TIMIŞOARA UITATĂ Îndeletniciri şi distracţii în cetate sub habsburgi

TIMIŞOARA UITATĂ Îndeletniciri şi distracţii în cetate sub habsburgi

1
DISTRIBUIȚI

timisoara cetate 1800

După cucerirea Timişoarei de habsburgi, meşteşugarii imperiali, alături de cei băştinaşi au construit, încă din primele decenii, numeroase întreprinderi, instituţii, biserici, drumuri, poduri şi alte lucrări de anvergură. A luat fiinţă cartierul Fabric, numit astfel după numeroasele fabrici şi manufacturi de aba, postav, mătase, bere sau făină iar meseriile care se practicau în Timişoara erau dintre cele mai diverse, de la măcelari, franzelari, băcani, cafegii, birtaşi şi cofetari la tinichigii, zidari, morari, tâmplari, postăvari, tapiţeri, dulgheri, sobari, sau tăbăcari, pălărieri, mănuşari, cizmari, blănari, croitori. Nu lipseau lucrătorii în argint şi aur, peruchieri, confecţioneri de pipe, ceasornicari, producători de scrobeală sau de turtă dulce. Au luat fiinţă societăţi comerciale, asociaţii ale negustorilor, iar în zilele de târg veneau în oraş atât de mulţi negustori încât hanurile oraşului erau neîncăpătoare. Timişoara a devenit şi port, după ce navele au început să transporte mărfuri pe Bega.

Deşi era considerat un oraş mercantil care, uneori, putea dezamăgi călătorii tentaţi să-l compare cu mari oraşe europene, locuitorii Timişoarei, şi nu doar cei mai de vază, erau interesaţi şi de cultură. Este epoca cunoscuţilor scriitori şi cărturari Dimitrie Ţichindeal, Dositej Obradovici, Petru Lupulov, epoca în care se năştea Nikolaus Lenau sau Karl Brocky, cel care avea să devină pictorul curţii regale britanice. Tânărul inginer militar Bolyai János, aflat în garnizoana Timişoara, îşi anunţa tatăl despre descoperirile făcute în domeniul geometriei neeuclidiene. Oraşul se evidenţia prin fortificaţiile pe care le avea, case frumoase, teatrul, hoteluri şi cafenele dar în Timişoara mai existau librării, tipografii, litografii şi o bibliotecă de împrumut. Era o epocă în care mercantilismul se armoniza cu preţul tot mai mare pe care locuitorii cetăţii îl puneau pe ştiinţa de carte şi doreau să citească tot mai multe cărţi, din cele mai diverse domenii. Joseph Heimerl deschidea, în 1769, prima tipografie, unde avea să apară din 1771 primul ziar, iar în 1815, Joseph Klapka înfiinţa la Timişoara o bibliotecă de împrumut cu sală de lectură, care s-a bucurat de mult succes şi i-a adus venituri frumoase. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, Johann N. Preyer, mulţi ani primar al oraşului, socotea Timişoara „ultimul bastion al civilizaţiei de azi înspre Orient, la câteva ore de graniţa cu Imperiul Otoman… ultima purtătoare de cultură care emană din civilizaţia europeană”.

Marile clădiri industriale ale oraşului, remarcabile prin monumentalitatea lor, datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, când oraşul devenise cu adevărat confortabil şi prosper, trăind din industrie, comerţ şi meşteşuguri. Funcţiona aici o fabrică de lumânări din stearină şi săpun de oleină, care a rezistat concurenţei lumânărilor din Bratislava, fabrici de creioane, tutun, cărbune din oase, spirt, ulei, lichioruri, oţet, piele, bere, mori, ţesătorii de mătase. În Timişoara se practicau nu mai puţin de 117 meserii şi existau peste 1.500 de meseriaşi. Pălărierii timişoreni erau renumiţi, pălăriile făcute la Timişoara fiind la fel de apreciate ca cele confecţionate la Pesta sau Viena. În Cetate avea loc câte un târg săptămânal, mai multe iarmaroace, şi în tot oraşul existau peste 90 de prăvălii unde se găseau mărfuri din cele mai felurite, de la cereale, vin, miere, ceară, ulei sau lână până la mătase, tutun, postavuri, coloniale sau diverse mirodenii.


Existau 161 de cârciumi şi încă 25 de berării în Cetate, comerţul pe Bega era înfloritor, s-a construit calea ferată Szeged-Timişoara, care avea să însemne pentru oraş o nouă legătură cu lumea. Sub conducerea primarului Preyer  s-a introdus în oraş telegraful, considerat cea mai genială invenţie a epocii, care oferea o comunicare rapidă cu toate marile oraşe cu care Timişoara avea legături, precum şi gazul lampant, Timişoara fiind primul oraş din ţară care a beneficiat de acest privilegiu civilizator pentru iluminarea oraşului. Tramvaiul cu cai a început să circule în 1869, pe când oraşe importante din Europa nu se bucurau de asemenea mijloace de transport, primele vagoane, construite din lemn şi luminate cu lămpi de petrol fiind aduse de la Viena. În 1881 Timişoara a fost legată telefonic, prin Budapesta şi Viena, de Europa Centrală, în 1884 a fost primul oraş european iluminat electric iar în 1899 s-a inaugurat prima linie de tramvai electric, care l-a înlocuit treptat pe cel tras de cai. Inginerul Stan Vidrighin a întocmit proiectul reţelei de canalizare şi alimentare cu apă a oraşului, au fost construite turbinele.

Timişorenii s-au putut delecta, de-a lungul anilor, cu spectacole din cele mai remarcabile. În 1846, aflat în plină glorie, sosea la Timişoara Franz Liszt, care a susţinut aici trei concerte în faţa unor săli pline până la refuz. Şase ani mai târziu, însuşi Franz Josef a asistat la un spectacol de gală oferit în cinstea lui cu opera „Cumanii” de Császár, care s-a bucurat de un mare succes, iar împăratul a cerut ca spectacolul să fie montat şi în capitala Ungariei. Reprezentaţiile se bucurau de cronici din cele mai favorabile, unele spectacole fiind cotate drept excepţionale. În 1871 lua fiinţă Societatea Filarmonică Timişoara, care se va impune printr-o bogată activitate muzicală şi, încet-încet, a câştigat teren şi opereta, mai ales cu creaţii ale lui Offenbach şi Suppé. Trupa lui Mihail Pascaly, din care făcea parte şi Mihai Eminescu, a dat, în 1868, spectacole cu săli arhipline iar trei ani mai târziu aceeaşi trupă întrunea aprecierile elogioase ale cronicarilor de presă. În 1872 a început la Timişoara construirea noului teatru, a cărui piatră de temelie a fost sfinţită de împăratul Franz Josef. Impozantul edificiu, ridicat după proiectele celebrilor arhitecţi vienezi Hermann Helmer şi Ferdinand Fellner, a fost dat în folosinţă în 1875. Cortina fusese pictată de pictorul Lehmann şi înfăţişa un crâng în care Apollo, înconjurat de muze, cânta la liră. În clădire se mai afla o sală de bal şi concerte, un mare hotel, cu restaurant şi cafenea. În ultimul sfert al veacului al XIX-lea, celebrităţi precum Pablo Sarasate, Henric Wieniawski sau Johannes Brahms au fost prezente pe scena timişoreană iar în 1889 timişorenii au avut parte de un spectacol inedit oferit de un cvintet instrumental de jazz cu negri americani, numit în presa vremii „turneul hoardei de sălbatici”, care a scandalizat publicul, deşi se anunţase că orchestra cântase chiar în faţa unor capete încoronate. Până la izbucnirea primului război mondial, creaţiile preferate ale timişorenilor au fost „Povestirile lui Hoffmann”, „Rigoletto” sau „Bărbierul din Sevilla”. Seara circulau vagoane speciale ale tramvaiului cu cai, care transportau publicul de la teatru, concerte sau petreceri dar mulţi veneau la spectacole în caleaşcă, însoţiţi de vizitii şi de servitorii casei, care aşteptau terminarea spectacolelor pe străzile lăturalnice şi se prezentau în faţa teatrului doar la chemarea portarului. În primii ani ai secolului trecut, cinematograful a devenit o mare atracţie, fiind un loc frecvent de distracţie. La Timişoara existau librării cu ultimele noutăţi, apăreau numeroase ziare şi publicaţii cu profile din cele mai diverse iar reclama era la mare căutare. A existat şi un ziar al francmasonilor care se expedia membrilor în plic închis, în Timişoara fiind menţionate mai multe loji francmasonice aflate sub influenţa militarilor austrieci.

DESEN  DE RADU  OLTEAN

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.