Fostul director al Moldomin SA, Iacob Chișărău, trimis în judecată pentru că...

Fostul director al Moldomin SA, Iacob Chișărău, trimis în judecată pentru că a permis copierea de date clasificate. Vezi cine a fost beneficiarul

0
DISTRIBUIȚI

 

chisarau

Iacob Chișărău, care a fost eliberat în această primăvară din Penitenciarul Timișoara, unde a executat o pedeapsă primită într-un dosar anterior, (foto) şi Sorin Berchimiş, directorul firmei Impromin SA, au fost trimişi în judecată pentru că le-au permis reprezentanţilor firmei elveţiene Mineco AG să studieze şi să fotocopieze date geologice clasificate care se refereau la mina de la Moldova Nouă. Iacob Chișărău a fost eliberat condiționat după executarea a o treime din pedeapsă, pentru că are peste 64 de ani.

Acum, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Chişărău, director general al SC Moldomin SA la data faptelor, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În acelaşi dosar vor fi judecaţi, tot în stare de libertate, Sorin Berchimiş, director general la SC Ipromin SA la data faptelor, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, precum şi Gabriel Neamţu, şef al structurii de securitate din cadrul Ipromin la data faptelor, pentru favorizarea făptuitorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, arată vineri DNA, într-un comunicat de presă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 29 aprilie 2011, Iacob Chişărău, în calitate de director general al SC Moldomin SA, a permis reprezentanţilor societăţi comerciale Mineco AG să studieze şi să fotocopieze documente ce conţineau date şi informaţii geologice, de natură tehnică, cu caracter de informaţie clasificată.

„Aceste informaţii, existente la SC Moldomin SA ca bază de date geologice şi care se refereau la perimetrul Moldova Nouă – Mina Centrală, au fost puse la dispoziţie reprezentanţilor firmei respective, fără acordul prealabil al autorităţii competente”, au precizat procurorii.

Iacob Chişărău a pus la dispoziţia reprezentanţilor Mineco AG aceste date şi informaţii clasificate întrucât era interesat să obţină o funcţie în cadrul acestei firme, având în vedere că societatea Moldomin se afla în insolvenţă, iar bunurile au fost scoase la licitaţie, susţin procurorii.

„Pentru serviciile sale, inculpatul a fost recompensat de SC Mineco AG, recompensa constând în angajarea acestuia pe o perioadă nedeterminată, fiind remunerat cu suma de aproximativ 2.000 lei/lună, în perioada decembrie 2011 – aprilie 2012”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Sorin Berchimiş este acuzat că, în 16 octombrie 2012, în calitate de director general la SC Ipromin SA, i-a permis unui cetăţean rus, colaborator al Mineco AG, să studieze şi să fotocopieze mai multe documente care conţineau date şi informaţii geologice, de natură tehnică, cu caracter de informaţie clasificată şi informaţii confidenţiale, cu privire la resursele minerale existente în perimetrul Moldova Nouă, fără a avea autorizarea sau acordul prealabil al autorităţii competente.

În 19 octombrie 2012, cetăţeanul rus a fost oprit pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, iar la percheziţia corporală au fost găsite documentele obţinute de la Sorin Berchimiş, atât în format electronic (CD), cât şi pe suport de hârtie.

Anchetatorii susţin că, pentru a îngreuna cercetările şi tragerea la răspundere penală, Sorin Berchimiş a aprobat două documente, respectiv Decizia de desecretizare, din 10 septembrie 2012 şi Procesul verbal de declasificare, din 17 septembrie 2012. Aceste documente au fost întocmite şi semnate de Gabriel Neamţu, care ştia că „în cuprinsul lor se atestă fapte necorespunzătoare adevărului, şi anume că cele două înscrisuri au fost antedatate”.

„Cei doi inculpaţi nu puteau semna, respectiv aproba cele două înscrisuri atât timp cât autoritatea competentă le-a trimis acceptul de declasificare, prin fax, la data de 04.04.2013”, au precizat procurorii.

Dosarul va fi judecat de Tribunalul Bucureşti.

În această cauză, procurorii au fost sprijiniţi de SRI.

Moldomin se afla în faliment din 4 noiembrie 2010, iar în septembrie 2011 lichidatorul, RTZ & Partners, anunţa că firma Mineco AG, înregistrată în Elveţia, va prelua producătorul de cupru din Moldova Nouă şi va investi 150 de milioane de euro.

Mineco este formată dintr-un grup de companii şi, potrivit lichidatorului, la acel moment avea mine în Serbia şi Bosnia. Pe site-ul companiei Mineco AG scria atunci că are şi o reprezentanţă la Moscova.

Compania trebuia să preia şi licenţa de exploatare a Moldomin Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin, precum şi dreptul de a valorifica bunurile imobile ale firmei indispensabile exploatării.


Dar, potrivit site-ului Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale, licenţa pentru zăcământul de „minereu de cupru cu continut scăzut” figura, în octombrie 2012, pe numele Moldomin SA Moldova Nouă. Moldomin are o licenţă pe 20 de ani, până în 2018, pentru exploatarea zăcământului de cupru de la Moldova Nouă.

Mineco a încercat să preia Moldomin şi în 2006, când firma a fost scoasă la vânzare de către proprietar, Ministerul Economiei.

La începutul anului 2012, la Curtea de Apel Timişoara au ajuns două dosare referitoare la Moldomin. Unul dintre dosare avea ca obiect o cerere de înlocuire a unui lichidator judiciar cu un altul, în cadrul procedurii de insolvenţă declanşate faţă de societatea Moldomin Moldova Nouă, iar în al doilea se solicita sistarea oricăror modalităţi de vânzare a bunurilor Moldomin şi suspendarea procedurilor de valorificare a acestora.

Aceasta după ce, printr-o decizie a judecătorului-sindic de la Tribunalul Caraş-Severin din 8 septembrie 2011, activele Moldomin SA au putut fi valorificate de lichidatorul judiciar al firmei, acestea fiind vândute, şase zile mai târziu, către Mineco AG, iar la rândul său, creditorul majoritar al falimentarei Moldomin SA, statul, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, a făcut recurs la decizia judecătorului-sindic, cerând anularea vânzării patrimoniului firmei către Mineco SA. În paralel, aceeaşi instituţie a statului a cerut şi înlocuirea lichidatorului judiciar al Moldomin SA, RTZ & Partners din Cluj-Napoca, însă Tribunalul Caraş-Sevrin a respins şi această cerere, motiv pentru care a atacat decizia cu recurs.

La începutul lunii aprilie 2012, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată pe Cătălin Nicolae Şerban, vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara la data comiterii faptelor, pentru trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, după ce acesta solicitase bani unor reprezentanţi ai Mineco, pentru a influenţa magistraţii care judecau cele două cauze.

În acelaşi dosar, soţia magistratului, Ramona Mihaela Şerban, notar public, a fost trimisă în judecată pentru complicitate la trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, iar denunţătorul lui Şerban, Iacob Chişărău, la acel moment consilier judeţean în CJ Caraş-Severin şi fost director general al SC Moldomin SA Moldova Nouă, a fost trimis în judecată pentru complicitate la cumpărare de influenţă, complicitate la trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Alături de aceştia au mai fost trimişi în judecată Dan Adrian Rus, reprezentant al firmei Mineco AG în România, acuzat de complicitate la cumpărare de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, şi Ioan Marian Mihăilă, profesor universitar la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, pentru complicitate la trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Procurorii arătau în rechizitoriul trimis instanţei că, în cursul lunilor februarie – martie, Cătălin Şerban, în calitate de judecător, cu funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, a pretins de la doi cetăţeni sârbi, prin intermediul lui Chişărău şi Rus, 60.000 de euro, iar în 14 martie a primit, cu ajutorul lui Mihăilă, al soţiei sale şi al consilierului Chişărău, 50.000 de euro.

În 18 iunie 2013, Cătălin Şerban a fost condamnat definitiv, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare. În acelaşi caz au fost condamnaţi Adrian Dan Rus, la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru cumpărare de influenţă şi Ioan Marian Mihăilă, la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru complicitate la trafic de influenţă.

În octombrie 2012, exploatarea de la Moldova Nouă a intrat într-un nou scandal, procurorii DIICOT deschizând o anchetă după ce factori de decizie din Ipromin SA Bucureşti au divulgat către persoane din mediul de afaceri din Federaţia Rusa informaţii şi documente clasificate referitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare din zona Moldova Nouă, mai exact zăcământul „Suvorov”.

DIICOT anunţa, în 2012, că face cercetări în cazul unui grup infracţional constituit din persoane având cetăţenie rusă şi română.

În legătură cu acest caz, în 19 octombrie 2012, O.M., în vârstă de 42 de ani, cetăţean rus, a fost depistat pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, în timp ce încerca să părăsească teritoriul României având asupra sa documente şi hărţi geologice emise de autorităţi ale statului roman, conţinând informaţii şi date clasificate privitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare aferente exploatărilor Moldova Nouă şi Suvorov.

Conducerea Ipromin spunea atunci că în zăcământul Moldova Nouă nu există metale rare.

„Zăcământul Moldova Nouă este un zăcământ ce conţine minereu cuprifer, iar Suvorov este denumită o parte a zăcământului. Menţionăm că nu există metale rare în zăcământ”, preciza sursa citată.

Tranzacţia prin care Mineco a preluat Moldomin a fost contestată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Moldomin din judeţul Caraş-Severin deţine 30% din rezervele de cupru ale României. Restul rezervelor de cupru sunt controlate de Cupru Min.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.