Cu toate că Timişoara are un patrimoniu arhitectural impresionant, iar oficialităţile nu ratează aproape nici o ocazie de a face referire la el, considerându-l un titlu de glorie al oraşului, zonele vechi ale acestuia, care îi conferă adevărata identitate, sunt, în cea mai mare parte, în paragină.
Politica deliberată de încurajare a degradării clădirilor vechi promovată de regimul comunist a fost continuată şi în ultimul sfert de veac, chiar dacă din alte considerente. Spre deosebire de alte oraşe, un număr foarte mic de monumente istorice din Timişoara este evidenţiat cu însemnele convenţionale specifice prevăzute de lege şi recunoscute pe plan internaţional – un fel de carte de identitate a imobilului, cu principalele date din istoria acestuia – dar municipalitatea şi direcţia de cultură nu manifestă nici o preocupare în acest sens. S-au montat în schimb diverse plăci comemorative fără avizul comisiei monumentelor, care de cele mai multe ori strică aspectul faţadei în loc să pună în evidenţă clădirea. Cele mai multe clădiri aflate în paragină sunt case care au fost naţionalizate şi timp de câteva zeci de ani au fost lăsate să se degradeze, în cazul fericit în care nu au fost demolate. Deşi este răspunzător în bună parte de starea precară în care au ajuns aceste clădiri de patrimoniu, statul se consideră acum absolvit de orice obligaţie, invocând regimul juridic al clădirilor, redevenite în bună parte proprietate privată.
Şubrezite de asfalt şi betoane
Numeroase clădiri vechi, mai ales în cartierul Cetate, sunt afectate din temelii din cauza lucrărilor de „modernizare” făcute fără discernământ, iar fisurile apărute în zidăria unor imobile arată că există pericolul ca acestea să se prăbuşească. Casele construite în secolul al XVIII-lea nu aveau hidroizolaţie şi, cum au fost ridicate pe un teren mlăştinos, au fost afectate de igrasie, mai ales în urma asfaltării străzilor, a eliminării spaţiilor verzi şi a betonării curţilor interioare, schimbări care nu au mai permis pereţilor să respire. Trepidaţiile cauzate de traficul din ce în ce mai intens şi mişcările seismice au contribuit şi ele la şubrezirea caselor de patrimoniu, punându-le în pericol.
Faţade degradate sau multicolore
Faţadele celor mai multe clădiri din zonele de rezervaţie arhitecturală a Timişoarei (Cetate, Iosefin, Fabric) au fost zugrăvite în anii regimului comunist în culori terne, iar acum arată dezastruos, sunt scorojite şi murdare, într-o stare avansată dedegradare. Multe aşa-zise renovări sunt de-a dreptul bizare, fără nici o legătură cu stilul sau epoca în care au fost construite respectivele clădiri. Există în Timişoara, chiar în centrul istoric, clădiri ale căror faţade au fost zugrăvite pe porţiuni, în diferite culori, fără ca edilii să ia vreo măsură, deşi combinaţiile cromatice sunt de-a dreptul hilare. De regulă, iniţiativa aparţine celor care deţin spaţii comerciale, iar numărul culorilor este, de regulă, egal cu cel al spaţiilor aflate la parterul unor clădiri. Aceste clădiri bălţate, de-a dreptul comice, nu au nici cea mai mică legătură cu „mica Vienă”, cum era Timişoara denumită odinioară, chiar dacă oficialităţile ţin peste măsură la acest supranume.
Termopane şi reclame
De regulă, renovările s-au făcut fără respectarea unor uzanţe edilitare elementare, fiind compromise pentru totdeauna elemente care le confereau identitatea de epocă. În multe cazurinu s-au respectat condiţiile de avizare şi s-au executat lucrări de calitate foarte slabă, care au culminat cu adevărate gafe arhitecturale. Municipalitatea a tolerat o mulţime de intervenţii nefericite pe faţadele multor clădiri de patrimoniu. Printre situaţiile frecvente de amatorism şi lipsă de bun gust care au dus la compromiterea multor faţade de clădiri istorice se numără geamurile şi uşile termopan, omniprezenta gresie sau modul de renovare şi modificare a unor ancadramente, care a dus la distrugerea unor elemente decorative.
Multe reclame comerciale amplasate pe clădiri de epocă sunt şi ele de-a dreptul anacronice, iar fel de fel de instalaţii tehnice, ţevi sau cabluri desfigurează, la rândul lor, aspectul vechilor case. Câteva clădiri au fost concesionate, iar beneficiarii de folosinţă s-au obligat să le recondiţioneze, dar chiar dacă aceştia nu au respectat clauzele contractului, primăria nu a luat nici un fel de măsuri împotriva lor.
Clădirile restaurate la care s-au respectat principiile şi tehnicile de lucru folosite în epocă, precum şi culorile – folosindu-se imagini din anii respectivi sau pe baza unor analogii – reprezintă doar câteva fericite excepţii. Lucrările de restaurare la clădirile vechi necesită mână de lucru calificată care să folosească tehnicile tradiţionale, scoaterea în evidenţă a elementelor decorative ale faţadelor prin combinaţii cromatice, punerea în valoare a tâmplăriei, feroneriei originale sau a porţilor de la intrare, pentru a le reda frumuseţea de odinioară. Oricât de interesantă ar fi istoria acestor clădiri, turiştii nu vor putea fi niciodată impresionaţi văzându-le în actuala stare.
