Cine a fost arestat în dosarul atentatului dejucat de „Crima Organizată”

Cine a fost arestat în dosarul atentatului dejucat de „Crima Organizată”

1
DISTRIBUIȚI

Tribunalul Caraş Severin a judecat, astăzi, cererea procurorilor DIICOT de arestare pentru cinci membrii ai grupării care plănuiau asasinarea unui interlop rival din Reşiţa şi al căror atentat a fost dejucat în ultimul moment. Ieri, poliţiştii de la „Crimă Organizată” i-au reţinut pe liderul grupării Bogdan Bujor, pe concubin acestuia Urziceanu Florina și pe Sorin Șonea,  vărul lui  Bujor.


Cei doi membrii ai grupării, care trebuiau să-l execute pe Cătălin Radu, erau deja în arest pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce au fost prinşi cu pistoalele-n maşină. Din anchetă a reieşit că gruparea avea reguli stricte de conspirativitate,  era organizată pe celule cu sarcini precise, efectua de activităţi de contrafilaj pentru asigurarea operaţiunilor, impunea executarea de către noii membrii a unor activităţi de iniţiere menite să demonstreze loialitatea faţă de grup. În urma audierilor de astăzi, Tribunalul Caraş Severin a decis, în urma audierilor, arestarea celor patru bărbaţi, singura care urmează să fie cercetată în stare de libertate cu interdicţia de a părăsi localitatea fiind concubina liderului grupării, care este gravidă în luna a treia. Împotriva deciziei se poate face recurs care va fi judecat de Curtea de Apel Timişoara.

1 COMENTARIU

  1. ale dracu activitati de contrafilaj daca i-a prins potera stand in masina la panda…daca citesti ce zice dicotu zici ca l-au prins pe Toto Rina capul mafiei italiene

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.