Tribunalul Timiş l-a audiat, ieri, din nou pe fostul vameş, Ion Chincea, cunoscut ca „Nelu Motor”, care a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată. După ce şi-a recunoscut acuzaţiile, DNA a solicitat confiscarea extinsă a averii, iar instanţa a considerat că sunt elementele pentru a admite în principiu cererea. La solicitarea judecătorului, „Nelu Motor” a depus o serie de documente justificative privind tranzacţiile efectuate în ultimii cinci ani. Când a fost audiat, Chincea a încercat să aibă răspunsuri pentru toate întrebările instanţei legate de cum şi-a făcut casa şi a făcut tranzacţii cu terenuri. „Nu ştiu exact cum a fost cu casa.
Soţia mea s-a ocupat mai mult că eu eram cu serviciul. Ne-a ajutat şi unchiul ei cu instalaţia electrică. Nu ştiu cu cât l-a plătit. Casa era la roşu în 2007”, a explicat Chincea. Conforma acestuia, valoarea casei în care stă este de doar 280.000 lei „cât mi-au stabilit cei de la inspectoratul în construcţii. Nu ştiu cum au calculat ei”.
Una din marile afaceri a fost să vândă cu 50.000 euro un hectar de teren la Sânandrei pentru ca anul viitor să cumpere lângă un alt hectar cu doar 2.700 euro pentru că ” a venit criza şi au picat preţurile rău de tot”. Deşi apare în acte că a vândut un Volkswagen, „Nelu Motor” a susţinut că maşina respectivă nu i-a aparţinut nciciodată şi că ” este o greşeală. O să verific la Poliţie ce s-a întâmplat”. Deşi a cumpărat un Mercedes cu 11.800 euro în decembrie 2010, conform chitanţei întocmite cu proprietarul maşinii, Chincea a trecut în declaraţia de avere că a luat un împrumut de 13.000 euro „că aşa m-am înţeles cu vânzătorul”, iar în faţa instanţei a susţinut că banii i-ar fi plătit de abia în septembrie 2011 după ce a vândut un apartament. Fostul vameş şi soţia acestuia au susţinut că nu au prea cheltuit bani pe alimente pentru că ” am adus de la ţară un pui, legume, zahăr, un porc”. Instanţa i-a recomandat lui Chincea ca până la următorul termen să se consulte cu avocaţii săi pentru că diferenţele existente între veniturile sale şi tranzacţiile efectuate sunt mari.
O relatare despre un plebeu! Mai bine v-aţi întreba şi aţi explica cum a făcut fostul secretar b.o.b., apoi director la vamă, mai bine de 800.000 de euroi, cu care şi-a cumpărat apartament în Bucureşti, iar acum vă cere iarăşi votul. Votaţi-l pe Blaga, că prăduieşte bine, chiar şi cu complicitatea autorităţilor. Trăiască prostimea!?
Nelutzu, ce ai mai adus de la tzara? Benzina, curent si semnal gsm?
Boul asta , pe langa retardut emanat de privirea lui , imbecilitatea bazata pe educatie, are un tupeu maxim!
Eu iti dorec sa cazi de la etajul vilei pe plafonul mercedesului!!!!
O sa fie bine, o sa traiesti bine,in saracie !! Fara haina aia de vames esti un nimeni!!!!!
Gusteru asta mi-a zis in 2011 ca mă rezolva de o diploma de Master si apoi un doctorat, totu la pachet cu zece mii ca aveam nevoie pt o angajare a lui soramea. Nu i am dat, dar am fost cu el la Vest, chiar putea sa rezolve toți i se adresau cu dom profesor, ar trebui căutat si pe acolo ca cred ca va speriati ce a făcut cu diplomele. Mi a zis la un moment ca rezolva doctorate inclusiv la București cu un general Sandu care o sa fie ministru. Putin lupa pe ei ca altfel scapă prea ușor.
nelule,vezi ce ti s-a intamplat daca i-ai ajutat???nu era mai bine sa aplici legea???nu am vazut unul care sa iti multumeasca…succes!
Acest om a uitat de unde a plecat!
O vila de 10 camere la valoarea de 280.000? Ma face sa rad!