Trei spectacole timișorene, în selecția finală a Festivalului Național de Teatru. Ce...

Trei spectacole timișorene, în selecția finală a Festivalului Național de Teatru. Ce piese sunt pe listă

0
DISTRIBUIȚI

header_principal2013

Trei spectacole montate pe cele trei scene teatrale din Timișoara au intrat în selecția finală a Festivalului Național de Teatru. Ediția a XXIII-a va avea loc la București, în perioada 25 octombrie – 3 noiembrie.

La secțiunea  ”Creatori și teatre în spectacol”, prima nominalizare e pentru ”Adam şi Eva” după Liviu Rebreanu, în regia lui Alexander Hausvater, spectacol montat la Teatrul Naţional Timişoara. În aceeași categorie regăsim și piesa ”Pescăruşul” de Anton Pavlovici Cehov, în regia lui Yuri Kordonsky, pusă în scenă la Teatrul German de Stat Timişoara.


Și Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” din Timișoara va fi prezent în festival la secțiunea ”Actorii, în prim plan” cu spectacolul ”Gardenia” de Elżbieta Chowaniec, în regia lui Gábor M. Koltay.

Ediţia cu numărul 23 a Festivalului Naţional de Teatru, organizat, prin tradiţie, de Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi finanţat de Ministerul Culturii şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArCuB va mobiliza toate spaţiile teatrale ale Capitalei, plus centre culturale, librării sau ceainării. ”O selecţie de 22 de spectacole produse în stagiunea 2012-2013 de teatre din toată ţara, mari şi mici, subvenţionate şi independente, precum şi patru spectacole „atemporale” grupate în secţiunea Focus (dedicată, anul acesta, Artei actorului, în persoana excepţionalei interprete Mariana Mihuţ), încearcă să contureze, cu aproximaţiile cantitative impuse de veşnica „renumeraţie mică, după buget”, un peisaj cât mai convingător al vieţii teatrale româneşti din sezonul trecut. În aceste condiţii, fireşte, ne va fi alături, într-o secţiune specială, Caragiale, inevitabilul, mai contemporan cu noi, parcă, decât oricând”, arată organizatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.