O dată pe an, dar din patru în patru, se scot reflectoarele, semnalizatoarele rutiere și se lucrează „conform”, la întuneric, pentru a nu fi, vorba vine, deranjat traficul. Se sparge ceva, se aprind luminile, se aduc utilaje. E un moment fix în care începe să se întâmple. Noima este că trebuie să se vadă. și să se audă, astfel că, după posibilități, către miezul nopții vor răsuna picamerele.
Prin cartiere, cu aceeași bună intenție, marginile bordurilor au fost deja scoase.
Unii își amintesc „filmul” de acum patru ani. Rețeta e aceeași: se aleg locuri vizibile, intens populate, în intersecții, se sparge, se semnalizează, se scoate, se lasă așa un anume număr de zile, cât să incomodeze traficul și absolut fiecare trecător să aprecieze „uite mă, ăștia chiar fac”, apoi se pune totul mai mult sau mai puțin corect înapoi. Pe la prânz, în locurile dotate, se pornesc aspersoarele. Nu contează că avem specialiști care știu clar că apa ar trebui să ude plantele noaptea spre dimineață. Ora 3 ar fi perfectă. Dar la 3 noaptea cine să vadă?! După aceeași rațiune s-a născut un parc întreg, super-mega-ultra-wow, plantarea căruia a costat peste 6.000 de euro numai pentru flori sezoniere hibride care după sezonul acesta nu mai sunt bune de nimic. Ne mai trebuie wow la anul? Vor vedea ei dacă se găsesc resurse.
Cred că nu are rost să continui și să spun de ce se plantează semafoarele în orele de maxim trafic, sau de ce cu orice preț se întâmplă minuni estetice temporare în jur. E trist că anumite situații nu se văd de zeci de ani nici măcar o data la patru ani.
