România serviciilor second hand

Mulţi dintre noi încă au pretenţia că trăim într-o ţară civilizată, populată cu oameni cu maniere sau creiere. Şi astfel ne trezim, şi nu numai în campanii electorale, că ni se promit unele lucruri care par scoase din scenarii de filme. În vreme ce politicienii ne promit parcări suspendate şi metrou, noi trăim în jeg. Şi da, cei care îmi împărtăşesc opiniile – căci un editorial este un articol de opinie, nu o ştire aşa cum pretind unii când se plâng ca nu aş fi obiectivă – nu sunt deloc puţini. Sunt cât se poate de subiectivă şi în cele de mai jos o să scriu nişte lucruri cu care mă confrunt în ultima perioadă şi care mă fac să susţin sus şi tare că România, prin serviciile pe care companiile ni le oferă, este o ţară second hand. Puţin spus second hand.

1. În general timişorenii care muncesc îşi fac cumpărăturile după-amiaza, atunci când marile lanţuri de magazine comercializează alimente stricate pentru că în zona de depozitare nu au ventilaţie, căci astfel de investiţii costă. De la tuburi de frişcă acră, până la morcovi efectiv putreziţi şi reduşi cu un leu, la noi le găseşti pe toate. La acelaşi preţ, chiar şi după scăderea TVA.

2. La fel ca mulţi dintre dumnevoastră, am abonament la un furnizor de cablu. Iar seara internetul merge prost spre deloc. Răspunsul domnilor de la reclamaţii a fost că am un virus care acţionează doar seara pe calculator şi că ar trebui dus la reparaţii. După câteva tentative de a le explica şi de a îmi fi oferite servicile pe care le achit, am renunţat.

3. În Timişoara anului 2016, la robinete încă ne curge apă murdară. Majoritatea oamenilor nu fac reclamaţii. Iar cei care fac sunt luaţi la mişto de plictistul domn de la dispeceratul Colterm, care este şef pe moşia domniei sale. Noroc că societatea are un director care înţelege că succesul acestei afaceri finanţate masiv şi din banii timişorenilor care nu sunt branşaţi depinde de satisfacţia consumatorului. Păcat însă că nu toţi oamenii îi pot telefona personal domnului Cristian.

4. Vorbim de poluare, noxe, maşini şi de transport în comun. Pardon, ne vorbesc politicienii cocoţaţi în maşini de mii de euro care ne cer să mai lăsam autoturismele parcate (nu ştiu nici ei unde) şi să mergem cu RATT. Adică acolo unde hoţii sunt ca la ei acasă, căci domnii de la IPJ sunt ocupaţi, acolo unde urcă toţi cei care au facturi extrem de mici la apă caldă, acolo unde domnii vatmani l-ar face pe Montoya să plângă când calcă accelaraţia şi fraierii se ţin disperaţi de scaune şi de ce apucă să nu pice din picioare în timpul călătoriei. Da, şi RATT e finanţat cu bani publici. Şi domnule Robu, la „comunistul” Radu Mazăre, doar pensionarii cu venituri sub 900 de lei aveau transport gratuit. Aici, au şi cei care au pensii cu mult mai mari decât salariile tinerilor.

5. Nici la capitolul modă nu stăm mai bine. După cum am observat recent, printre multe crize de nervi, oamenii au cam trei mari opţiuni. Vorbim de a cumpăra haine de la marile magazine la preţuri pe care nu oricine şi le permite, de a cumpăra haine din mall-uri sau marile galerii comerciale sau de a cumpăra haine din second-hand. Desigur pentru marea majoritatea a oamenilor problema rămâne cu ultimele două variante. Vreau să vă spun doar atât: hainele din anumite magazine, vândute la preţuri deloc mici se rup sau se decolorează după primele spălări. Asta desigur dacă ai avut norocul să nu le cumperi deja cu defecte, căci dacă te uiţi atent cam tot ce se vinde în România este din categoria rebut refuzat la export.

6. Nu știu dacă ați sesizat, dar mai nou orice magazin are bodyguarzi. Astfel, nu poți să mergi să îți cumperi liniștită chiloți fără ca un domn să te urmarească la fel ca pe un hoț în timp ce probabil își imaginează cum arăți în lenjerie. Sunt peste tot. Chiar și la Catedrala Mtropolitană.