Sprijin pentru micuții din Organizația „Salvați Copiii” Timișoara, prin intermediul unui proiect...

Sprijin pentru micuții din Organizația „Salvați Copiii” Timișoara, prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană. Cum sunt ajutați

0
DISTRIBUIȚI

Organizația „Salvați Copiii”, filiala Timișoara, a reușit să finalizeze un important proiect finanțat cu bani de la Uniunea Europeană. Prin intermediul acestuia, trei locații în care sunt consiliați părinți, dar și prichindei beneficiari ai fundației, au fost dotate cu computere performante.

Medicul Mihai Gafencu, președintele Organizației „Salvați Copiii” Filiala Timișoara, anunță că „obiectivul proiectului l-a constituit asigurarea infrastructurii TIC şi resurse software în vederea susţinerii Centrului de Consiliere pentru Părinţi, a activităţii cu beneficiarii Centrului «Creştem Împreună», precum şi a activităţii echipei şi a voluntarilor «Salvaţi Copiii» Timişoara în implementarea programelor şi relaţiei cu beneficiarii.


De asemenea, prin implementarea acestui proiect a fost dezvoltat un portal interactiv care sa permită relaţionarea între beneficiarii organizaţiei şi creşterea eficienţei activităţii didactice adresată copiilor elevi. Au fost, de asemenea, achiziţionate un server propriu şi un domeniu «.ro» pentru găzduirea acestuia”.

Proiectul se numește „Infrastructura TIC pentru profesioniștii și beneficiarii Salvați Copiii Filiala Timiș”, iar valoarea acestuia este de aproape 125.000 de lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 95.000 de lei. Durata de implementare a proiectului a fost de șase luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.