TIMIȘOARA UITATĂ Clădiri industriale (III). Istoria marilor uzine care au făcut cinste...

TIMIȘOARA UITATĂ Clădiri industriale (III). Istoria marilor uzine care au făcut cinste orașului GALERIE FOTO

3
DISTRIBUIȚI

azur

Morile din Iosefin, fabrica de lacuri şi vopsele sau cea de rafinărie şi spirt erau întreprinderi renumite încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, nu numai în Timişoara, ci în întreg Imperiul Austro-Ungar şi în multe alte ţări europene. Dacă fabrici de tradiţie au ajuns, după privatizare, în proprietatea unor întreprinzători interesaţi să continue activitatea acestora şi sunt în continuare profitabile, altele, la care miza privatizării a fost doar acapararea unor terenuri valoroase, au fost demolate sau lăsate în paragină.

Fabrica de lacuri şi vopsele (Azur)

În 1844, pe actualul splai Peneş Curcanul din Fabric, a fost înfiinţată o manufactură de lumânări şi săpun sub denumirea Fabricele Unite de Ulei şi Săpun S.A. Aceasta a cunoscut o dezvoltare continuă iar în 1923, Eugen Farber a înfiinţat Fabrica Unită de Lacuri şi Vopsele, o societate pe acţiuni. Atunci a început producţia propriu-zisă de vopsele şi a altor produse care au asigurat longevitatea fabricii. Din anul 1942, a început şi producţia de răşini sintetice. Fabrica a fost naţionalizată în 1948 şi a fost rebotezată „Azur”, dar şi-a continuat activitatea, deschizându-şi noi secţii.

În urmă cu 15 ani, a redevenit proprietatea lui John Farber, moştenitorul lui Eugen Farber şi proprietarul ICC Industries New York, a fost retehnologizată, activitatea a fost restructurată şi fabrica îşi continuă activitatea cu succes. Recent, S.C. Azur i s-a acordat o diplomă aniversară cu prilejul împlinirii a 170 de ani de la înfiinţare. Cu un management competent, Azur este una din puţinele fabrici de tradiţie care se menţine competitivă pe piaţă.

Moara „Elisabeta”

Pe malurile Begăi, în Iosefin, s-au construit multe mori, dintre care una se mai păstrează şi astăzi. Este o clădire mare şi frumoasă pe splaiul N. Titulescu, aproape de Electromotor. Pe vremuri era cea mai mare moară din oraş, numită la început „Elisabeta”, apoi „Bega”. A fost construită în 1869, când a luat fiinţă Societatea Morilor cu Aburi din Banat dar clădirea construită iniţial era mai mică decât cea care există şi în prezent. Din 1880 a devenit o filială a morilor „Elisabeta” din Budapesta, până în 1909, când a fost cumpărată de celebra familie de industriaşi timişoreni Prohaska, în a cărei proprietate s-a aflat până în 1926. Ei au fost cei care au extins clădirea, au supraetajat-o şi au construit magazii cu două etaje. La începutul secolului trecut, cei 25 de lucrători ai morii prelucrau zilnic 15 vagoane cu grâne.

Construită chiar pe malul Begăi, moara avea debarcader propriu, căci transportul pe apă era ieftin, iar pe canalul Bega-Tisa-Dunăre marfa ajungea până în Europa Centrală. Tot în acei ani s-a construit un kilometru de cale ferată industrială, care lega moara de gara Iosefin, ulterior înglobată în incinta întreprinderii Electromotor, pentru a putea transporta o cantitate cât mai mare de cereale prelucrate. Moara ajunsese să prelucreze anual peste 6.000 de vagoane de cereale, iar jumătate din producţie era exportată mai ales în Bosnia, Herţegovina, Germania, Olanda, Anglia, Franţa şi Elveţia, dar şi în Vechiul Regat şi SUA. Astăzi, vechea moară, care a ajuns în proprietatea firmei Tender Imobiliare, este o clădire părăsită şi ajunsă în stare de ruină, pe care proprietarul ar dori să o vadă demolată cât mai curând.

Fabrica de rafinărie şi spirt (Solventul)

Cu un capital de două milioane de coroane depus de bancheri şi industriaşi din Budapesta şi de câteva familii bogate din Timişoara, s-a înfiinţat prima fabrică de rafinărie şi spirt, pentru producerea spirtului din cereale. Fabrica a fost construită în Iosefin, pe o suprafaţă de peste trei hectare şi jumătate, şi a început să funcţioneze în 1869, cu 200 de muncitori. După ce a ars în întregime în 1881, patronatul a decis să construiască o fabrică după ultimele standarde tehnologice iar pentru protejarea investiţiilor, fabrica se ocupa şi cu creşterea vitelor, care erau exportate la Budapesta şi la Viena. Profiturile anuale au fost consistente, sporind de la aproximativ 40 de mii de florini în 1870 la aproape 700 de mii de coroane în 1915.

Din 1910 a fost controlată de banca „Timişiana”, care a majorat capitalul social, a construit o uzină electrică proprie şi a cumpărat primele vagoane cisternă pentru transportul spirtului, producând atât pentru consumul intern cât şi pentru export.


În 1926, după ce fabricarea spirtului şi consumul acestuia au fost restricţionate de către stat, s-au dezvoltat alte ramuri de producţie, precum fabricarea acidului carbonic, a butanolului şi a acetonei. Din 1930, s-a numit Prima Fabrică de Spirt şi Industrie Chimică din Timişoara S.p.A. şi şi-a diversificat producţia de chimicale. Dotările fabricii din anii următori erau demne de invidiat: băi cu apă caldă, o infirmerie al cărei medic era angajatul fabricii, bibliotecă, sală cu instrumente muzicale, săli de mese şi cantină cu mâncare caldă la un preţ modic şi o serie de alte facilităţi pentru muncitorii care lucrau în fabrică.

În anii regimului comunist, fabrica s-a numit „Solventul” şi a continuat să producă spirt rafinat, săpunuri, solvenţi, devenind un combinat petrochimic. Întreprinderea a fost falimentată în timpul embargoului din Iugoslavia, fiind ulterior privatizată pe un preţ modic. A urmat un şir întreg de litigii, rezultat al unor complicate inginerii financiare, vechile clădiri istorice au fost dărâmate fără vreo autorizaţie de demolare, instalaţiile au fost tăiate în lipsa unui acord de mediu iar fostul combinat a fost vândut, treptat, la fier vechi, fără ca zona în care s-au folosit substanţe chimice toxice să fi fost ecologizată. Vandalizarea vechilor clădiri n-a întâmpinat nici o opoziţie serioasă din partea autorităţilor, care aveau obligaţia de a apăra patrimoniul oraşului, astfel încât un valoros monument istoric de arhitectură industrială s-a transformat în ruine.

3 COMENTARII

  1. Tendel= Oftaficiuc
    fratii Cristescu = Sirbu +Stoia
    Solventu = marele om de afaceri infractorul Iancu ajutat de
    CIUHANDRU.
    Dar chear nimeni nu-i cerceteaza pt. distrugere, unde este
    Politia, unde este Justitia , s-au sunt complici.

  2. Foarte mare Pacat de asa patrimoniu istoric distrus si lasat in paragine pacat ca sa ajuns in situatia care este nimeni nu va mai face ce a fost odata pacat mai bine era pe timpul comunismului aveai de toate aveai servici casa etc daca era ceausescu nu se intampla asta poate

Dă-i un răspuns lui luchi Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.