O timişoreancă a câştigat marele premiu al Galei Persoanelor cu Dizabilităţi. Pentru...

O timişoreancă a câştigat marele premiu al Galei Persoanelor cu Dizabilităţi. Pentru ce militează Eli, după ce a trăit 23 de ani în orfelinate inumane

3
DISTRIBUIȚI

eli

Elisabeta Moldovan, o femeie de 35 de ani care a trăit o mare parte din viaţă în orfelinate, unde a avut parte de condiţii inumane, a convins juriul Galei Persoanelor cu Dizabilităţi că merită titlul de Om cu desăvârşire. Timişoreanca a primit această distincţie pentru că a depus eforturi uriaşe ca să se poată integra în societate şi să trăiască independent, dar şi pentru că luptă pentru închiderea orfelinatelor şi promovează traiul în comunitate al copiilor abandonaţi de părinţi .

Elisabeta consideră că viaţa în case de copii şi alte instituţii rezidenţiale reprezintă un adevărat coşmar, un coşmar pe care femeia l-a trăit timp de mai bine de două decenii. ”Am trăi 23 de ani în diferite orfelinate și instituții unde condițiile sunt inumane și abuzurile de toate felurile sunt la ordinea zilei. Acum trăiesc independent, închiriez un apartament cu o cameră, muncesc, câștig un salariu și toate deciziile privind viața mea le iau eu”, povesteşte câștigătoarea marelui premiu la Gala Persoanelor cu Dizabilităţi.


Timişoreanca nu doar că a depăşit barierele impuse de societate şi de sistemul instituţional în care a trăit, dar acum luptă pentru toate persoanele cu dizabilităţi din România şi Europa. Elisabeta Moldovan este copreşedintele Asociaţiei „Ceva de Spus” din Timişoara şi participă la diferite întâlniri cu reprezentanții Ministerelor, Direcției pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități și ai organizațiilor neguvernamentale din domeniu pentru a urgenta procesul dezinstituționalizării și a tranziției la traiul în comunitate. „Fiind membră în conducerea Platformei Europene a Autoreprezentanților (EPSA), Elisabeta acționează împreună cu autoreprezentanții din întreaga Europă pentru ca țările să respecte Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități”, spune Zoltán Szövérdfi-Szép, persoana de suport a grupului „Ceva de Spus”.

Câştigătoarea titlului de Om cu desăvârşire nu se dă bătută şi spune că va face tot ce se poate pentru ca „persoanele cu dizabilități să trăiască în comunitate ca oricine altcineva, nu izolate în instituții”. Gala Persoanelor cu Dizabilități este organizată în fiecare an cu scopul de a promova abilitatea. Anul trecut, marele premiu al galei a fost câştigat tot de o timişoreancă, Geanina Bolba, o tânără creatoare de modă aflată în cărucior cu rotile.

3 COMENTARII

  1. Mda, felicitari acestei d-re Moldovan, norocul ei a fost ca a avut un loc de munca, prin intermediul caruia s-a putut afirma! In ziua de azi, oricat de destept ai fi, oricine ai fi, daca esti exclus de societate, adica daca n-ai un loc de munca, poti sa fi tu si-un geniu! Societatea te-a exclus, adio! Stiu foarte bine ce zic! N-ai bani pentru a da sa te angajezi, n-ai pile, nu le oferi sex angajatorilor, esti casnica pe viatza, in Timisoara! Sictir Timisoara, iti cunosc prea bine piatza fortzei de munca!

  2. Este incalificabil gestul de a insulta Timișoara… din pricina eșecului personal, datorat – poate – inclusiv, agramatismului. Corect este SĂ FII, domnișoară Clara! Iar enormitatea că numai prin mijloace ilicite poți să te afirmi o pot crede numai ratații.

Lasă un răspuns la clara, Timisoara Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.