Legătura firească dintre orgasm, politicieni şi manele

Legătura firească dintre orgasm, politicieni şi manele

2
DISTRIBUIȚI

loredana codrut

Circula în urmă cu ceva timp un banc care spunea că femeile poartă sutiene cu burete, îşi vopsesc părul şi sprâncenele şi mimează orgasmul, dar se plâng de bărbaţi că nu le iubesc pentru naturaleţea şi sinceritatea lor. Pentru că suntem în campanie electorală, pentru mine asta e o perioadă de doliu. Nu există ocazie mai bună ca asta să vezi că politicienii din România, la fel ca unele femei, au ajuns să mimeze enorm de multe lucruri, de la sinceritate la inteligenţă, în vreme ce zâmbesc de pe panouri „photoshopate”.

Păcat mare că la depunerea candidaturilor testul IQ nu a devenit obligatoriu. Ar trebui! E nevoie să vă spun că viitorii policieni ai ţării sunt actualii postaci care înjură pe site-uri şi care lipesc afişe pe stâlpi fără pic de jenă, că pentru ei legea nu se aplică? Dar domnii politicieni de astăzi cine sunt? Eu nu am în spate un activ de partid care mă obligă să zâmbesc forţat şi nu mă constrânge nimeni să spun lucruri în care nu cred.


A fost alegerea mea să lucrez în presă.

Iar când vine vorba de noi ziariştii, treaba pute şi mai rău. În ziua de astăzi, dacă nu ne numeşti tonomate, ţigani, găozari sau simplu ne desemnezi ca fiind „ăştia” nu exişti. De ce? Pentru că politica e o manea. Drept urmare, ca să ai duşmani trebuie să ai valoare. Şi cum ai putea mima mai bine valoarea decât arătând cu degetul spre presa plătită ca să îţi facă ţie rău, care scrie numai şi numai minciuni ca să ducă ţara asta de râpă? De parcă salariul ziaristului nu e tot în funcţie de economia ţării, de parcă copiii ziaristului nu învaţă tot în şcolile păstrorite de numiţii politici, de parcă ziaristul nu are părinţi, bunici sau rude se tratează în spitalele din România! Dar când te umpli de rahat musai să arunci în cine apuci.

Când vine vorba de prefăcătorie, că tot suntem în campanie, un lucru nu ţine. Să mimăm bunul simţ. Şi odată cu el popularitatea. Domnilor politicieni, vă asigur de un lucru. Noi nu vom crede că aveţi mai mulţi susţinători pentru simplul fapt că, din raţiuni care nu au pic de legătură cu bunul simţ sau respectul faţă de presă, vă organizaţi evenimentele de campanie în săli prea mici, unde stăm claie peste gramadă cu îndoctrinaţii din partide, încercând să vă desluşim discursurile mincinoase. Nu pot decât să vă urez la cât mai multă decenţă. Nu faţă de popor, nici faţă de presă, că nu sufăr de naivitate. Dar măcar faţă de domniile voastre. De aici porneşte totul.

2 COMENTARII

  1. Da, in buna masura politicienii sunt asa cum sunt descrisi in articol. Daca s-ar introduce testul IQ ca si criteriu de selectie, putem presupune ca ar mai creste calitatea clasei politice. Oare, asa vor sta lucrurile?! Nu cumva, s-ar impune un test de nemernicie, inaintea altor teste? Un test prin care se poate determina calitatea umana a celui care candideaza la una din demnitatile publice? Pentru ca, nu-i asa, un IQ ridicat nu poate garanta ca posesorul acestuia este neaparat o persoana onesta. Ca, dimpotriva, persoane cu un IQ ridicat au facut de prea multe ori dovada nemerniciei si lipsei de onestitate… Ca sa nu mai vorbim despre persoanele si grupurile de interese ce stau indaratul politicienilor, adevaratii papusari despre care nu se stie nimic, cei care ii folosesc pe politicieni ca interfanta intre ei si publicul votant pentru a-si promova interesele. Cu astia ce ne facem, cum ii mai testam?

    • Pe acestia e greu sa-i testezi. Nu s-a inventat pana acum vreun mijloc prin care sa-i depistezi pe ticalosi. De aceea e nevoie ca sa existe servicii secrete care sa le urmareasca si sa le documenteze activitatea pentru ca, apoi, sa poata fi adusi in fata justitiei. Asta numai daca justitia ar fi mai justitie, iar serviciile secrete ar fi in slujba intereselor nationale si nu in ale altora, mai mult sau mai putin romanesti. Sau, poate, chiar daca pare o enormitate, infiintarea unei justitii paralele ca mijloc de asanare sociala, daca cea din prezent e corupta si aservita politic.

Dă-i un răspuns lui Midnight Moses Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.