Ambulatoriul Spitalului Județean Timișoara va fi dotat cu echipamente medicale de ultimă...

Ambulatoriul Spitalului Județean Timișoara va fi dotat cu echipamente medicale de ultimă generație. Cum arată RMN-ul care îți spune ce boală ai în cel mult o oră

0
DISTRIBUIȚI

MRI_560x252Sute de echipamente medicale de ultimă generație vor intra în dotarea Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Județean Timișoara. Valoarea aparaturii se ridică la suma de aproape zece milioane de euro, banii provin din fonduri de la Uniunea Europeană.

Călin Dobra, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, a precizat faptul că proiectul de modernizare al ambulatoriului celui mai mare spital din vestul țării reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte inițiate la Spitalul Județean Timișoara.


“Proiectul se desfășoară prin Agenția de Dezvoltare Regională Vest. Mă bucur că am dus la bun sfârșit proiectul de reabilitare termică a Spitalului Județean Timișoara, iar acum vom începe și reabilitarea ambulatoriului de specialitate. Dacă reușim să dotăm ambulatoriul cu aparatură de ultimă oră în cadrul medicine, vom avea un spital județean performant, pe lângă cadrele medicale performante care lucrează în el”, a precizat Călin Dobra.

Printre sutele de echipamente performante aprobate pentru achiziționare din bani de la Uniunea Europeană se numără ecografe, microscoape, un aparat electric chirurgical de mare putere, dar și un RMN 3 Tesla, de două ori mai puternic decât unul obișnuit, ce permite detectarea unor afecțiuni în stadiu incipient. Un examen de scanare a corpului durează cel mult 60 de minute și este important, printre altele, pentru depistarea cancerului, a afecțiunilor coloanei vertebrale, cerebrale sau ale sistemului musculo-scheletar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.