Scandal în USL la nivel înalt: declarațiile războinice ale lui Ponta

Scandal în USL la nivel înalt: declarațiile războinice ale lui Ponta

0
DISTRIBUIȚI

antonescu_ponta_digisport.ro

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că liderul PNL Crin Antonescu i-a cerut în urmă cu câteva săptămâni să adopte o OUG pentru modificarea Codului Penal, premierul revenind, în cursul aceleiaşi declaraţii, pentru a spune că solicitarea liberalului viza, de fapt, amnistia, scrie Mediafax. „Domnul preşedinte Antonescu şi-a minţit colegii asupra realităţii, pentru că am fost la USL cel puţin 12 persoane atunci când domnia sa a fost de acord cu Legea amnistiei. După aceea a zis să dau Ordonanţă de Urgenţă mai bine. Am spus, evident, că nu dau Ordonanţă de Urgenţă pe aşa ceva şi s-a hotărât, repet, în USL”, a spus Ponta, iniţial. El a spus că Antonescu are dreptate atunci când afirmă că nu s-a discutat despre modificările la Codul penal.

„Într-adevăr, ce are dreptate domnul Antonescu, nu am vorbit niciodată, nici eu nu am ştiut, până marţi, despre acele modificări la Codul penal. Asta e adevărat”, a adăugat Ponta. Întrebat dacă Antonescu i-a cerut să dea Ordonanţă de Urgenţă pe aministie sau pe Codul Penal, Ponta a răspuns că este vorba despre Codul Penal. Întrebat, ulterior, pentru clarificări, dacă a fost vorba de amnistie sau de Codul Penal, Ponta a spus că va vorbi cu cei care au fost prezenţi la şedinţa USL, pentru exactitate. „Cred că era vorba de… o să-mi cer scuze…o să vorbesc cu cei care au fost prezenţi ca să ştiu exact. A fost o discuţie de adoptat…noi am vorbit despre amnistie.


Şi a fost o discuţie dacă putem prin Ordonanţă, am spus că nu se poate prin Ordonanţă şi nici nu adopt Ordonanţa. Şi după aceea am fost toţi de acord că prin lege. Cred că la amnistie. La amnistie”, a spus Ponta.

El a spus că despre Codul penal nu s-a discutat niciodată. „A fost o discuţie. De Codul penal nu am vorbit niciodată, nici nu am ştiut nici eu”, a spus social-democratul. Întrebat când i-a solicitat Antonescu să adopte Ordonanţă, Ponta a spus că acum câteva săptămâni.

Candidatul

Premierul a mai fost întrebat, astăzi, cum intenţionează PSD să-l susţină pe Crin Antonescu la Preşedinţie, în condiţiile în care a afirmat că liberalul minte referitor la o discuţie din USL, el răspunzând că Antonescu trebuie să decidă dacă vrea sprijinul PSD, pentru că „avem un dubiu”. „Întâi trebuie să se hotărască domnul Antonescu dacă vrea sprijinul nostru, că avem un dubiu pe tema asta”, a răspuns Ponta. Întrebat de ce a afirmat că Antonescu a minţit în privinţa sa, Ponta a răspuns: „Pentru că de multe ori le spune colegilor altceva, s-a mai întâmplat şi cu alte situaţii”. Întrebat dacă USL mai poate funcţiona în aceste condiţii, Ponta a răspuns afirmativ, arătând că nu are ce să le reproşeze colegilor liberali şi miniştrilor PNL. „Da, cât timp USL îşi îndeplineşte obiectivele pentru care a candidat şi cât timp acest Guvern şi această majoritatea parlamentară îşi îndeplinesc obiectivele pentru care au cerut votul oamenilor, da. Noi ţinem foarte mult la ideea de USL şi eu nu am ce să le reproşez miniştrilor PNL sau colegilor din PNL, nu cred că a existat nicio disfuncţionalitate majoră”, a spus Ponta.

El a spus că nu l-a contactat pe Antonescu şi nici nu a fost contactat de acesta pentru a discuta. „Eu nu pot să contactez pe stenograme. Ne vedem, nu trebuie să ne căutăm foarte mult. Ştiu că e în Israel”, a spus Ponta. În condiţiile în care jurnaliştii i-au spus că Antonescu nu a mai plecat în Israel, Ponta a replicat: „Şi cu asta s-a răzgândit?”.

Foto: digisport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.