Robu vrea stadion pentru Timișoara pe bani UE

Robu vrea stadion pentru Timișoara pe bani UE

5
DISTRIBUIȚI

robu maini 14

Planurile mărețe ale primarului Robu capătă dimensiuni impresionante. „Am decis lansarea uni concurs de soluţii internaţional pentru proiectarea noului stadion al Timişoarei. Aşteptăm un proiect ultramodern, ultrafuncţional cuprinzând stadionul în sine cu toate funcţionalităţile pe care un stadion modern le are, inclusiv cu spaţii comerciale. Pe de o parte, ne dorim un stadion cu o capacitate între 40 şi 45.000 de locuri care să poată găzdui evenimente sportive şi artistice de prim rang, dorim ca, în măsura în care programele europene în perioada 2014- 2020 o vor permite, finanţarea principală să fie asigurată prin fonduri europene”, a anunţat astăzi edilul şef  Nicolae Robu.


Acesta a mai explicat că „deocamdată, nu cunoaştem specificaţiile programelor din 2014 – 2020. Abia săptămâna trecută au fost stabilite fondurile pentru această perioadă. După cum ştim, eu sunt optimist că de la toamnă Timişoara va avea din nou o echipă de fotbal în liga 1. Proiectul noului stadion şi realizarea sa dorim să le facem în parteneriat cu CLT şi CJT” .

Deşi nu ştie detalii legate de costuri sau dată la care vor începe lucrările, Robu nu s-a abţinut să nu critice proiectul fostei administraţii judeţene, explicând că el nu a văzut ca în mandatul  lui Constantin Ostaficiuc să fi fost elaborat vreun proiect pentru un stadion nou, ci mai degrabă „un desen. Drept urmare, noul stadion nu cred că trebuie făcut după proiecte vechi, ci după proiecte mai noi, care să ofere soluţii performante şi de ultimă generaţie”. Cât despre locaţie, stadionul ar putrea fi amplasat în una din bazele Politehnicii.

5 COMENTARII

  1. Astazi la Primaria TM ora de incepere a audientei la primar s-a decalat de la 10 la 11. La 11,30 dupa ce au fost primiti 4 cetateni, domnul Robu a intrerupt audienta a luat pauza de coafat si admirat in oglinda circa 30 de minute si apoi mergind spre sala mare unde era organizata conferinta de presa isi intreba insotitorii ce sa raspunda la intrebarile scrise pe hartie. Conferinta de presa si apoi interviurile solo s-au prelungit pina la 13,45 cind s-au reluat audientele. Oamenii programati la audiente au stat ore in sir asteptind ca primarul sa isi faca numarul narcisist. Halal sef al urbei!!!

  2. Indiferent ce spun unii si altii, eu va spun ca nu exista fonduri nerambursabile pentru construit stadioane si sali de sport ! Altfel Ungaria si Polonia ar fi fost deja pline de asemenea stadioane si sali…
    Pur si simplu nu inteleg de unde scoate Robu promisiunile astea aiuritoare…
    Ca sa nu mai spun ca acesta este cel important lucru care lipseste orasului – un stadion cu 400 000 – 45 000 de locuri (cand pe actualul stadion vin maxim 5 000 persoane)…

  3. Nicolae Robu este Elena Udrea a Timisoarei.
    Pletele balaie ale lui tanti Lenuta s-au metamorfozat in pletele vopsite ale lui nea Robita.
    Vocea suava a lui tanti Lenuta se identifica cu schelaiala Robului Cristestilor.
    Iubirea declarata pentru haine a lui madam Udrea corespunde cu iubirea pentru propria imagine a lui Robu.
    Oameni buni vedeti vreo deosebire intre actuala administratie si vechea? Am sarit din lac in put.
    Pe langa Robu, cu acceptul acestuia ies fonduri colosale din bugetele regiilor primariei si intra in buzunarele unor smecheri : avocati, consultanti etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.