Argumentele halucinante ale şefilor din Primăria Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş pentru...

Argumentele halucinante ale şefilor din Primăria Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş pentru care i-au dat bani ilegal lui Marian Iancu

1
DISTRIBUIȚI

Șefii Primăriei Timișoara și ai Consiliului Județean Timiș au dat explicații halucinante auditorilor Curții de Conturi, care au stabilit că instituțiile au finanțat ilegal clubul de fotbal Politehnica Timișoara  al lui Marian Iancu cu nouă milioane de euro. Fostul primar Gheorghe Ciuhandu și secretarul Ioan Cojocari au dat o notă explicativă comună. „Faţă de observaţiile auditorilor externi, consider că aceştia sunt într-o eroare de percepţie a fenomenului fotbalistic.  Fără a face o disertaţie prea amplă, invederez că beneficiile aduse în dezvoltarea economico-socială a municipiului sunt foarte mari. Fotbalul este un fenomen sportiv prin care te faci cel mai uşor cunoscut în întreaga lume, spre exemplu şi datorită contribuţiei noastre materiale a unei echipe cum este Şahtior Donetk (Ucraina)”, a susţinut Cojocari.


De asemenea, au respins ideea că banii ar putea fi consideraţi sponsorizare deoarece „cel care realizează o sponsorizare urmăreşte prin aceasta să obţină avantaje comerciale în sensul creşterii notorietăţii, o dezvoltare  a imaginii de marcă, inclusiv punerea cât mai mult în valoare a celui care susţine sponsorizarea, ori în cazul asocierii aprobate prin HCL nr.127-2008 scopul urmărit de municipiu nu este unul comercial, ci unul de interes public, anume promovarea şi susţinerea sportului de performanţă, ca factor esenţial pentru dezvoltarea sportivă pe plan naţional”. În încercarea de a masca faptul că   au dat banii unei societăţi comerciale pe acţiuni, cei de la Primăria Timişoara au dat ca exemplu şi alte cluburi care au fost finanţate de municipalitate, dar au uitat să spună că era vorba de cluburi sportive fără scop patrimonial.

Secretarul Consiliului Judeţean Timiş, Petrişor Nădăştean, al cărui punct de vedere a fost împărtăşit şi de Constantin Ostaficiuc, a susţinut la rândul său că „fotbalul a devenit un fenomen social, constituindu-se într-un deziderat al colectivităţilor locale, iar autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să răspundă acestui deziderat. (…) Este ăn afara oricărui dubiu şi de notorietate faptul că echipa de fotbal este percepută ca aparţinând colectivităţii”. Niciunul dintre reprezentanţii autorităţilor locale nu au dat explicaţii despre modul cum s-au verificat deconturile de la Politehnica şi cum a fost posibil ca echipa de fotbal să deconteze aceleaşi cheltuieli la ambele instituţii.

1 COMENTARIU

  1. Anumite informatii ar trebui mai atent prezentate.
    Poli ramine tot un vector social indiferent de forma de organizare. Si sunt cluburi sportive listat pe bursa. Ori la bursa nu se pot lista ONG-uri ci nimai SA-uri deschise, adica ACTIUNI da unitati de capital social.

Dă-i un răspuns lui MySt Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.