O înregistrare cu una dintre acţiunile unui investigator al Direcţiei Generale Anticorupţie în Timiş şi modul în care acesta a reuşit să scape de suspendarea permisului de conducere şi o amendă de 1400 lei cu o şpagă de 400 lei a fost făcută publică de Parchetul General. Şoferul a trecut în viteză peste calea ferată din localitatea Bulgăruş, deşi era semnul „crucea Sfântului Andrei”, care-l obliga să oprească pentru a se asigura.
După ce a fost oprit şi i-a cerut actele, agentul l-a anunţat pe investigator că va rămâne fără permis şi primi o amendă de 1400. „Achit amenda. Vă rog mult de tot. Mă grăbesc şi eu să iau pachetul pe care mi l-a trimis soţia de la vamă”, a încercat să-l înduplece contravenientul. La un moment dat, poliţistul l-a întrebat dacă are să achite 420 lei pe loc. Când şoferul i-a răspunsc că da, ia cerut 400 lei, după care i-a dat actel înapoi fără a-i mai da vreo amendă. Ba mai mult, la avertizat pe şofer „vezi că în spatele nostru, la 500 metri, e radarul”. La plecare, investigatorul a notat şi numărul maşinii de Poliţie – MAI 30383. Vezi înregistrarea.
olteanul undercover l-a ars pe olteanul in uniforma…:))
Hai PA !
oare ce va motiva caraliul de politist corupt care s-a facut de ras pt 400 lei? , rusine si….la puscarie cu el.
@baubau … dar daca te oprea pe tine sareai repede cu ploconul, fatarnicule.
Nu sunt de acord cu mita, dar si politistii au salar de „maro” … nu e de mirare.
Imi pare rau de politist…
Sunt absolut convins ca 90% au dat spaga la randul lor … ceea ce ii face mai vinovati decat agentii de circulatie !
Oricare dintre noi ar vrea a scape cind greseste,daca politistul nu si cunoaste drepturile si obligatiile pt care a esit in teren e problema lui.
Treaba e ca nu se ia carnetul pentru neoprirea la indicatorul respectiv, ci doar la trecerea de cale ferata unde sunt bariere.
Sunt 6 puncte penalizare.
bolbos uite ce a ajuns politia sub comenduirea ta,ati desfintat posturile popescule sa0i lasati sa fie patrule pe 30 de sate sa nu=i mai cunoasca nimeni sa shpagheze pe toata lumea,.pe vremuri sefu de post lua mielu de pashti acu i-ati facut rutieristi pe toti domnule bolbos
domnilor generali jos cu conducerea ipj timis urgent ca fac toaqta politia de ris
L-a facut pe politai ! Felicitari conducatorului Mercedes-ului ! Felicitari investgatorilor sub acoperire ! Recomand aceiasi actiuni „la vama” cu „pachetul”. . . Va ve-ti mira cum e cu pachetul”de afara” la vama… Aviz DGA…Oficiul Posuiuital A2 Timisoara. .Asteptam rezultatele si la vama. . . Cot veni vorba de „pachet” si…mai facem si noi „niste afaceri”..Aviz DNA…un laptop, bani marcati,si un vames de-al lui Craciui unoiu, va fi verificat…Specialitatea lui Varga Nicolae de la o.p. 2 vama ca si a sefului sunt „chinezismele”; de pe cind era sef la aeroport,continua acum si el cum poate
Ca tot veni vorba de posta vamala, cica unul a dat cu Varga de dulap pe motiv ca vamasu facea excess de zel, probabil asa l-a intruit fostul lui sef (varga este pensionar acum) pe nume Craciunoiu Emil (venit si el din strrethaya pe meleagurile unde foamea nu e la tot pasul, mai ales daca esti sef de „deconcertata” LOL…)