Şeful CJ Timiş, Titu Bojin, vizită oficială în China. Cu ce...

Şeful CJ Timiş, Titu Bojin, vizită oficială în China. Cu ce promisiuni a revenit

0
DISTRIBUIȚI

bojin02_resize-640x426

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin şi vicepreşedintele Călin Dobra au fost recent în China acolo unde au avut mai multe întâlniri şi discuţii cu oficialităţile. Revenit la Timişoara, Titu Bojin, a oferit câteva detalii legate de deplasarea sa spunând că „am fost în vizită, am semnat protocolul cu provicnia Yunnan una din pronviciile mici ale Chinei, 47 de milioane de locuitori. Am fost primiţi foarte bine ca şi delegaţie oficială, am fost profund impresionaţi de ceea ce am văzut că există şi se întâmplă la ora actuală în China contrar unor gândiri sau a unor impresii făcute anterior de prin ziare. China e una din cele mai bine dezvoltate ţări, am rămas surprins şi eu şi întreaga delegaţie de nivelul care este acolo la ora actuală. Sunt convins că vă voi da mai multe detalii luni legat de această vizită.(…) Vara viitoate vom reuşi ca să ne întâlnim cu delegaţia din China care va veni în judeţul Timiş unde vom semna şi o înfrăţire a zonei de Sud-Est cu detalii turistice, zona Lugoj, Recaş, Făget cu unul dintre oraşele chineze pe care l-am vizitat, Lijiang tot aşa micuţ de vreo şapte milioane de locuitori, care va semna acest protocol.


Am avut întâlnirea cu primarrul şi cu conducerea primăriei din Lijiang şi trebuie să să spun că este zona cea mai bine dezvoltată din punct de vedere agricol, din punct de vedere al ceaiului şi cafelei sunt cei mai bine dezvoltaţi din zona lor”

Practic, oficialii CJT nu întrevăd speranţa unor investiţii masive în judeţul Timiş, însă negocieri au fost purtate cel puţin pe domeniul Sănătăţii. „Nu ştiu cât de mari profituri vom avea din perspectiva unor colaborări economice pentru că distanţa este destul de mare, trebuie să recunoaştem şi să ne punem speranţa în ce putem face noi, dar dechiderea guvernatorului provinciei cu care am avut trei întâlniri şi la care am foarte bine cotaţi din punct de vedere al respectului cred că există interseul şi din punct de vedere economic. Am stabilit pentru anul viitor ca prima acţiune care se va realiza 15 tineri din China să vină la noi în judeţ şi 15 tineri de aici să meargă în China, iar o altă posibilă deplasare să fie deplasarea unor formaţii artistice din zona noastră de operă sau chiar de teatru să participe la acţiunile pe care le avea aprovincia Yunnan. Avem un specific apropiat, acolo sunt 25 de naţionalităţi declarate oficial şi noi avem la fel un număr ridicat de naţionalităţi în Timiş. Am lansat ideea unui proiect al unui spital pe care să îl construim în comun. Urmează să fie analizat după ce se va semna acordul guverului României cu guvernul Chinei, care se va semna săptămâna aceasta, eu fiind plecat am înţeles că a fost amânat după aceea se vor semna acte cu provincille pentru unele contracte pe zona Sănătăţii”, a spus Bojin. Practic, noul spital ar urma să fie unul de excelenţă, iar chinezii ar urma să vină cu banii, în vreme ce CJT ar oferi gratuit locaţia pentru construcţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.