Inspiraţi de PRESSALERT.ro, pedeliştii au curăţat sigla PNL

Inspiraţi de PRESSALERT.ro, pedeliştii au curăţat sigla PNL

12
DISTRIBUIȚI

După ce PRESSALERT.ro a scris despre sigla mâzgălită aflată la intrarea în sediul PNL, nu liberalii au reacţionat, ci pedeliştii. Tinerii democrat liberalii s-au dus, astăzi, însoţiţi de jurnalişti ca să cureţeze sigla adversarilor politici. „Aș vrea să-l întreb pe domnul Robu cum crede el că va reuși să administreze un oraș, asta dacă va reuși să-și rezolve problema cu candidatura, dacă dânsul, pentru că dumnealui este președintele PNL Timiș, nu reușește să-și întrețină forte bine nici măcar sediul.


De aproximativ un an, sigla partidului pe care domnul Robu îl conduce, Partidul Național Liberal Timiș, este mâzgălită, arată foarte urât, iar imaginea orașului este afectată de această mizerie de pe fațada unei clădiri istorice din Timișoara”, a susţinut Nicolae Bitea, şeful tinerilor din PD-L Timiş. La operaţiune au fost asistaţi de deputatul Horia Cristian care a considerat că este foarte bine pentru că tot pedeliştii au fost cei care au mâzgălit. Printr-un comunicat, şeful PNL Timiş, Nicolae Robu s-a declarat, asemenea, de acord cu acţiunea PD-L pe motiv că „şi-au dat seama că au greşit când au mâzgălit sigla PNL Timiş şi înlătură mizeria făcută. Că doar nu noi sau simpatizanţii noştri le-au mâzgălit! Clădirea în care se află sediul PNL Timiş, ca şi celelalte clădiri din centrul istoric al Timişoarei, ar fi arătat altfel dacă PDL ar fi furat mai puţin”.

12 COMENTARII

  1. Este un lucru laudabil. Avand in vedere faptu’ ca anu’ trecut ipochimenii de la PD minus L, tot in urma unor comentarii din pressalert au curatat sediu’ propriu, amenajandu’l pentru fica ciorcovatzului, in cabinet ioroparlamentar.
    Stau si ma intreb ce or fi facut cu carutzu’ pentru ala micu’ de’l astepta EBA de la Syda? Si mai am o intrebare pentru Brendu’: Coane ai incheiat contractu’ cu RETIMU’ pentru gunoaie? Si vezi ai grija sa nu ti’l confunde aia de la Retim pe Pitzyponcu’ Gastric cu un gunoi si sa ti’l ia. Ca e pacat. Io de cine mai rad atunci?

  2. Ba idiotilor pdl-isti, nu va e rusine sa mazgaliti peretii si siglele altora si apoi sa aveti tupeul sa spuneti ca aia nu si le tin curate? Iar cu fatada v-a zis-o bine Robu ca de-aia nu s-au gasit bani pt. repararea sediului PNL si a celorlalte cladiri istorice pt. ca furati voi prea mult, v-ati incasat-o ca ati cautat-o cu lumanarea idiotilor! Cu salariile chiar ca e culmea nesimtirii ca voi pdl-ii sa blocati banii politehnistilor si tot voi sa comentati ca banii n-au ajuns la ei. Vai de capul vostru!

    Robu la Primarie!

  3. pintru dom’ Aburici di miehala,
    da’ di ce ti face ala de-shi zice cacaburici, poponar ?
    chiar ieshti ?
    di fapt sa fi poponar (bulangiu adicatelea) nu-i o rushine. ca mai sunt dashtia si pi la peneleu si pi la pedesereu si pi la udemereu. ca doar se poarta trasu la…buci .

  4. @cacaburici
    Io stiam ca voi astia de la PD minus L sunteti zgarciti din fire. Am auzit ca faceti cursuri de yoga pentru a putea sa va bagati capu’ intre picioare si sa va mancati singuri ceea ce produceti, din spirit de economie. In plus, asa faceti si economie la bonget ca mancati ceea ce produceti din plin.
    Referitor la orientarea sexuala a lu’ je, am o singura rugaminte. Trimite’o pe pretena sau nevasta ta la mine si o sa’ti spuna ea cat de poponar sunt. Ar mai fi o singura problema. Poate asa o sa aiba un model de comparatie si te paraseste. Fie pentru ca o ai prea mica, fie pentru ca nu stii sa folosesti ceea ce ai in dotare.
    Acelasi sfat il am si pentru cretzaru.

  5. @nicolas robuleaux
    Daca cineva nu are argumente, cum se intampla cu voi astia de la PD minus L, atunci incepeti sa improscati cu invective. Daca chiar credeti ca aveti dreptate, trimiteti prietenele sau nevestele la je si o sa va spuna ele cat de poponar sunt.
    Referitor la aprecierea pe care o am pentru anumiti politicieni, aflati ca aceasta nu este vesnica si pot fi comentati oricand gresesc.

  6. @misto…
    Robu ca si alti ipochimeni din urbea noastra s’au inscris intr’un partid politic, au catindat si au fost votati. Deci este politicieni.
    Acu’, daca analizam calitatea actului politic este o alta prblema. Depinde, in primu’ rand, de care parte a baricadei te afli. Una este sa fii la guvernare si alta e in opozitie. Robu, din cate stiu io a intrat in Parlament in 2008, deci cand penele a intrat in opozitie. Cam greu sa’i ceri sa faca ceva atat timp cat painea si cutitul este la portocalii.De exemplu, Ciuhendu’ conduce urbea de 15 ani si te rog sa’mi dai una mare realizare a acestuia. Robu este in conducerea Politehnicii (ca prorector si apoi ca rector) si se poate vedea ca se face ceva. O biblioteca, se mai renoveaza niste camine. ceva se intampla.
    Si te rog, sa nu confunzi administratia cu politica. Poti sa fii un om politic eminent dar un administrator prost si invers.

  7. cum stii tu sa aduci argumente pro robu:))))))) acu’ mie mi-e clar cat de obiectiv esti. chiar ma distrau analizele tale de pe aici. vad insa ca-s tare directionate. antii unii si pro altii. in fond esti om, deci esti supus greselii:)))))
    PS: vezi ca robu a primit lovele engros pe guvernarea liberala de a zugravit el niste camine si laboratoare:)

  8. @misto
    Comentariile mele sunt, de obicei, indreptate impotriva lu’ Ciuhendu’, Tata Jean, Miut (de la premarie) a lu’ Brendu’, Pitzyponcu’ Gastric, Ghita Falconetti, Don Chilotte Sanmartinean si alti portocalii, pentru ca ei este la guvernare.
    Cand Robu, Bojin si altii vor fi in fruntea bucatelor sa vezi ce o sa’i comentez. Chiar crezi ca am vre’un pardon sau „partipri'”? Afla ca nu. Comentariile mele sunt anti PD minus L, pentru ca astia e la GUVERNARE. Sunt anti Ciuhendu’ pentru ca el este primar si vad cum pe zi ce trece, orasu’ pe care’l iubesc devine tot mai gri, tot mai tern, tot mai urat. Si Ciuhendu’ are un mare merit in asta. Brendu la randu’ lui are un rol nefast in administratia timisana, poate mai putin vizibil dar la fel de toxic.
    Spui ca toate facultatile au primit bani. Este adevarat. Dar adevarat este si faptu’ ca primaria si cejeteu a avut bani pentru tot felu’ de lucrari care au fost platite dar nu au fost executate, sau au fost executate defectuos, sau au fost executate la preturi de zece ori mai mari decat cele de pe piata.
    Cand se afla ca unii au case cu piscina si teren de tenis cu nocturna, desi o viata intreaga au fost bugetari, nu’ti pui intrebarea de unde bani. De exemplu, Pitzyponcu’ Gastric are firmele pe pierdere dar nivelu’ de trai este peste medie. Sa fie datorita faptului ca vecinii l’au sponsorizat, pentru parcu’ pe care nu l’a mai facut.
    Robu macar a lasat ceva in urma la Poli. O biblioteca, neste camine renovate, neste laboratoare echipate. Asta e. In plus, rectorul este votat de profesorii si studentii din Politehnica. La raca si „competitia” care este in Politehnica intre facultati, este destul de greu sa’i multumesti pe toti si sa ajungi rector. De fapt, in orice universitate de stat din Romania este greu sa ajungi rector. Asa ca faptu’ ca un asemenea om s’a aruncat in politica este de apreciat. Putea la fel de bine sa ramana in Politehnica si nu avea nimic de pierdut, poate chiar era mai castigat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.