Porţile de intrare a Timişoarei în modernizarea care nu se întâmplă

Primarul Nicolae Robu a anunțat ieri un nou proiect: refacerea porților de intrare în Timișoara, ca o strategie pentru a atrage în oraș vizitatori și oameni de afaceri. Cu  siguranță, Timișoara astăzi are nevoie, poate mai mult decat oricând în ultima sută de ani, să atragă capital și oameni. Turiști, vizitatori ai orașului și potențiali clienți pentru imm-urile timișorene. Ar dori sa atraga turiști care să-i viziteze bisericile, să îi admire clădirile și construcțiile arhitecturale – însă nu știe sau nu s-a decis ce să scoată în față: Opera, Catedrala, Piața Unirii, Piața Libertății, etc. Dar, primul și cel mai important lucru pe care strategii și gânditorii de planuri de viitor ai Primăriei Timișoara ar trebui sa-l cunoască este existența obiectului universal cunoscut și apreciat de oamenii care intră în contact cu un oraș. Spre exemplificare, Parisul este cunoscut de toți pentru Turnul Eiffel; nu este cunoscut pentru grădinile sale, pentru Montmartre, Notre Dame sau Champs-Elysees. Roma nu este cunoscută pentru Coloana lui Traian, ci pentru Coloseum; la fel cum New York-ul nu este recunoscut după fostele turnuri gemene, după Central Park, Madison Square Garden sau Brooklyn Avenue, ci pentru Empire State Building – clădirea care a deținut zeci de ani supremația pentru  cea mai înaltă clădire din lume. Tot la „o imagine = un oraș” putem pune pe listă Barcelona cu Sagrada Familia, Londra cu Big Ben și Moscova cu al sau Kremlin. Și, desigur, ca și in Romania, avem exemple asemănătoare – Brașov cu Piața Sfatului și București cu moștenirea lui Ceaușescu: Casa Poporului.

O singura locație, o singură clădire. Atât și nimic mai mult! De ce? Hai să vorbim de o situație ipotetică : o întâlnire dintre un chilian și un japonez, ambii la o perioadă după ce au vizitat Timișoara. Chilianul îl intreabă pe japonez ce părere are despre Domul Catolic din Piața Unirii, iar japonezul, spunându-i că nu știe despre ce vorbește, începe să-i explice cât de frumoasă este Catedrala Ortodoxă – o clădire pe care bineînțeles, chilianul nu a văzut-o. Ambii, impresionați de descrierea interlocutorului rămân cu imaginea descrisă și sentimentul „fuck, how did I missed that?”. Iar recomandările pe care le vor da prietenilor despre Timișoara vor fi probabil de genul „… știi, e un oraș frumos, parcuri, muzee, clădiri impresionante, dar mai bine mergi să vezi Turnul Eiffel”. Cam așa văd eu povestea cu imaginea multiplă a Timișoarei, lucru pentru care primarul Robu m-a contrazis ferm, convins că Timișoara are o multitudine de statui, monumente și clădiri care pot reprezenta imaginea orașului oricând. Sau mai nou, porți de intrare… Lucru total greșit, toate acestea pot reprezenta atracții, dar indiferent cîți bani va da primăria pentru consultanță, singura și cea mai viabilă imagine a orașului nostru este Catedrala Ortodoxă, Turnul Eiffel al Timișoarei.

Revenind la ideea edilului-șef timișorean cu porțile de intrare, Timișoara are nevoie și de investitori care să ajute la modernizarea unui oraș prăfuit de… indiferența administratorilor aleși până acum. Timișoara este deja un punct de atracție zonal – reșițenii, arădenii și hunedorenii venind în oraș atunci când au nevoie de anumite servicii, lucruri sau pentru diverse întâlniri.

Sau doar la Real și mall. Timișoara este cunoscută și recunoscută zonal, dar pentru a atrage străini în număr mai mare, care vin și să cheltuiască mai mulți bani în oraș, trebuie, în primul rând, să ai un aeroport bun, cu terminale curate și o gară din care să nu ieși rupt de cerșetori sau plin de mizerie. Acolo se formează prima lor părere despre Timișoara, cu care vor rămâne probabil până la plecarea din oraș.

Iar cei care gândesc astăzi strategia de dezvoltare a Timișoarei, acolo ar trebui să se uite prima dată, pentru că acelea sunt adevăratele porți de intrare în oraș! O gară modernă și curată, în care să poți să-ți cumperi cu cardul de la un ticketbox biletul către Viena sau Budapesta și să-ți poți verifica de pe wi-fi-ul terminalului orarul de plecare al trenului și hotspot-urile zonei (unde poți mânca junk-food, unde poți dormi aproape de gară, unde găsești o stație de taxi lângă gară și unde poți găsi cel mai apropiat club și cel mai apropiat restaurant cu mancare autohtonă). Aceasta este direcția spre care ar trebui primăria orașului să-și îndrepte atenția – și vorbele, care să fie concretizate în proiecte.

Iar în privința porților de intrare în Timișoara, trebuie să ținem cont de faptul că orașul se extinde. Și se va extinde în continuare. Vrea să fie metropolă, vrem să avem firobuz care să meargă până la capăt de Dumbravița si Ghiroda, dar și tramvai care să aibă capăt de linie tocmai la Moșnița. Și atunci, ce facem peste 10-20 de ani cu porțile de intrare? Pe cine să impresioneze ele, pe țăranii veniți de la Sânandrei sau Orțișoara să vândă în Badea Cârțan 100 de kile de struguri și 50 de kile de roșii ? Sau pe turistul care vine obosit dupa 6-10 ore de condus și de-abia așteaptă sa găsească un pat liber și o masă caldă, înainte de un somn la fel de legendar ca și proiectele neimportante ale aleșilor locali !?

Sunt total de acord cu cele spuse de Nicolae Robu: Timișoarei îi lipsește imaginea și promovarea. Dar, în același timp, îi lipsesc și aleșii care să o ducă acolo unde ar merita. Primarul Robu este un „project starter”. El îți poate lua un proiect și, prin entuziasm, relații și muncă, ți-l aduce la 20%. Dar de acolo trebuie să vină alți oameni care să ducă proiectul la 100%, oameni care ar trebui să fie funcționarii publici și aleșii locali, dar și ONG-urile și mediul de afaceri local. Din păcate, la categoria colaboratori, Nicolae Robu are doar yes-mani, iar think-tank-ul care ar trebui să genereze structura și ideile principale ale proiectului pur și simplu nu există. De ce ? Este o întrebare la care primarul ales al orașului ar trebui să găsească un răspuns în următoarele 6-8 luni.