EXCLUSIV Pesedistul Bojin vrea să o salveze pe protejata pedelistului Ostaficiuc printr-o...

EXCLUSIV Pesedistul Bojin vrea să o salveze pe protejata pedelistului Ostaficiuc printr-o gravă încălcare a legii

40
DISTRIBUIȚI

Președintele Consiliului Județean Timiș, pesedistul Titu Bojin, a promovat un proiect de hotărâre, care încalcă în mod flagrant legea, pentru a o salva pe una dintre protejatele fostului șef al instituției, pedelistul Constantin Ostaficiuc. Conform documentului publicat pe site-ul CJ Timiș, consilierii județeni sunt chemați să aprobe modificarea „raportului de serviciu al D-nei Negrea Rodica prin mutarea definitivă, începând cu data de 01 ianuarie 2013, din funcţia publică de conducere de Director general în funcţia publică de conducere de Director general adjunct protecţie socială în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş”. În raportul care însoţeşte proiectul de hotărâre, se arată că Negrea a solicitat mutarea definitivă pe funcţia de adjunct după ce luna trecută s-a aprobat hotărârea de restructurare a instituţiei.


Autorii raportului au concluzionat că „d-na Negrea Rodica  îndeplineşte condiţiile generale  şi specifice pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante, propunem spre analiză şi  aprobare proiectul de hotărâre”. Rodica Negrea a condus direcţia din 2005 unde a ajuns cu sprijinul şefului ei de partid atunci, Constantin Ostaficiuc. În această perioadă s-a remarcat prin editarea, în perioadă de criză, a unei reviste cu hârtie folosită, în mod normal, pentru cataloagele de artă.

Conform legii funcţionarului public, orice funcţie de conducere nu poate fi ocupată definitiv decât prin concurs şi în nici un caz printr-o hotărâre de consiliu judeţean. Practic, prin trecerea acestei hotărâri prin plenul consiliului judeţean, protejata şefului PD-L Timiş ar scăpa de concurs. În perioada când Constantin Ostaficiuc era numărul 1 în judeţ a fost cel care l-a sprijinit direct pe Bojin să rămână director la Direcţia Apelor Banat, deşi era liderul principalului partid de opoziţie. Până la ora redactării acestui material, Titu Bojin nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima un punct de vedere.

40 COMENTARII

  1. Unde era doamna asta cand doua fetite inghetau de frig impreuna cu mama lor pe un camp in zona Soarelui? Ce a facut doamna director pentru cazul celor doua fetite? Ce face fdoamna director pentru aceste doua fetite in continuare?

  2. F. buna profesionista, ca sa nu mai vorbim de spagile via Maier pt adoptii/asist. sociali/îngrijire, etc. Bey Dragoș, pe când o documentare serioasa la DGASPC? Ca cu piescele ne-ai lamurit, adicatelea e un tovaras de nadejde care continua politica PCR luată de la fostul pres al CJT. Archibald, mai traiesti?

  3. MADAM NEGREA AR FI CAZUL SA FACA DECONTUL ,,CIACOVA”. MONEY , MONEY….BOJINE I-ATI MANA DE PE EA CA TE SCUFUNZI CU TOT CU EA, INTREABA DNA-UL?
    NICI BINE NU ATI CASTIGAT SI VRETI SA NE PROSTITI PE FATA. NO PROBLEM , TRIMITEM O LISTA LA PONTA , CE ZICI ? SI LA ANTENA 3.

  4. La cererea publicului, Archibald s-a intors!!!
    Dupa o perioada de concediu, am revenit!!!
    Deci, vaca asta trista, o „mama” a copiilor parasiti, vrea sa scape? Cameleonici pdl-istii astia!!!
    Eu zic sa-l incingem pe oGhostaficiu si sa-l bagam putin in stres….
    Craciun fericiti tuturor fraierilor care au ajuns in parlament de pe locul 6-9 …
    Daca nu va dau astia masini la parlament, incercati mersul pe jos si autostopul!!! Sigur va i-a cineva la… Shtanga!!!!

  5. Jos cu PDListii!!!eu n-au schimbat peste noapte in 2009!!!ei cum au putut si acum nu…eu unul daca ramane jegul asta PDList o fiu contra ta mai titule

  6. Pai e o artista doamna Neagra are experienta vasta… la furat si pupat in fund presedintii de consiliu, se pare ca nu conteaza culoarea fundului portocaliu sau rosu. Pacat ca l-am votat pe Bojin, credeam ca PSD o sa faca un pic de curatenie dar se pare ca o sa respiram acelasi aer murdar. RUSINEEEE PSD!!!!

  7. bey Archibald,
    pai vrei sa insinuiezi ca dom’ ostafriciuc asta o cam…”frecat” pe la doamna negrea?
    pai io nu cred ca din cate stiu(si stiu bine asta!) dom’ ostafriciuc nu prea le are cu…frecatu’ din motive de…impotentzie. sa orbesc!

  8. Doamna Negrea, strangatoarea de fonduri pt PDL si Ostaficiuc. Ca sa castigi o licitatie la DGASPC de 5000 de ron era spaga.
    Draguta doamna si foarte nesatula, probabil si-a platit deja pastrarea fotoliului, Bojin e nou si ii e si lui foame.

  9. Si atunci, cel mai bun director general pentru DGASPC Timiş ar fi Ostaficiuc, ca si până acum, nu!?!

    Apropo, profesionista a reusit să se acopere cu hârtii pentru zecile de mii de euro date firmei lui Ostaficiuc fără justificare, aşa cum umblă vorba prin târgul Sinersigului, sau vrea să predea funcţia cu datorii? Bine că doarme în cizme şi Curtea de Conturi şi DNA…

  10. Wow …s-a descurcat doamna neagra, ea pupaceste orice poponet, nu conteaza culoarea politica, important e sa ramana si sa iasa banul. Desteapta ea…prosti altii. HAHAHA

  11. Domnule Bota!! pe cind un subiect de presa cu FABRICA DE CAUCIUCURI CONTINENTAL care omoara cu zile si imbolnaveste tinerii din jumate de oras?………

  12. bey pedelist de la autoservice dacia
    Ce mai putea Ostafiecuc,se pare ca sti tu. DAR eu m-am intalnit cu ei doi iesind dintr-un apartament, ne luminezi tu si ne spui ce faceau acolo. Poate imparteau doar banii primiti ca spaga de doamna, pentru diversele contracte, stim si noi, am auzit de gardul DGASPC-ului, cica a costat mult…dorea sa concureze cu zidul chinezesc,paratrasnete care au costat miliarde, cate doua pe fiecare cladire…ca sa fie protejati copiii(draga de ea, ca o mama), si masinile aveau cate doua asigurari …binenteles tot in interesul copilului. Si multe alte contracte de exceptie. Nu inteleg ce naiba ii trebuie lui Bojin sa faca echipa cu ea sau el poate e mai potent decat domnu stafiecuc.

  13. Negrea retragerea!!!!! ai distrus tot sistemul de protectie a copilului …incompetenta a venit pe linie politica de la 5 angajati la 5000 de angajati . Rusine nici cu presa nu dadea ochii ca o papau doar de afaceri si spagi pentru ea si PDL , vedeti evolutia declaratiilor de avere si unde pui ce nu se declara public. E cazul sa pleci de tot ca scuipa lumea dupa tine.
    Domnule BOJIN FA CURATENIE LA LEPRE CA TE MANJESTI RAU DE TOT!!!

  14. Din 2005 d-na director nu a facut nimic ptr copii, ba chiar a distrus si tot ce era construit. Scopul doamnei a fost sa stranga fonduri ptr ea si ptr partid(vezi cele 2 case construite de cand e in functie).
    Si acum vor sa incalce din nou legea prin aceasta reorganizare in stil pedelist!

  15. Maimuta cica strange bani…trebuie sa dea darul la Bojin, cica a chemat sefii de centre sa cotizeze cu promisiunea ca o sa-i protejeze. Deci se practica taxa de protectie…micuta interlopa.
    Furnizorii vin si ei cu darul, de cateva zile incoace…strange madam…ca trebuie sa dea ca sa ramana sefa. Eu platesc rate o viata pentru o casa modesta…ea in sapte ani a construit doua… strangatoare ca furnica.

  16. Poate ar trebui sa stie si domnul Ponta de intentiile domnului Bojin, si de dragostea lui pt PDL-iste. Noi am votat schimbarea…si nu se intampla nimic.

  17. Nu o sa se schimbe nimic stati linistiti nu mai visati, maine poimaine o vedeti pe gunoiul de Rodica Negrea psd-ista infocata… si uite asa o sa ramana Dgaspc-ul al ei pana iese la pensie. Il doare pe Ponta la basca, s-a vazut cu sacii in caruta.
    Au inceput cam repede dezamagirile in urma alegerilor.

  18. Asta nu a facut nimic bun pt. copii, e un gunoi. Marcu…liderul de sindicat, ne-ar putea vorbi despre ,,maretele realizarii ale doamnei”, stiam ca o urmareste cu atentie de cativa ani incoace si cred ca are si ceva dovezi incriminatoare.

  19. Incapabila Negra Rodica!!!
    De 25 de ani sunt in sistemul de protectie, si distinsa doamna nu a facut nimic in acesti anii. E foarte trist ca unii au o parere buna, cum ar fi o „buna profesionista”,este o mare minciuna!!!. Din 2005 de cand a venit la conducerea dgaspc timis, au fost cele mai mari abuzuri in centre si intrebarea e, cum poate fi o „buna profesionista”???????.
    O asemenea doamna nu are ce sa caute in sistem unde oameni au nevoie de servici. Este o mare corupta!!!!. Sa va spuna dansa care sunt comisioanele a contractelor de achizite publica in sistemul pe care il conduce!??. In centre se manaca o data pe zi, poate e din cauza comisionelor nu mai ajug tinerii sa manace in centre!!!????.

  20. Marcule te stiam mai vocal, scapati-va de lepra aia de Negrea ati uitat cat ati patimit??? respectati-va profesia si dat-o afara , daca ramane pe functie de adjunct fa face si pe voi dar mai ales pe noua directoare o invarte de numa ….Bojine daca o lasi in functie te faci de rahatu lumii rade tot si pune profesionisti.Timisul a excelat acum cativa ani azi nu mai inseamna nimic!

  21. Bojine daca o lasi pe functie de adjunct vei vedea rahatul lumii ce va fi acolo! o traduce Negrea pe directoarea cea noua de n-ai vazut .Marcule fa ce poti cu sindicatul si scapa-ne de javra asta ca n-o mai suportam!

  22. Doamna Neagra, marea specializda…experta in bunastarea copilului, si-a facut masteratul si ii pregatea temele pentru examene unul dintre angajati… psih.Calin Negrea.

  23. Imi povestea unul dintre copiii din centru, care a fost in audienta la Negrea ca atunci cand a iesit din birou a auzit cu marea specialista chema secretara sa curete ,,unde si-a pus asta labele ”.
    Jenant…ea e gunoiul.

  24. Avind in vedere ca sunt copii abandonati in Timis care vor ajunge majori inainte ca directia de unde madam negrea(intentionat fara majuscula)isi lua un salariu bun, sa le finalizeze dosarele pentru adoptie, tot ce pot sa spun este sa te fereasca Dumnezeu sa vrei sa adopti un copil in Timis, prietenii (care au trecut prin asta), stiu de ce. Madam negrea si sleahta ei de curve aciuate pe la protectia copilului, cum cineva bine zicea mai de vreme de o alta mareata curvoaca locala din domeniu, madam maier, isi iau salarii bune fara sa aiba vreo idee despre ce inseamna sa ai un copil, ele neavind nici macar idee despre ce inseamna sa faci si sa cresti un copil. Absolut normal, avind in vedere ca nu se fac copii prin supt troompeta, fie ea si a Ostaficiucului, asa cum se zvoneste prin tirg, si stie tot judetul in afara de barba-su, ca face madam negrea, si daca e sa te iei dupa cit aur poarta pe ea taranca asta proasta, inclini sa crezi ca asa e (eu unul sint convins). Avind in vedere domeniul jigodisttic in care evoluam, as vrea sa inchei cu o scurta rima adresata atit lui madam negera cit si lui madam maier cit si sotului ei care-i tine spatele la toate potlogariile facut pe spatele unor bieti orfani: „Foaie verde si-o lalea, sa o sugeti si pe-a mea !

  25. Vreau sa cred ca cineva la indus in eroare pe Dl.Bojin si ca acest Domn nu poate incalca legea oricare ar fi relatia Domniei Sale cu Domnul Ostaficiuc. Nu este drept ca acest post de mare raspundere sa nu fie scos la concurs si ocupat fara „pile”, mai ales in cazul in care din 2005 scaunul a fost ocupat de o „protejata”, careia i se aduc numeroase acuze.

  26. Iulia ai dreptate!!! dl BOJIN habar nu are ce greseala savarseste mentinand-o in functii( director adjunct) A daramat o institutie care era in topul nationalin domeniu , nu a lasat nimic in urma ei decat praf si pulbere, dar o mentine pe functie domnul BOJIN!
    ! DOMNULE PRESEDINTE , ZICEATI CA SUNTETI CREDINCIOS, nu gafati cu soarta copiilor fara parinti , pacatul savarsit il ve-ti platii inzecit!!!
    Afara cu lepra de Negrea, organele de control sa o cerceteze! ….sunt destui profesionisti din domeniu in Timisoara si mai sunt si la directie care stiu ce au de facut!!! Domnule BOJIN! NU NE DEZAMAGITI ATAT DE DEVREME pentru ca asta nu se uita si nu se iarta !!!! meditati va rugam.

  27. Dati-o afara d-nule Bojin din dgaspc,veniti sa vedeti in ce conditii lucreaza personalul cu copiii cu dizabilitati,ce salar de mizerie are personalul,ce fisa a postului are acel personal care din pacate mai are si studii superioare care de fapt nu le sunt recunoscute din cauza d-ei Negrea si d-nei Crisan cele doua doamne care au amenintat personalul ,,nu semnati hartia ca sunteti de acord va dam afafa,,de ce au lasat liderii de sindicat sa participe la sedintele cu angajatii,de ce dupa ce si-au luat sporul de dispozitiv toate directoarele au dat persoanele care au primit acest spor in judecata pt.returnarea lui,de ce d-na Negrea a declatat ca acest spor a fost luat de toti angajatii.MINCIUNI.

  28. De fapt am vrut sa scriu de ce nu au fost lasa-ti liderii de sindicat sa participe la sedintele dinselor cu angajatii.D-nule Bojin va rugam trimite-ti oanemi pe teren sa se intereseze de in conditii lucreaza tot personalul dar nu la birouri si daca se vor face controale sa se faca neanuntate sa nu aibe timp sefi de centre sa aduca personal de acasa sa fie cat mai multe persoane la lucru sa demonstram ce bine ne merge in dgaspc si de fapt realitatea este alta(se practica acest lucru cu aducerea personalului din zile libere sa aratam oficialitatilor ce mult personal lucreaza cu copii si de fapt realitatea este alta)Odata cu d-na negrea sa plece si d-na crisan doua psdiste infocate si sustinatoare ale lui ostaficiuc

  29. Doamna Negrea. Un om cu un caracter infect. Cum se poate sa te afisezi in fata unor copii amarati in blanuri scumpe si bijuterii?? Sa te porti cu superioritate si sa te dai grande in fata unor copii (fara sa mai vorbim de felul in care se poarta cu angajatii de la Directie). Este un om foarte exigent, neiertatoare si fara pic de respect cu subalternii, in schimb, umila/servila si pupincurista cu superiorii. Este in stare de orice pentru scaunul comod de la Directie! dar in viata orice se plateste (printr-o boala, un porces sau eu mai stiu), dar se plateste!!!!!
    Un om care n-are habar de ce inseamna protectia copilului institutionalizat si nu numai!!!!

  30. este pacat ca la conducerea acestei institutii au fost si au mai ramas oameni care nu au minic in comun cu asistenta sociala. Vezi cazul Ilcau , lipsa caracter si compasiune, si nu uitati de d.na Popa. Cine oare verifica cheltuielile facute cu bani grei cu firme ca Starleto? verificari reale pe teren la lucrari, teapa, bani multi , ca si alte cheltuieli nelegale. pe cand un control real?

Dă-i un răspuns lui public enemy Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.