TIMIȘOARA UITATĂ Sinagogile din Timişoara – istoria lăcașelor de cult ale comunității...

TIMIȘOARA UITATĂ Sinagogile din Timişoara – istoria lăcașelor de cult ale comunității evreiești GALERIE FOTO

6
DISTRIBUIȚI

sinagoga cetate3

Sinagogile au jucat un rol de căpătâi în viaţa spiritual-religioasă a evreilor, de acestea legându-se toate momentele importante din viaţa comunităţilor ebraice care şi-au păstrat, de-a lungul secolelor, obiceiurile şi instituţiile tradiţionale: şcoala şi biserica. Casele de rugăciuni au asigurat continuitatea cultului religios israelit, în aceste lăcaşuri era citită şi tălmăcită Legea. Sinagogile timişorene care se mai păstrează şi astăzi au fost ridicate în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.

Primele lăcaşe de cult

Imperialii au acceptat destul de greu construirea sinagogilor, evreii având, până în secolul al XIX-lea, numeroase restricţii în comparaţie cu creştinii. Deşi nu le-au fost interzise confesiunea şi obiceiurile ritualice, iniţial, viaţa religioasă a evreilor s-a desfăşurat şi la Timişoara în locuri de cult improvizate în case particulare, construirea sinagogilor nefiind permisă nici înainte de Habsburgi, în timpul stăpânirii turceşti. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea serviciile religioase s-au desfăşurat într-o casă închiriată, sub bolta porţii Eugeniu de Savoya iar pe la jumătatea aceluiaşi secol, evreii au avut un loc de închinăciune pe locul actualului palat Dicasterial. După ce aceasta a fost demolată de administraţia oraşului pentru o construcţie publică, au revenit sub bolta porţii Eugeniu de Savoya.

În 1760, cele două comunităţi evreieşti din cetatea Timişoarei, sefarzii şi aşchenazii, au primit autorizaţie de construcţie pentru o sinagogă cu două corpuri, cu interior specific tradiţiei fiecăreia dintre comunităţi, la intrarea în cartierul evreiesc din apropierea porţii, stilul arhitectonic aprobat fiind acela al unei case de locuit. Această sinagogă a fost descrisă de J. Ehrler, fuincţionar imperial, care spunea, în 1774, că în Timişoara „există o singură sinagogă împărţită în două părţi, într-una ţinând slujba evreii spanioli, iar în cealaltă evreii germani”. Avariată grav în urma bombardamentului revoluţionarilor maghiari din 1849, clădirea a fost restaurată în 1852 şi folosită până în 1865, când a fost terminată noua sinagogă din Cetate.

Sinagogile aveau o structură interioară care respecta un anumit tipic: un hol cu un lavoar pentru spălarea mâinilor, garderoba, biblioteca cu cărţile sfinte, apoi sala de rugăciune cu un balcon pentru femei, şi Chivotul Sfânt care adăpostea Tora, cartea sfântă a evreilor. De regulă, lângă sinagogă se afla baia rituală, măcelăria şi un restaurant ritual, locuinţa rabinului, birourile comunităţii şi alte dependinţe. În Cetate, clădirea comunităţii evreieşti, de mari dimensiuni, a fost inaugurată în 1906. Ea se află pe strada Gh. Lazăr şi aparţine şi astăzi comunităţii ebraice.

Sinagoga din Cetate

Creşterea considerabilă a numărului evreilor din cartierul Cetate l-a determinat pe rabinul Hirschfeld Moritz să propună construirea unui nou lăcaş de cult.


După accepatarea proiectului, în 1863, a început colectarea fondurilor pentru construcţie şi edificiul a fost ridicat în următorii doi ani. Noua sinagogă a fost construită atât pentru evreii sefarzi, cât şi pentru cei aşchenazi, pe actuala stradă Mărăşeşti. Planurile au fost întocmite de arhitectul Ignatz Schumann, în stil eclectic istoricist, caracteristic pentru cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu elemente împrumutate din stilul maur, care evocau vechea comunitate a evreilor plecaţi din Spania, şi cu decoraţii simbolice, specifice cultului mozaic. Cele două turle şi lipsa grilajului din spaţiul destinat femeilor îi conferea un caracter reformist, după modelul sinagogii din Viena.

Sinagoga, construită de fraţii August şi Heinrich Reiber, putea adăposti în jur de 3.000 de persoane. A fost inaugurată cu mare fast în 19 septembrie 1865, în prezenţa autorităţilor oraşului şi a celor mai de vază locuitori ai acestuia. Într-o procesiune impunătoare, în fruntea căreia se aflau rabinii, au fost aduse sulurile Legii din vechea sinagogă iar în hol a fost pusă ultima piatră de construcţie, ca simbol al terminării lucrărilor. Întregul ritual a fost urmat de ceremonia religioasă şi de un fastuos program festiv, la care a participat o mare parte a populaţiei oraşului. Aspectul monumental al noii clădiri şi decoraţia interioară au stârnit multă admiraţie, sinagoga fiind considerată „un ornament al oraşului”. Un an mai târziu, ea a fost dotată cu o orgă monumentală. A fost vizitată în 1872 de împăratul Franz Josef iar evenimentul a fost consemnat pe o placă de marmură.

Sinagoga din Cetate a deservit mai bine de un veac comunitatea evreiască din acest cartier, în perioada interbelică numărul evreilor din Timişoara ajungând la aproximativ 13.000, dar în urma emigrării masive a acestora, ea nu mai e folosită de aproape trei decenii pentru îndeplinirea ceremonialului religios. Clădirea a fost dată Societăţii Filarmonica, aceasta angajându-se să o restaureze şi să o folosească pentru organizarea unor concerte.

Sinagoga din Fabric

La începutul secolului al XIX-lea, şi în Fabric, cele două comunităţi evreieşti erau organizate separat iar spre mijlocul secolului au decis să-şi reconstruiască sinagogile, care deveniseră şubrede şi neîncăpătoare. Sinagoga din Fabric, din vecinătatea Parcului Poporului, a fost ridicată pe locul în care existase o sinagogă mai mică. Banii pentru construirea noului edificiu de cult au fost strânşi de către municipalitate, prin organizarea unei loterii publice, suma necesară fiind completată prin donaţii. Noua sinagogă a fost înălţată de constructorul Josef Kremer între anii 1897-1899 pe baza planurilor întocmite de arhitectul Leopold Baumhorn, după modelul sinagogilor construite în acea epocă în imperiul austro-ungar, în stil eclectic istoricist, cu motive Secession şi cu elemente maure, neoromanice şi neogotice.

Orga a fost construită de renumitul meşter timişorean Wegenstein. Inaugurarea ei, la 3 septembrie 1899, a definitivat ansamblul urbanistic din zona Pieţei Traian. Cunoscută şi sub numele de „sinagoga nouă”, a fost considerată de unii cea mai reprezentativă din oraş, disputându-şi acest rang cu sinagoga din Cetate. În prezent, sinagoga din Fabric se află într-o avansată stare de degradare şi nu mai este funcţională.

Sinagoga din Iosefin

Aflată pe actuala stradă Iuliu Maniu, sinagoga din Iosefin, construită tot într-un stil cu influenţe maure, a fost inaugurată în anul 1910 şi are dimensiuni mult mai modeste decât cele din Cetate şi Fabric, fiind de o înălţime mult mai mică. În curtea sinagogii a funcţionat, în primii ani de existenţă a acesteia, o grădiniţă şi o şcoală primară evreiască. În prezent, este singura sinagogă din Timişoara în care se mai ţin slujbe şi tot aici are loc ceremonialul Bar Mitzvah, prin care băieţii care au împlinit 13 ani devin adulţi.

6 COMENTARII

  1. mare pacat ! intamlpator le-am ,,vizitat”….Impropriu….sunt inchise ,daramate,etc.Dar se mai poate vedea calitatea materialelor din care au fost construite.CRED ca ar fi spre beneficiul tuturor sa fie reconstituite si redate ,macar,turismului.!

  2. cred , mai degraba, ca sunt ignorate cu buna stiinta decat uitate. Si probabil administratia merge pe considerentul ca nu apartine ei ci respectivului cult ai carui reprezentanti trebuie sa si le ingrijeasca. Un alt exemplu de gandire meschina pentru ca pana la urma aceste cladiri sunt in Timisoara. Timisoara, orasul cu cea mai urata si mai murdara gara de pe planeta. Cu cartiere murdare si cu mizerie foarte multa. Prin centrul orasului mizeria nu mai este asa de vizibila, e adevarat, insa in rest… e jale. Mai este adevarat ca aceasta mizerie o fac proprii locuitori ai orasului, ca doar nu cade din Cer. Asadar, pe cand o hotarare de CL cu amenzi date pe loc si supraveghere 24 din 24. Astfel putem ura bun venit si celor care conduc masini cu nr de HD, CS, GJ, OT, MH etc etc care isi golesc scrumiera masinii din mers, care arunca ambalaje la semafor, care circula pe strazi ca si pe camp. Timisoara. Ce nume sa-i dam acum acestui oras? Mai este Timisoara? Mai exista?

  3. Atat sinagoga din Fabric,cat si cea din Cetate au fost desacralizate si donate statului, pentru a fi transformate in spatii cu destinatie culturala.
    Numai ca, in tara spagii,furtului si a tepelor, Ministerul Inculturii le ignora de ani buni, lasandu le sa se distruga ,in mod deliberat.
    Oare de ce mai acceptam sa fim parte a unei tari care ne ignora in mod voit, singurul motiv pentru care contam sunt sutele de milioane de euro cotizate la buget , din care sa fie platiti asistatii sociali, tiganii ,sa se faca eterne cadouri electorale?

  4. Mai există încă, în Fabric – zona Timocului, str. Ion Creangă – clădirea unei sinagogi a evreilor ortodocşi (cred), actualmente folosită de o firmă privată de pompe funebre.

  5. Felicitari Dana! Ai surprins perfect mizeria „noastra”, adusa de zeci de ani aici, de pe cand Ceausescu a ordionat impurificarea populatiei autohtone veritabile cu venetici …Urmasii lor au devenit politicieni de vaza si nu au habar de spiritul banatean!

Dă-i un răspuns lui Inu Florin Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.