TIMIŞOARA UITATĂ Fondatorii cetăţii (III) LEGENDA lui Pavel Chinezu, cel care nu...

TIMIŞOARA UITATĂ Fondatorii cetăţii (III) LEGENDA lui Pavel Chinezu, cel care nu a fost învins niciodată de turci. Cum a devenit cetatea Timişoarei casa GROAZEI pentru otomani

3
DISTRIBUIȚI

0pavel chinezul

O figură de-a dreptul fascinantă a cetăţii Timişoarei de la sfârşitul secolului al XV-lea, dar şi a Regatului maghiar condus de Matia Corvin (1458-1490) este Pavel Chinezu, unul din cei mai vestiţi comandanţi de oşti din sud-estul Europei. Timp de 16 ani (1478-1494) a fost şi comite de Timiş, conducând numeroase campanii antiotomane în care nu a suferit nici o înfrângere.

Întâlnirea cu regele

Copilăria şi tinereţea lui Pavel Chinezu sunt învăluite în legendă. Locul naşterii sale e incert, dar cel mai probabil s-a născut într-un sat din Banat numit Kenez, în jurul anului 1432. După unii, acesta ar fi fost actuala comună Satchinez, unde, în tradiţia locală, se mai păstrează un loc numit „Cotul morii”, căci Pavel fusese fiul unui morar. Se spune că, la scurtă vreme după ce Matia a ajuns regele Ungariei, a poposit într-o zi cu o ceată de vânători la moara unde locuia Pavel, nu foarte departe de Timişoara. Însetaţi, vânătorii au cerut apă, iar morarul cel bătrân le-a oferit o carafă cu apă, cerându-şi iertare că, din cauza sărăciei, nu o poate servi pe o tavă. Atunci, Pavel, aflat prin preajmă, a ridicat o piatră de moară pe care a aşezat carafa, oferind-o oaspeţilor. Diametrul unei pietre de moară din acele vremuri era în jur de un metru şi cântărea peste 50 de kilograme. Impresionat, regele Matia s-a arătat imediat dornic să-l ia la curtea sa, dar nu se ştie dacă tânărul Pavel l-a urmat atunci pe rege ori s-a prezentat la curte mai târziu. Sigur e că l-a slujit pe rege cu credinţă în toţi anii lungii sale domnii, şi a fost răsplătit pe măsură, ajungând, din fiu de morar şi simplu oştean, comandant suprem al armatei regale, locţiitor al regelui în probleme juridice, privilegiat la curtea regală şi unul din cei mai bogaţi şi influenţi nobili ai regatului, ca urmare a numeroaselor posesiuni pe care regele i le-a dăruit.

pavel cu turc

Erou de legende

Francesco Fontana, diplomat al ducelui de Milano, l-a descris ca pe un bărbat „de statură mică, solid şi păros ca un urs dar un oştean viteaz”, iar cronicarul Antonio Bonfinius aminteşte la rândul lui că Pavel pornea adesea singur pietrele morii şi era capabil să ridice un butoi plin cu vin deasupra capului şi să bea din el. Tot el povesteşte că Pavel Chinezu era înzestrat cu atâta forţă încât, avînd asupră-i propriile arme, putea să ia în dinţi un om înarmat şi să se învârtescă cu el. Înzestrat cu asemenea însuşiri, nici nu e de mirare că tânărul oştean, care şi-a început cariera sub comanda generalului Blasius Magyar, cel care avea să devină voievod al Transilvaniei, şi-a uimit în scurt timp camarazii de arme cu vitejia sa şi şi-a început ascensiunea în ierarhia militară. Pe-atunci nu era încă destul de cunoscut pentru a fi menţionat în documentele vremii, dar legenda spune că era admirat şi aclamat de camarazii săi atunci când strângea mâna duşmanului până când acestuia îi înţepeneau degetele şi nu şi le mai putea descleşta, iar apoi îi reteza capul. Legendele care circulă pe seama lui Pavel sunt confirmate şi de Bonfinius, care, descriind celebra bătălie de la Câmpul Pâinii, spune că „Pavel Chinezu a luptat ca un leu, cu două săbii deodată. L-a salvat pe Ştefan Báthory, plin de răni, scoţându-l din mormanul de leşuri. Masa s-a întins peste cadavrele duşmane, ostaşii au dansat şi au improvizat versuri pentru a-l slăvi pe Pavel Chinezu iar acesta a apucat cu dinţii leşul unui turc şi a început să danseze, în murmurele de admiraţie ale comesenilor”. Legende au existat chiar după moartea sa: se spune că în vremea ocupaţiei turceşti un oştean a tras cu pistolul asupra mormântului lui Pavel, dar glonţul a ricoşat, omorându-l.

pavel cu turc in dinti

Ascensiunea

Pavel Chinezu este menţionat în documente abia din 1464, după ce a fost înnobilat de rege iar acesta a început să-i dăruiască proprietăţi din ce în ce mai întinse.


Patru ani mai târziu este deja general, căci dincolo de forţa sa herculeană, făcuse deja dovada unor reale calităţi de comandant şi strateg, după ce deprinsese temeinic tehnica şi tactica militară. Din aceşti ani e cunoscut şi sigiliul său, în câmpul căruia apare un braţ cu o sabie în mână, având deasupra soarele şi semiluna. Drumul spre comanda oştirii regale era deschis. Devenise un apropiat al regelui care-i recunoaşte meritele deosebite şi serviciile credincioase şi-l răsplăteşte cu generozitate, şi un obişnuit al curţii regale. Cei mai glorioşi ani din cariera sa militară aveau însă să coincidă cu cei în care a fost şi comite de Timiş, ani în care Pavel Chinezu s-a dovedit a fi invincibil în faţa atacurilor otomane, înregistrând un şir neîntrerupt de victorii. După un atac de apoplexie, temutul comandant de oşti a rămas paralizat pe partea dreaptă dar, în ultimii doi ani de viaţă, purtat într-o trăsură uşoară, a continuat să se afle în fruntea trupelor. S-a stins din viaţă în 1494, în timpul unei campanii militare pe râul Sava, şi a fost înmormântat la Nagyvázsony, în mănăstirea ctitorită de el. Pavel Chinezu poate fi considerat ultima personalitate proeminentă a Banatului şi a cetăţii Timişoarei înaintea cuceririi regatului maghiar de turcii otomani.

Comite de Timiş

Ofensiva otomană la Dunărea de mijloc se intensifica, astfel că Pavel Chinezu i-a cerut regelui Matia favoarea de a nu mai lupta niciodată împotriva altor creştini ci doar împotriva turcilor. După o incursiune otomană în Banat urmată de retragerea peste Dunăre cu o pradă bogată, regele îl numeşte în 1478 comite de Timiş şi al mai multor comitate bănăţene şi dunărene, demnitate pe care avea s-o ocupe până la moartea sa, în 1494. Numit comandant suprem al armatelor regale, Pavel Chinezu le-a împărţit în două, păstrând comanda trupelor regale de sud, care lupta împotriva otomanilor. În structura de fortificaţii a Banatului, prin care era controlată zona Dunării de la Belgrad la Severin, cetatea Timişoarei, alături de cea a Belgradului, reprezenta un punct strategic crucial în sistemul medieval militar, care stătea în calea înaintării otomanilor spre centrul Europei. Importanţa comitelui de Timiş era dovedită şi de faptul că era răsplătită cu 7.000 de florini aur şi 11.000 de florini convertiţi în sare, în timp ce palatinul regatului primea doar 4.000 de florini aur. Geniul militar al noului comite îşi arată roadele în scurt timp: obţine informaţii preţioase despre efectivele otomanilor şi despre intenţiile acestora, îşi apropie mai mulţi cnezi bănăţeni şi ia măsuri pentru redresarea economică a Banatului, pustiit în mai multe rânduri de invaziile otomane. Tot el a strămutat câteva zeci de mii de sârbi în Banat, şi chiar la Timişoara, din zona ocupată de otomani. În calitatea sa de comite de Timiş participă, în 1479, la vestita bătălie de la Câmpul Pâinii, „la 25.000 de paşi de Alba Iulia” după spusele cronicarului Bonfinius. Voievodul Transilvaniei, Ştefan Báthory, îi ceruse ajutorul împotriva turcilor care intraseră în Transilvania iar participarea sa la luptă a fost decisivă pentru obţinerea victoriei. Continuă să obţină numeroase victorii împotriva turcilor în zona Balcanilor, pricinuindu-le pierderi considerabile. Comitele de Timiş se bucura de o mare faimă în întreaga Europă iar Papa Sixt al IV-lea i-a acordat indulgenţe şi iertarea tuturor păcatelor.

mormant nagyvazsony

Cetatea lui Pavel

Turcii nu se dau însă bătuţi. Sub comanda lui Ali bei, ajung până în apropierea Timişoarei şi jefuiesc satele din jurul cetăţii. Chiar şi fortificaţiile cetăţii sunt afectate dar ea nu poate fi cucerită. După bătălia dată în apropierea acesteia, turcii pornesc spre sud şi devastează întreg Banatul iar Pavel porneşte în urmărirea trupelor otomane. Urmează un adevărat măcel, puţini turci reuşind să scape teferi peste Dunăre. Cetatea Timişoarei, unde erau aduşi prizonierii turci, ajunsese cunoscută ca un adevărat loc de supliciu pentru aceştia. Sultanul Baiazid al II-lea cere pace iar Banatul va avea parte de câţiva ani de linişte şi de refacere economică, chiar dacă au mai avut loc incursiuni de pradă ale turcilor. Cât timp a fost comite de Timiş, cetatea Timişoarei a fost pentru Pavel o reşedinţă aproape permanentă, pentru a întări capacitatea de apărare a regiunii şi a controla sistemul de pază dunăreană. Pus la punct de faimosul strateg, acesta şi-a dovedit eficienţa până la sfârşitul vieţii sale, zădărnicind toate planurile de cucerire ale lui Baiazid al II-lea.

Foto: www.frontpress.ro, www.balkanforum.info

3 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Aquitania Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.