Dreptul la întrebări proaste

Dreptul la întrebări proaste

0
DISTRIBUIȚI

646x404

Știu că cei mai mulți dintre voi primesc in cutiile poștale de acasă Monitorul Primăriei Timișoara și sunt convinsă că nu odată ați scanat cu privirea prima pagină. De fapt, despre prima pagină vreau să vă vorbesc, la „aperitiv”, despre cum se regăsește acolo același subiect/personaj: primarul Nicolae Robu, care ne ține, întinse pe cel puțin 6.000 de semne, discursuri despre realizările sale. Dincolo de faptul că aici se simte puternic sindromul „conducătorului iubit”, care se folosește de o publicație cu un tiraj impresionant (ce nu se poate face pe bani publici!) pentru a aduce cuvântul de la împărăție în casa omului, este și o modalitate de a spune tot fără să fii întrerupt sau contestat. Este evident deci profilul psihologic al cuiva pe care-l lasă nervii la fiecare dezbatere publică legată de proiectele de dezvoltare a orașului. Ultima nu a fost o excepție: întâlnirea pe tema realizării inelului I de circulație, un plan grandios, un circuit de trafic gândit pentru centrul orașului.

Cu siguranță, specialiștii în genul acesta de infrastrucutră sunt cei care pot spune cu certitudine dacă e sau nu benefic pentru Timișoara, iar puțini dintre cei care au fost miercuri la primărie au astfel de pregatire.


Oamenii prezenți la dezbaterea publică au însă un alt soi de calificare, decisivă atunci când vorbim despre cheltuirea taxelor plătite de ei: cea de cetățeni ai orașului. Iar asta ar trebui să fie suficient ca întrebările lor, chiar dacă edililor li se par tâmpițele, să primească răspuns. Oamenii care cotizează în fiecare an la vistieria Timișoarei au dreptul să li se explice până la ultima piuliță fiecare proiect public. Primarul Robu se simte încurcat de instrumentele democratice în procesul dezvoltării Timișoarei: planuri aplicate fără consultări, lipsa de transparență deși are un birou de comunicare supradimensionat, iar dezbaterile publice îl scot din sărite. E adevărat, când ai o misiune, toate etapele pe care te obligă reglementările din domeniul administrației publice să le parcurgi te sufocă, simți că ai frâne la fiecare pas. Este, dacă vreți, perversitatea societății libere, acea „dark side” a sistemului care funcționează doar dacă ești conștient că TOATĂ lumea trebuie întrebată dacă vrea și dacă-i place.

Dar tocmai în asta constă îndemânarea unui bun manager: să faci ca aceste instrumente să lucreze pentru tine și să accepți, măcar după patru ani de condus un oraș mare al României, că unele lucruri pur și simplu nu pot fi „sărite”. Pentru că atunci când pornești pe acest drum al lipsei de conexiune cu cetățenii tăi, există riscul ca finalul apoteotic să conteze prea puțin. Astăzi, nu se mai poate ridica o cetate făcând una cu pământul principiile care-o țin în picioare. Nu se poate face reconstrucția Timișoarei fără zilele de miercuri în care întrebările enervante ale oamenilor de rând dovedesc că orașul acesta este mai viu ca niciodată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.