia din recurs finalizeaza procesul.
    Oameni buni procurorii astia nu cunosc nici macar ce inseamna sentinta si decizie si sint avansati in cele mai inalte functii

  3. Acu’ daca ne apucam sa prezentam fiecare ce stie despre „profesionalismu’ si competentza” slugilor dictachiorului nu cred ca are Dragos spatiu alocat site’ului cate exemple pot scrie io si alti preteni de’ai mei. Tocmai de accea am prezentat un caz generic, un caz care tinde sa devina simptomatic la nivelul parchetelor. In general, procurorii Ariel cauta sa retina cate un „peste gras” care sa’l plimbe ca la circ, dupa care sa fie eliberat de judecatoru’ Vanish.
    Ceva in genu’ muncii pe vremea lu’ Tata Lae: Noi ne facem ca muncim ei se fac ca ne platesc. Doar ca slugile astea au inceput sa aiba salarii cam mari, ceea ce nu’i normal.
    Imi amintesc ca Ionelas a stat cu un dosar de fals la Parchetu’ de la Judecatorie cam pana s’a prescris fapta.

  4. Acest procuror corupt ar trebui luat la intrebari despre orgiile sexuale pe care le executa in imobilul de vis a vis de Piata Badea Cartan, impreuna cu acolitii si alti ” actualmente magistrati” din sistemul actual, fie civil fie militar, daca are demnitate probabil va recunoaste in fata Mihaelei, ” viata dubla de pervers, corupt. Oricum va avea surprize.

Dă-i un răspuns lui Av Obirsanu Carmen Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.