SPECTACULOS Gara din Arad, cea mai modernă din ţară. Cum arată după...

SPECTACULOS Gara din Arad, cea mai modernă din ţară. Cum arată după reabilitare și cât au costat lucrările FOTO şi VIDEO

1
DISTRIBUIȚI

gara cfr arad

În vestul ţării se află cea mai modernă gară din România. Este vorba de cea din Arad, care a fost modernizată cu bani de la Uniunea Europeană. Astfel, călătorii care ajung aici au impresia că se află într-un loc din Occident. Aceasta dispune de pasarele suspendate, lifturi moderne, scări rulante şi panouri electronice. Ieri, Gara CFR Arad a fost vizitată şi de ministrul Transporturilor.

Aproximativ 70 milioane euro au fost alocaţi pentru proiectul de modernizare şi extindere a gării din vestul ţării. Gara din Arad este una dintre cele mai mari din Estul Europei. Lucrările de reabilitare a acesteia au început în urmă cu peste trei ani în cadrul unui proiect de modernizare a liniei de cale ferată pe Tronsonul 1: Frontiera – Curtici – Arad – Km 614 – pe Coridorul IV Pan-European, ce are ca scop modernizarea unui tronson de 41,185 km pentru circulaţia trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h.

gara cfr arad

Ministerul Transporturilor anunţă că în gara din Arad a fost reabilitat peronul existent din faţa clădirii de călători şi s-au realizat trei noi persoane intermediare.


De asemenea, în staţia Arad accesul la peroane se face pe o pasarelă pietonală nouă care se desprinde din holul central al clădirii de călători. Pasarelă a fost dotată cu toate facilităţile pentru călători şi pentru persoanele cu mobilitate redusă: lifturi, scări rulante, marcaje speciale.

Staţia Arad va beneficia de un sistem electronic de management al traficului feroviar, unic în România. „Trenurile vor circula fără să mai fie nevoie să oprească să schimbe locomotivele, fără să mai schimbe personalul, iar asta tocmai grație acestui sistem ERTMS Nivel 2 pe care l-am implementat, deocamdată doar în acest proiect. Gara Arad este un proiect pilot pe care mi-aș dori să-l extindem în perioada următoare”, a declarat ministrul Dan Costescu, ieri, la Arad.

Foto: Facebook Gheorghe Falcă

1 COMENTARIU

  1. Nu ati vazut pe cea de la Severin ,Zici ca iesti la WIEN cu pasarela cu inoxuri ,dar liniile arata ca dupa razboi ,Este facuta cu firma lui Mitrea pe timpul lui. CHIAR ESTE MISTO IN INTERIOR.

Dă-i un răspuns lui OLTEANUL Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.