Apărare pentru traficanţii de ţigări ca să nu fie arestaţi: „Sunt la...

Apărare pentru traficanţii de ţigări ca să nu fie arestaţi: „Sunt la capătul unui lanţ trofic” UPDATE Decizia instanţei

4
DISTRIBUIȚI

fast tigari contrabanda cs

Tribunalul Timiş a judecat, astăzi, recursul procurorilor împotriva deciziei Judecătoriei Timişoara din luna decembrie care a hotărât cercetarea în libertate a celor 11 persoane reţinute pentru contrabandă cu ţigări sau fapte asimilate acestora, care acţionau în zona pieţii din cartierul Dâmboviţa- Nagy Florica, Pătru Claudia. Brătoiu Cristian, Coşariu Rodica, Mihai Marin, Rotariu Cătălin, Sposub Mihai, Olariu Florica, Olariu Florin, Hotea Petru şi Nap Ioan.  Procurorul de şedinţă a solicitat admiterea recursului pe motiv că „probele converg spre vinovăţia inculpaţilor şi în mod greşit Judecătoria Timişoara a reţinut că fenomenul infracţional nu este foarte amplu, cantităţile de ţigări nu sunt atât de însemnate, iar prejudiciul nu ar fi foarte mare.


Reprezintă un real pericol pentru ordinea publică, iar scopul legii penale nu poate fi atins decât prin privarea de libertate. Au acţionat în mod premeditat pentru a obţine sume importante de bani într-un timp scurt.

Apărătorii acestora au cerut respingerea recursului pe motiv că inculpaţii nu sunt un pericol public şi că de fapt ar fi săvârşit contravenţii, nu infracţiuni. „Au vândut câteva pachete de ţigări. Sunt la capătul unui lanţ trofic. Uitaţi-vă cum sunt îmbrăcaţi. Pot avea ei maşini luxoase?” , „au făcut asta pentru completarea veniturilor”, „nu a câştigat nimic că l-a lăsat pe finul său să depoziteze ţigările la el în curte, cedând rugăminţii acestuia. A primit doar o sticlă de ţuică cu titlu de cadou” sau „comercializarea de ţigări fără timbru nu are graniţe, în Olanda după ce achiţi amenda, ţi se restituie şi ţigările” – au susţinut avocaţii în faţa instanţei. Inculpaţii au cerut să fie cercetaţi în libertate. Nagy Florica susţinând că „cei 14.190 lei pe care i-au ridicat la percheziţie sunt banii asociaţiei de locatari.De altfel, s-au găsit şi chitanţele şi facturile”. Instanţa a rămas în pronunţare.
UPDATE Tribunalul Timiş a respins recursul Parchetului, cei 11 rămânând în libertate.

4 COMENTARII

  1. balazs rodica ITI INTELEGEM FUSTRAREA PE ACESTI OAMENI DAR NU UITA UN LUCRU IN VIATA TREBUIE SA TE DESCURCI FIECARE CUM IL DUCE CAPU TU ESTI MAI GREA DE CAP DUPA POSTAREA DINAINTE
    BISNITARI SANT IN TOATA LUMEA PE TIMPUL LUI CEAUSESCU NU SE FACEA BISNITA DUPA REVOLUTIE NU SA FACUT BISNITA DAR ACUMA FURA STATUL VORBA VINE

  2. Ma intreb si eu ca prostu , ce dracu cautau bani de la asociatie la Naghi , o fi administratoare?
    Si chiar daca este are dreptul de a se juca cu bani oamenilor?!
    Aia mai au caldura sau cine le plateste penalitatile?
    La capatul lantului trofic , pai eu zic de maine sa reia lantul , nu ?
    Pa daca e capat?

  3. Timisoara , tu esti aia mare ,grasa si neagra care vinde tigari.
    Te intelegem draga si stim ca nu vei sta mult subt strasina , asa ca te asiguram ca suntem cu ochii mari pe tine , si de cateori te vom vedea o sa te ,, laudam”, ca mare-i gradina ta si multi tigani in ea!

Dă-i un răspuns lui balazs rodica Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.