După ancheta Poliției la RATT, PSD Timiş vrea stoparea legală a sponsorizărilor...

După ancheta Poliției la RATT, PSD Timiş vrea stoparea legală a sponsorizărilor făcute de companiile din subordinea CLT. Cu ce propunere vine consilierul Alfred Simonis

0
DISTRIBUIȚI

alfred simonis rosu

La ședința de plen de marți, aleșii locali din Timișoara au primit o adresă din partea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, prin care erau informați că agenții cercetează mai multe sponsorizări făcute de Regia Autonomă de Transport Timişoara.

Nu mică le-a fost mirarea aleșilor să afle că, deși regia are datorii de circa 46 de milioane de lei și depinde de subvențiile de la municipalitate, conducerea RATT a aruncat cu bani în stânga și în dreapta. Conform datelor de pe adresă, RATT a făcut sponsorizări către Parohia Ortodoxă Română din zona Tipografilor, în perioada 2012-2014, în valoare de 71.000 de lei, către Asociaţia „Prietenul meu Gabriel” – 9.000 de lei în 2012, către Sindicatul Transportatorilor Timişoara – 8.400 de lei, către Sindicatul TEPO TRANS – 2.400 de lei, către Casa de Cultură a Municipiului Timişoara – 2.000 de lei, către Asociaţia „Sfântul Nectarie” din Cluj și centrul de îngrijire paleativă omonim – 10.000 de lei.

Deși primarul Nicolae Robu i-a cerut managerului Ioan Goia să taie orice fel de sponsorizări, alesul local PSD Alfred Simonis crede că e nevoie de o reglementare clară.


„La ultima ședință de Consiliu Local am primit o adresă a Inspectoratului Județean de Poliție legată de anumite sponsorizări pe care RATT le-a efectuat către diferite fundații, chiar la o fundație din județul Cluj. Mă întreb, pe de o parte de ce nu am aflat de acest demers al IPJ încă de când a fost depus prima dată, în urmă cu câteva luni, pentru că CLT nu a știut nimic despre această anchetă. Voi propune, în numele grupului PSD, ca la aprobarea bugetelor pentru toate direcțiile, regiile sau societățile comerciale din subordinea consiliului local să fie permis buget zero pentru sponsorizări”, a declarat astăzi Alfred Simonis.

Consilierul a criticat și starea financiară a companiei, subliniind că „mi se pare extrem de grav ca o societate cum este RATT, care este pe pierdere de ani de zile, cu datorii enorme, care are nevoie de subvenții de la bugetul local pentru a exista, să își permită să doneze 100.000 de lei pe sponsorizări, una din acestea fiind chiar în județul Cluj. (…) Ca principiu, atunci când nu poți să îți susții propria existență sau activitate, nu e normal să îți permiți să plătești din banii timișorenilor sponsorizări”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.