Un rol important în viaţa Timișoarei l-au jucat podurile construite peste Bega, unele dintre ele adevărate monumente istorice şi de arhitectură. După ce, în secolul al XVIII-lea, cursul râului a fost deviat chiar prin mijlocul oraşului, podurile au fost cele care au facilitat legătura dintre partea de nord a oraşului şi sudul acestuia. Podurile din secolele XVIII-XIX erau din lemn şi, după 1870, au apărut podurile metalice, adaptate traficului pentru vehicule grele. La vremea respectivă, peste canalul Bega existau nu mai puţin de 71 de poduri. Ulterior, podurile de lemn şi cele metalice au fost înlocuite cu podurile de beton armat. Până când cursul râului Bega a fost regularizat, au continuat să existe foarte multe poduri de lemn sau podeţe peste canalele adiacente.
Pasarela „podul metalic” sau „podul Eiffel”
Legătura dintre Cetate şi cartierul Iosefin se făcea iniţial pe un pod de lemn care era reconstruit periodic. Acesta a fost înlocuit în 1871 cu un pod metalic, denumit podul Hunyadi, care avea să fie utilizat atât de pietoni cât şi de vehicule. Potrivit unor legende locale, podul ar fi fost construit pe baza unui desen al lui Gustave Eiffel, proiectantul celebrului turn parizian, dar nu există nici o dovadă care să confirme această supoziţie. Structura metalică a podului a fost proiectată şi executată la fabrica de poduri a Uzinelor Reşiţa. Era un pod din fier sprijinit pe stâlpi, peste care trecea şi tramvaiul tras de cai pe drumul către gară. Înălţimea căii de pod a fost mult ridicată faţă de străzile din jur, pentru a asigura gabaritul necesar pentru navigaţie.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, după ce a fost pus în funcţiune tramvaiul electric, podul a fost consolidat, dar în scurt timp a devenit necorespunzător pentru traficul de la începutul secolului trecut, căci nu mai era suficient de solid şi nu mai avea nici lăţimea necesară. Primăria a decis construirea unui pod nou, din beton armat, iar podul Hunyade a fost demontat în 1913 şi remontat în 1917 în aval, devenind „podul metalic” de astăzi, între străzile Andrei Mureşianu şi Ady Endre, unde persoanele fuseseră transportate până atunci de pe un mal al râului pe celălalt cu compul lui Miklós Heim. Astăzi, cel mai vechi pod metalic al Timişoarei care se mai păstrează, este folosit ca pasarelă.
Podul Napoleon
Pe o hartă din anul 1901 apare un pod care traversa un braţ al Begheiului paralel cu strada A. Şaguna, care continua pe str. Baba Dochia şi alimenta lacul de acumulare din Piaţa A. Vlaicu pentru cele două mori aflate acolo. Podul, construit în 1890-1892, cu o lungime a suprastructurii metalice de aproape 32 de metri, se afla nu departe de actualul curs al Begăi şi făcea legătura între strada Iosif Vulcan şi Piaţa Sarmizegetusa. Astăzi, podul nu mai există.
Pasarela Gelu
În zona turnului de apă din Iosefin, traversarea râului s-a făcut multă vreme tot cu compul familiei Heim, care a îndeplinit această sarcină mai bine de 50 de ani. La începutul secolului trecut, în planurile de sistematizare ale oraşului era proiectată aici o şosea de centură care urma să lege Iosefinul de cartierele Ronaţ şi Mehala, iar în 1911 s-a prevăzut construirea unui pod asemănător cu cel episcopal, care, prin legătura străzilor Gelu şi Crizantemelor, ar fi asigurat continuitatea bulevardului din vestul oraşului. Acest proiect nu s-a mai realizat şi în locul lui a fost construită în 1949 o pasarelă, proiectată de inginerul Ioan Polen. A avut mai multe denumiri, iar astăzi se numeşte pasarela Gelu.
Pasarela dintre parcuri
În dreptul pasarelei care leagă Parcul Copiilor de Parcul „Regina Maria” a existat înainte un pod de lemn. Construirea unei pasarele de beton armat a fost hotărâtă încă din 1926, dar ea a fost proiectată de inginerul Ioan Polen abia în 1948 şi inaugurată festiv la 1 mai 1949.
Este o pasarelă cu o lungime de aproximativ 40 de metri şi o lăţime de circa doi metri, cu o suprastructură de beton armat şi o infrastructură de beton simplu, o operă de inginerie simplă şi practică, care scurtează foarte mult drumul spre strada Pestalozzi. Aceasta a fost prima lucrare mai mare a inginerului timişorean, care a avut o contribuţie însemnată la modernizarea a zeci de kilometri de străzi şi la proiectarea a patru poduri peste Bega.
Pasarela de la Turbine
Pentru a scuti pietonii de un ocol până la podul Mihai Viteazul, după anul 1980 a fost construită pasarela de la Turbine, a cărei structură provine de la un pod pietonal construit în 1870 în dreptul străzii Tigrului. Acesta a fost demolat după ce vechea albie a Begăi a fost umplută, iar apele au fost dirijate către cea nouă. Alături de aceasta, se află o altă pasarelă care permite accesul la hidrocentrală, peste canalul Suboleasa.
Simata domnisoara Paun. Poate ca nu ar fi fost rau sa discutati si cu vreun timisorean adevarat care stie cite ceva despre trecurtul nu prea indepartat al orasului. Asa ati fi aflat ca pina spre sfirsitul anilor ’60, pe locul actualului pod Michelangelo existau doua pasarele pietonale din lemn. Prima a fost construita, nu stiu exact cind, linga Parcul Rozelor. In anii ’60, aceasta devenind subreda si nesigura, s-a construit o alta, tot de lemn, linga Parcul Pionierilor, actualul Parc al Copiilor. Cele doua pasarele au fost demolate cind a fost construit podul Michelangelo si Strandul termal.
Aveţi dreptate. Am fost la îmbăiat cu părinţii mei la acel pod din lemn de lângă Parcul Pionierilor, actualul Copiilor.
P.S. Oricum, felicitari pentru articol ! Uitasem sa scriu asta in prima postare.
Aveti putintica rabdare cu Michelangelo. N-am terminat. Multumesc.
Poduri si podete au fost mai multe,deoarece si Begi erau mai multe-brate de fapt,era si prin parcul Poporului,prin Plopi,la Ghiroda,etc,ca sa nu mai vorbim inainte de canalizare….