Breaking news: în Timişoara se întâmplă ceva!

Breaking news: în Timişoara se întâmplă ceva!

1
DISTRIBUIȚI

zoltanvarga 22În toamna anului trecut, câţiva entuziaşti au lansat un concept menit să popularizeze preocupările artistice ale muzicienilor locali din diverse stiluri. Sub egida Made in TM. Nu erau defel la prima încercare de acest fel, căci timp de cinci ani de zile, iniţiatorii acestui demers au scos compilaţii care au inclus melodii made in Timişoara.  Acţiunea de astă – toamnă, în care au cântat timp de trei zile 18 nume diferite din spectrul muzical local, a făcut ceva vâlvă. Nu doar în rândul melomanilor, căci declarativ, o serie de politicieni s-au arătat încântaţi de idee şi chiar au promis că vor sprijini această „mişcare“. Bine gândită, cu scopuri clare şi care poate deveni chiar un brand, oricine l-ar face. Episodul a fost urmat de acţiunea şăgalnic botezată Crud, în care elevi ai şcolilor timişorene au asistat la repetiţii ale unor trupe consacrate, au cântat împreună cu acestea, au aflat cum se „mănâncă“ scena muzicală.

Finalul a programat un concert cu cinci trupe de liceeni din oraş. Din nou, la nivel de „vorbărie“ , evenimentul a avut succes, fiindcă unele persoane politice s-au arătat gata să sprijine iniţiativa. În urma unui articol în care subliniam faptul că „feţele luminate“ ale acestui oraş ar putea iniţia construirea unei săli de repetiţie care să fie pusă la dispoziţie gratuit muzicienilor locali, feedback-ul a fost pozitiv.


Desigur, la nivel declarativ, aleşii noştri sunt de acord cu orice acţiuni de genul ăsta. Care le sună lor bine pe hârtie. Doar că, atunci când vine vorba de decizii, oamenii ăştia nu conştientizează puterea pe care o are aşa numita cultură populară. Zona asta demografică a tinerilor între 18 – 29 de ani este tratată adeseori aiurea, poate şi pentru că sfătuitorii personajelor politice care-şi fac veacul prin administraţia noastră locală habar n-au ce impact ar putea avea mici „ajustări“ în acest sector.

Categoric, lucrurile astea sunt ştiute de multă vreme. Amatorismul politicienilor noştri nu mai e demult ceva de categoria „breaking news“. În ciuda sprijinului „zero“ primit de la aceştia, acţiunile Made in TM continuă. Cu noi concerte, cu o nouă compilaţie care adună laolaltă tot ce are Timişoara de spus în materie de muzică. Şi, la urma urmei, acest lucru e „breaking news“. Că, după ani şi ani, în ciuda pesimismului manifestat de mulţi în coagularea scenei locale muzicale, se întâmplă ceva. Evenimentele astea frumoase, făcute din inimă, au darul de a demonstra încă o dată prăpastia existentă între „bresle“ şi „conducători“. Poate peste ceva timp, când vreun politician local va realiza faptul că şi această „felie“ îi poate aduce voturi, ne vom trezi că X-ulescu va veni cu ideea de a face ceva pentru sprinirea muzicienilor locali. Evident, prezentând ideea ca o iniţiativă a propriei sale gândiri de om „greu“. Cu sau fără sprijin, Made in TM merge mai departe. Motiv pentru care merită un mare bravo şi chapeau bas!

1 COMENTARIU

  1. in Timisoara s-a tot intamplat ceva in ultimii 20 de ani. problema e ca in Timisoara s-au intamplat tot mai multe pentru tot mai putini oameni. problema e ca nu avem cultura si ca nu stim sa
    gestionam diversitatea. campania asta a avut de la inceput ca motto un fals argument…

    genul asta de campanii de promovare a talentelor locale s-a facut si in Germania cateva decade, iar din ce am vazut eu cu rezultate indoielnice – muzica germana nu e cu nimic mai buna, iar trupele implicate in asa ceva n-au progresat deloc, ba chiar din contra. cine are ceva de spus iese la suprafata, muzica nu e protectie sociala.

    iar ideea autorului ca tinerii ar putea fi manipulati la vot prin muzica si sprijinul pe care politicienii il dau muzicii este oribila si ma mira din partea dlui Varga!

Dă-i un răspuns lui Norton Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.