Sfântul patron al consumerismului

Mai ales în religia catolică există noțiunea de „sfinți protectori” (patron saint – ar spune englezu’). Ai pescarilor, ai medicilor, ai apicultorilor, ai sufletelor pierdute, ai hoților de buzunare, ce-o fi. Sfântul Valentin nu este unul dintre ei. Sfântul Valentin nu spune nimic ortodocșilor (în calendarul ortodox, Sfântul Mucenic Valentin e undeva în luna iulie), și nu cred că ar fi spus mare lucru nici credincioșilor romano-catolici dacă n-ar fi fost comerțul.

În jurul poveștii unui martir creștin care, sfidând restricțiile impuse de Imperiul Roman, a oficiat căsătorii, s-a creat, în ultimele două secole, o industrie impresionantă, care l-a și uitat pe cel care-i dă numele.

Flori, ciocolată, felicitări, iahturi, ursuleți de pluș și cine mai știe câte altele înregistrează vânzări record pe 14 februarie în tot mai multe țări din lume. Inițial o „sărbătoare” doar pentru vorbitorii de limbă engleză, Valentine’s a căpătat dimensiuni globale, fără legătură cu religia care-a generat-o. În România, Sfântu’ Valentin era cel mult o poreclă până în primii ani de după Revoluție. Iar în ultimii 20 de ani – potopul. De inimioare.

Parcă deja e prea mult. Valentine’s Day e ziua oamenilor care au uitat să (se) iubească în restul anului.

Persoanei iubite poți să-i iei flori și marți, poți s-o scoți în oraș și joi, n-ar trebui să avem nevoie de o dată fixă-n calendar. Și dacă tot aveți nevoie de o dată fixă, folosiți cu încredere Dragobetele.

PS: de fapt, iubiți-vă când vreți voi, doar iubiți-vă.

PPS: și vă rog să nu-mi mai urați „La mulți ani” cu ocazia Sfântului Valentin. Pentru că nu.