Șeful Poliției Lugoj, acuzat că și-a făcut propria lege, băut, într-un bar...

Șeful Poliției Lugoj, acuzat că și-a făcut propria lege, băut, într-un bar UPDATE 2 Decizie de ultim moment a conducerii Poliţiei Timiş VIDEO

13
DISTRIBUIȚI

Claudiu Chebici, şeful Poliţiei Municipiului Lugoj, este acuzat că a provocat un scandal fără precedent într-un local din satul Ficătari, lângă Lugoj, în seara zilei de vineri, 21 noiembrie, scrie redesteptarea.ro.

Conform celor prezenţi, acesta s-a dus în birtul din localitate, însoţit de un prieten şi a început să comande alcool, ambii ajungând acolo băuţi, cu o maşină de teren, cel mai probabil maşina personală a lui Claudiu Chebici.

După câteva beri, comandantului i s-ar fi părut că băiatul patroanei, Ionuţ Marta, care-l servea la masă la acel moment, i-a adus berea necorespunzător. În scurt timp s-a ajuns la ameninţări cu închiderea localului, apoi Chebici ar fi comis mai multe abuzuri: a trântit de pe masă laptop-ul localului, a băgat în buzunar câteva hârtii care erau pe laptop, ar fi ameninţat-o pe sora chelnerului că o leagă după maşină, ar fi ordonat afişarea programului pe geamul localului după care ar fi rupt hârtia în bucăţi.

Un localnic a intervenit în discuţii întrebându-l cine este şi de ce se poartă în acel fel. Ca urmare, Chebici ar fi sunat la poliţiştii lugojeni, chemându-i la Ficătari.

„O început să dea cu laptopul, nu de pământ, de masă. Şi atunci m-am enervat tare şi m-am dus cu tupeu, că nici nu l-am cunoscut, că dacă îl cunoşteam poate nu mă duceam. «Spuneţi-mi şi mie, cine sunteţi, dumneavoastră cine sunteţi, Dumnezeu?» O zis «hai afară, ne batem», eu am zis «haida!» Era băut, ţeapăn şi o ieşit afară şi o zis «nu mă bat aici, dacă vrei facem la sală una, nu aici să ne vadă lumea. Lasă că vezi tu cine vine», o început, o suduit, am zis că nu mi-e frică, numai de Dumnezeu. O început să sune şi tot mie mi-a dat amendă şi o scris acolo că am făcut scandal. (…) Poliţia de la Lugoj mi-a dat. Or vrut să mă ducă să mă bată la Lugoj, eu dacă mă duc în Lugoj sun avocatul, erau poliţaii de treabă, într-adevăr, au zis «ştim că facem abuz», au zis şi poliţaii, «dar ce să facem, e şefu’ şi na. Hai că te luăm de ochii lumii până la ieşirea din sat şi să te vadă el că te ducem». A zis că închide localul (…) am înţeles că le-a dat amendă. (…) La final o plecat cu unu de la economic la volan, pentru că era băut, aşa cum a şi venit”, a declarat Ioan Cosmin Şoga.

Conform mai multor martori, în sat s-au deplasat un Logan MCV cu patru poliţişti la bord şi încă o maşină cu trei sau patru agenţi ai Poliţiei Economice din Lugoj. Patroana localului, Ana Marta, susţine că la momentul când a ajuns la faţa locului a avut impresia că s-au comis zece crime în Ficătari. Şi ea confirmă prezenţa poliţiştilor, deoarece spune că actele firmei i-au fost controlate de cei de la Poliția Economică.

„Mi-a spus unul dintre poliţişti că era sigur că-l cheamă şeful undeva când a văzut la ce oră sună şi că l-a luat din pat”, declară femeia.


De asemenea, cei intervievaţi de redesteptarea.ro susţin la unison că fata patroanei a filmat câteva momente scenele din interior, însă la presiunile poliţiştilor a fost nevoită să şteargă înregistrarea.

Chiar dacă poliţiştii din Lugoj au fost văzuţi de zeci de persoane (patru îmbrăcaţi în uniformă, iar cei de la Economic în civil), conform redeseptarea.ro, care a fotografiat chiar procesul verbal prin care tânărul Șoga a fost amendat, IPJ Timiş spune că nu are informaţii despre prezenţa cadrelor în teren.

Anul trecut, conducerea Poliției Timiș a dispus, cercetarea prealabilă a comisarul-șef Claudiu Chebici, și a mai multor șefi și ofițeri din Poliția Lugoj pentru neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a ordinelor primite de la superiori, după un scandal între două clanuri țigănești, cu arme de foc și săbii. Deși oamenii legii nu au gestionat deloc bine situația, sancțiunile date după anchetă au fost mai degrabă simbolice.

UPDATE 1 Comisarul șef Sorin Munteanu, șeful Poliției Timiș, a declarat, astăzi, pentru PRESSALERT.ro că „am trimis controlul intern la Lugoj pentru a face verificări. Vor merge şi la cei din Ficăţari pentru a-i audia în legătură cu cele întâmplate. La sfârşitul zilei aştept un raport cu propuneri în baza celor stabilite pe teren

UPDATE 2 Pentru că nu s-au finalizat toate audierile celor implicaţi, conducerea Poliţiei Timiş a decis ca echipa de control trimisă la Lugoj să rămână şi în cursul zilei de miercuri pentru a lămuri toate aspectele. Mâine urmează să fie audiaţi mai mulţi martori oculari, şeful PIJ Timiş, comisarul şef Sorin Munteanu, afirmând că „mâine după amiază voi avea o imagine completă asupra celor petrecute şi vom decide în consecinţă. Dacă ne vor fi sesizate infracţiuni, vom lua măsurile care se impun”.

13 COMENTARII

  1. Astia fac de ras uniforma, astia cu stele pe umeri, dar banuiesc k nu vor fi luate masuri impotriva dumnealui k doar este un sef, sefut, daca un subofiter facea acest scandal era vai de mama lui

  2. Un ratat, habar nu are sa vorbeasca cu omul, dar este sef si sefu este sef si in sant. Conducerea IPJ din nou ii va aplica sanctiuni simbolice k de obicei. Auzi, seful Politiei Municipiului Lugoj sa conduca un autoturism in stare de ebrietate, sa vedem ce-i vor face domniii colegi de la politia rutiera, doar sunt atatia martori care spun k a condus sub influenta alcoolului.Trebuie destituit din functie si sa mature in fata Politiei Municipiului Lugoj vreo doua saptamani, poate asa ii va crapa obrazul de rusine, k in barul respectiv era smardoi domnul comisar si sef, auzi…

  3. Nu mai departe de ce s-a intamplat la Bistrita Nasaud, cand un sef de politie era acoperit de superiorii lui, ati vazut cum s-au dus cu totii la zdup? si nu oricum, au facut si un grup organizat! Cine l-a facut sef pe acest individ, a fost un tampit!!!???
    Depinde de cine ii va ancheta pe politisti, dar sa nu ne miram ca vor intra si ei la zdup daca nu isi fac treaba cum trebuie!

  4. Eu ma intreb,oare voi nu sunteti ipocriti?Tu cetatean,trebuiesti dus la sange si dovedit cu mijloace tehnice ca ai baut alcool.In schimb ,tu cetatean trebuiesti crezut pe cuvant cand spui ca X politist era beat cand …bla bla bla.
    Priviti-va in constinta si intrebati-va daca asa fac oamenii,sau animalele.
    Nu le mai dati spaga,cand va cer dati-ii la DNA,respectati legea,si va fi bine in tara asta.
    Dar,atata timp cat fiecare dintre voi vrea sa se aplice legea,dar nu lui,vom fi tot in epoca de piatra.

  5. Este jenant ca un sef din politia romana sa se injoseasca cu astfel de gesturi si comportamente si mai jenant este ca se incearca musamalizarea acestui incident(asa reiasa din articol).Probabil multe intamplari jenante se mai intampla dar nu toare sunt scoase la iveala.Nu spun din propaganda politica si nici nu spun in ideea de a simpatiza sau antipatiza vreun partid politic , dar astfel de comportamente de « sef » de politie sunt comportamente clare de oameni parveniti in functie si sustinuti de catre partidele politice indiferent care ar fi ele/care au fost/care vor fi la putere.Sunt convins ca in politie cat si in alte institutii sunt oameni profesionisti dar sunt umbriti prin comportamentul neprofesional a unui astfel de individ.Stau si ma intreb .. de ce atata desfasurare de forta acolo ? de ce atatea masini si echipaje.. ? sunt multe intrebari pe care cu siguranta mi le pun degeaba pentru ca musamalizarea este pe ordinea de zi a acestui caz.
    Se pare ca domnul politist a uitat o chestie banala din etica meseriei si anume ca un politist trebuie sa fie un bun exemplu in societatea … iar discrepanta intre conduita din timpul serviciului si in afara lui in comparatie cu a te imbata intr-un birt satesc dintr-o localitate uitata de lume si a provoca scandal este una foarte mare si cred ca de neinteles pentru multi ca mine.
    Revin la intrebarile la care mi le-am pus mai sus , de ce atatea echipaje de politie .. acolo ? doar ca e sefu’ ? de ce nu sunt o asa mare desfasurare de forta si in cazurile in care se impun , gen mica mafie din Logoj , clanurile tiganesti , etc … auzi domnle’ economicu’ ? mai lipsea DNA-ul , DIICOT-ul … dupa mine acolo era suficient un bun agent de politie sa stabileasca ordinea … cred ca era destul … I-mi inchei … aceste ganduri cu un regret ca nimic nu se va schimba , dar noi romani suntem obisnuiti cu astfel de intamplari , asa ca nu ne mai ramane nimic de facut decat bascalia si sa ne plangem unuia altuia.In acest spirit l-as compara pe domnul politist cu personaje celebre din filme si desene animate , gen agent Farfui , putonier Capsuna , iar scena petrecuta acolo parca se desprinde din filmul legendarului actor Louis De Funes « Jandarmii si extraterestrii » si modul de desfasurare a ostilitatilor seamana cu actiunile din comedia Academia de politie (Police academy)-Misiune in Moscova.

  6. veniti si la gataia sa-l vedeti pe d-ul comisar ionut cum isi cara muncitorii cei lucreaza la vila cu echipajul de politie cel nou care la primit personal cu dedicatie de la mai mari psd-ului timis, cel putin asa se lauda, eu cel putin doar pe el l-am vazut la volanul masini respective chiar daca la politia gataia lucreaza si alti politisti, chiar nu-l vede nimeni care sa-l traga la raspundere sau asa mari relati are de nu are nimeni curaj sa se atinga de el?

  7. Asta nu a patat imaginea institutiei…???? Cercetare prealabila, sanctionat si bineinteles demis sa mearga sa plimbe bastonul noaptea pe strazile din Lugoj si sa stea sub bec cand il cauta altii, ce daca este ofiter, sa raspunda ca orice alt politist care a gresit, totodata sa si plateasca pentru ce a facut….. Oare asa face si in sanul familiei…??? Trist…, dar adevarat, astia sunt oamenii(manageri), care sunt pusi sa conduca institutii importante, dar ei habar nu au de importanta institutieipe care o manageriaza. Daca ar avea bun simt(dar la asta lipseste cu desavarsire)s-ar duce cu demisia de onoare pe masa sefului IPJ, dar cum sa mearga pana la IPJ, ii crapa obrazul cand o sa dea ochii cu colegii lui…. as da cu oua clocite si rosii stricate in el daca as fi coleg cu un asemenea specimen, care mai este si manager…. vai de capul lui…. sa fim noi sanatosi ca astfel de specimene o sa mai intalnim, gen COMISAR-SEF CHEBICI CLAUDIU…

  8. Comisarul Claudiu Chebici, adjunctul şefului Poliţiei Timiş, supranumit de colegi “Comisarul Bă”, a fost din nou în atenţia unui control al IGPR, la o lună după o altă anchetă internă care l-a avut în prim plan. Dacă atunci Chebici a fost cercetat pentru abuzuri şi presiuni împotriva subordonaţilor, acum, cinci şefi de servicii au depus contestaţii la calificativele pentru 2007 primite de la “Comisarul Bă”. Adus de la postul din Recaş direct şef al biroului antidrog de la Crimă Organizată, Chebici a reuşit să ajungă şeful Poliţiei Lugoj şi mai apoi adjunct al şefului IPJ Timiş. A devenit celebru când a declarat că zeci de kilograme de heroină au rămas într-un Porsche pentru că n-a ştiut să deschidă maşina.
    http://www.gandul.info/stiri/comisarul-ba-anchetat-din-nou-de-igpr-pentru-calificative-date-dupa-ureche-2337682
    articolul spune totul despre cum se promoveaza in politia romana

  9. http://www2.gandul.info/stiri/adjunctul-ipj-timis-a-facut-o-lata-a-doua-oara-in-trei-luni-865917

    Comisarul Claudiu Chebici, adjunctul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, este din nou în cercetare prealabilă. Devenit celebru după scandalul Porsche-ului cu droguri de la guvern, când Chebici a declarat că nu ştia să deschidă maşina şi că aceasta nici nu putea fi deschisă pentru că nu avea baterie, căpetenia poliţiei din Timiş are din nou probleme. De această dată este acuzat că a tratat cu superficialitate escortarea unui hoţ de la Timişoara la Sibiu. Rezultatul: hoţul a scăpat de escorta condusă de Chebici. Anton Bobanga, care este acuzat de comiterea mai multor furturi, a fost dus sub escortă la Sibiu, unde a scăpat chiar în timpul reconstituirii. Imediat, chestorul Dan Valentin Fătuloiu, şeful IGPR, a trimis în teritoriu Direcţia de Inspecţie Internăa IGPR-ului.

    Potrivit unui comunicat remis de conducerea Poliţiei Române, „fuga de sub escortă a bărbatului s-a produs pe fondul unor disfuncţionalităţi existente la nivelul conducerii IPJ Timiş, care nu a aplicat normele interne de organizare şi funcţionare a locurilor de reţinere şi arest preventiv din unităţile de poliţie ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative”. Claudiu Chebici nu a scăpat, fiind acuzat de corpul de control al lui Fătuloiu de neglijenţă. „Direcţia de Inspecţie Internă a propus începerea cercetării prealabile a adjunctului şefului IPJ Timiş, comisarul Claudiu Chebici, cel care a aprobat nota de scoatere din arest a condamnatului, pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu”, se mai arată în comunicatul remis de Inspectoratul General al Poliţiei Române.

  10. Rusine ca asemenea specimene mai sunt in Politia Romana.E singura politie care o respect si regret sa vad cum munca politistilor cinstiti din IPJ e trasa in jos de lichele ca asta !!!D-le Munteanu faceti si dumneavoastra ceva sau numai act de prezenta in functie ca in rest …va mai lipseste cadelnita!!!Dacaera vorba de un prapadit de agent…toata lumea se strangea sa arunce cu pietre ,insa e vb de un sef de parca Politia Lugoj o are mostenire de la taticasu!!!

  11. HALOOOOO,,,,,,,,,,,politia rom.kiar nu ati inteles ca acest tip nu are nimic in comun cu regulile care se impun pt. un politist,,pot sa va spun cu siguranta pt ca il conusc f bine pe acest specimen caci este cel mai prost produs al scolii romanesti de politie,,inca nu am vazut un asa slab pregatit politist,nu are nimic din finetea unui ofiter cu academie este strigator cum de a ajuns acest om sa intre si sa termine academia de POL.,,,,,,,,,,stiu ca DAN fatuloiu LA SUSTINUT SI PROMOVAT la CZCCOA TIMIS,,,dar atita prostie conducea acest om incit alti politisti din acelasi birou antidrog cind aveau in anketa cite un traficant ziceau ceva de genu,,,,LASAL DRACU PE CHEBICI CAI UN FRAIER SI,,,,,,,,ARE SPATE LA BUC,DEAIA A AJUNS AICI SEF,,,ERA SA UIT,,,,,,,,CINEVA II BATEA UN APROPOU cindva motivul cum de a fost avansat la functia de sef la POL. LUGOJ,,,,bineinteles ca nu recunoaste niciodata ca este un OM FARA CUVINT SI CARACTER,O MIZERIE,JAVRA,ETC.,,i-a dat cuvintul de onoare( prosteala)unui traficant ca-l scapa daca-i da un transport de droguri,,,,,,,,,ia dat 13 kg,si dupa 0 sapt a fost avansat la conducerea POL. LUGOJ KIAR PT KESTIA ASTA,,,,,,,,,,,,,DECI INTRUN CUVANT,,,DATIL AFARA,SANCTIONATIL SAU MACAR DESTITUITIL PT.CA-I PREA MARE PALARIA PT.UN ASTFEL DE OM ,,,,,,,,,

Lasă un răspuns la g.george Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.