Muzicianul timişorean Teo Milea a filmat videoclipul primei piese de pe albumul discografic „Open Minds”, care va fi lansat cu un concert extraordinar ce va avea loc în 1 octombrie la Filarmonica „Banatul”.
„«Silence» este prima piesă de pe albumul «Open Minds» care primește un videoclip înaintea lansării discului. Cred că vizualul este foarte important atunci când gandești un mesaj pentru public. Ceea ce eu vreau să transmit prin muzica mea poate fi amplificat, subliniat printr-un videoclip care să amplifice starea pe care eu am avut-o în momentul în care am compus piesa respectivă. Din același considerent am gândit partea de vizual și pentru concertul din toamnă de la Filarmonica «Banatul», din 1 octombrie. Pentru realizarea vidoclipului cât și pentru vizual, am plăcerea să colaborez în premieră cu buna mea prietenă Amalia Gaiță, care reușește din plin să potențeze prin imagine muzica pe care am compus-o. Videoclipul avea nevoie de un pian, aşa că ne-am mobilizat serios și am dus pianul primit de la partenerul meu, Soundcreation, în mijlocul pădurii. Așa cum un film bun poate deveni extraordinar datorită soundtrackului, așa și invers, o piesă poate fi și mai expresivă datorită imaginilor asociate cu ea. Premiera videoclipului va fi în data de 1 septembrie, cu fix o lună înaintea concertului“, ne-a declarat Teo Milea.
Albumul de debut al lui Teo Milea, „Pe clape albe … şi negre”, a avut parte de un succes deosebit, iar imediat după lansarea celui de-al doilea material discografic al artistului, muzicianul născut în Chişineu Criş și stabilit la Timișoara se va muta definitiv în Canada, unde are deja programat şi un prim concert, la Toronto, în 27 noiembrie. După ce anul trecut, compoziţiile lui Teo Milea şi-au găsit locul în playlist-ul celebrului radio american SkyFM din New York, mai exact pe radioul numit „Solo Piano“, muzicianul timişorean are parte recent de o nouă recunoaştere, câteva din piesele lui fiind incluse în playlist-ul radioului Clasical One din Paris.
Biletele pentru lansarea discului „Open Minds”, care va avea loc în data de 1 octombrie, la sala Capitol a Filarmonicii „Banatul”, se găsesc deja la Caseria Filarmonicii Banatul, preţul acestora fiind 30 lei.
Din data de 1 august, fanii muzicianului vor putea pre-comanda noul disc de pe site-ul www.teomilea.com.
Foto: Mihai Toth