Viitorul nu sună întotdeauna bine

Recitalul celebrei Macy Gray desfăşurat în centrul oraşului la JazzTM, mi-a adus aminte la un moment dat de concertele alea desfăşurate cu ocazia sărbătoriii nu ştiu cărei beri, supermarket sau mărci de vin. Cu de-alde trupe „pe val“ de pe la noi, în care oamenii care se erijează în super-staruri, ne învaţă să fredonăm alături de ei vocalele alfabetului. Şi-n care ne invită să strigăm cât mai tare dacă ne simţim bine. Noi, ăştia din jumătatea dreaptă. Apoi ceilalţi. Noi, bărbaţii. Apoi femeile. Noi, ăştia cu IQ-ul în regulă. Ş-apoi, restul lumii. Evident, în urma unor asemenea „artificii“, cineva trebuie să dea un verdict. De data asta, Macy Gray a făcut acest spectacol. Şi l-a invitat pe nu mai puţin celebrul muzician de jazz David Murray să dea verdictul. Evident, chestiunea cu pricina a fost un mic amănunt al show-ului. Care nu le-a picat defel bine unora, dar care nu i-a deranjat deloc pe alţii. Desigur, Macy n-a fost tocmai în cea mai bună formă, dar a reuşit să impresioneze. Cu nonconformismul ei, cu o interpretare de zile mari a piesei “Relating to a psychopath”, cu referirile mai puţin ortodoxe la „smoke“, cu o variantă demenţială la „Be my monster love” sau “Green Satin Dress”, sau cu “(In My) Solitude”.

Categoric, pentru mulţime, momentul culminant a fost atunci când a cântat marele ei hit “I Try”. Una peste alta, solista a încercat să fie pe placul publicului, nu doar a cunoscătorilor. Şi a reuşit.

Dincolo de toate,  festivalul JazzTM şi-a dorit să schimbe percepţii. E greu de cuantificat acum dacă a reuşit sau nu. Un festival devine „mare“ doar dacă creşte în mod natural şi faima acestuia devine într-adevăr remarcabilă doar după câteva ediţii. Esenţial este ce au învăţat autorităţile din acest experiment. În mod normal – dar noi nu trăim într-o ţară unde această noţiune să facă ravagii – cei cu capul pe umeri ar fi trebuit să realizeze că asemenea acţiuni sunt profitabile pentru un oraş. Nu doar pentru că aduc turişti sau oferă un aer de multiculturalitate urbei. Şi pentru că ne „pun“ pe hartă. Dincolo de prestaţia artistică de excepţie a celor care au participat la prima ediţie a acestui festival, rămâne o necunoscută. Felul în care a luat naştere JazzTM şi controversele iscate înaintea acestuia, au inoculat percepţia că este „festivalul lui Robu“. Iar dacă această percepţie nu dispare prin minune, ne putem trezi ca acesta să fi fost un simplu instrument de propagandă electorală. În cazul în care festivalul JazzTM devine „festivalul Timişoarei“, se prea poate ca acesta să devină, peste câţiva ani, ceva cu adevărat „big“. Nu ne rămâne decât să aşteptăm viitorul. Care nu întotdeauna sună bine.