Revoluția noastră, libertatea lor

Revoluția noastră, libertatea lor

6
DISTRIBUIȚI

dragos bota (3)

„Li-ber-ta-te”, se scanda sacadat, la concurenţă cu mitralierele de pe TAB-uri, acum 24 de ani, pe străzile Timişoarei. Şi a venit, luându-şi porţia de morţi. Noi toţi, ceilalţi, am rămas să o experimentăm. Trecând de la democraţia originală, până la capitalismul sălbatic de cumetrie.


24 de ani în care societatea românească a trecut în fiecare zi printr-o revoluţie. A urii, a bunului simţ, a speranţei, a minciunii, a puterii de a spune nu, a conştiinţelor cumpărate cu o pungă de zahăr şi un kil de ulei. Le prizăm pe toate, amestecate, amintindu-ne tot mai rar de clipa care le-a făcut posibile. Tresărim când şi când la câte-un tricolor cu gaură-n mijloc. Care aminteşte de acea revoluţie a noastră. Şi de libertatea lor de acum – de a ne minţi, odată la patru ani sau oricând se impune, de a fura în numele binelui poporului, de a se rupe-n bucăţi pentru a ascunde că-s parte a aceluiaşi întreg mafiot. Libertatea noastră ne-am amanetat-o în fiecare zi, prea prinşi în labirintul supravieţuirii. Iar momentul  răscumpărării dispare în ceaţa tot mai deasă. Singura speranţă – încă se poate auzi „li-ber-ta-te”.

6 COMENTARII

    • bey Iulia,
      tzi so aprins calcailii de fizicul anemic a lu’ Botza, hai???????????
      nu vrei un fizic mai viril si cu ceaua matz mai lung coloshia intre picere???????
      suntem gata noi baietzii din fosta secu cu matzuri unu si unu…sa orbesc
      ps da’ peleria aia undi ai pus-o ??????????

  1. Daca s-ar fi aplicat punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara ! Pana la urma lumea va fi mai dreapta , iar sobolanii guralivi vor ajunge acolo unde le este locul:in catacombele istoriei.

  2. @ radutinu: Mhey anonimule tupeist, cu nume de imprumut si chip de matz perfuzat. Fa tu bine si bagati perfuzii si in scafarlia-tzi seaca si imputzita, iar matzul , ce te obsedeaza si pe care probabil nu-l mai gazesti prin izmene, du-te si arata-i-l ma-ti si fa-i reprosuri ca te-a conceput cu o molusca, hahalera ordinara ce esti!…

Dă-i un răspuns lui contemporan Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.