Sorin Brîndescu: ”Nu putem fi foarte fericiți după un singur rezultat”. Cu...

Sorin Brîndescu: ”Nu putem fi foarte fericiți după un singur rezultat”. Cu ce i-a impresionat ASU Politehnica pe cei de la Metalul

0
DISTRIBUIȚI
Sorin Brîndescu are motive de nemulțumire legate de prestația propriilor jucători
Sorin Brîndescu a bifat prima victorie în B cu ASU Politehnica

ASU Politehnica a obținut ieri seară primul succes în Liga a II-a. Tehnicianul alb-violeților, Sorin Brîndescu, era mulțumit de declicul echipei sale, dar consideră că rezultatul cu modesta Metalul Reșița (2-0) trebuie să fie doar un început. Timișorenii au o singură victorie în cinci etape.

”Am obținut și cele trei puncte pe care le așteptam de multe etape. Într-adevăr în primele patru jocuri am întâlnit adversari mai puternici, azi un adversar mai modest, din partea de jos a clasamentului, dar din adversarii cu care noi ne luptăm pentru îndeplinirea obiectivului. Cred că se putea și mai bine azi, băieții și-au respectat sarcinile, ne-am dominat adversarul. Am avut 2-0 la pauză, cred că puteam să înscriem mai multe goluri. Nu sunt mulțumit în totalitate de jocul din repriza a doua pentru că a intervenit o stare de automulțumire, puteam să atacăm mai mult și să fie diferența mai mare. Poate chiar am fost speriați de prima victorie și am conservat mai mult acest rezultat, probabil subconștient am încercat să nu mai primim gol… La celelalte jocuri am avut momente de cădere, astăzi ne-am ridicat nivelul de concentrare”, a declarat Sorin Brîndescu.

”Principalul” lui ASU Poli speră ca psihicul echipei să se fi îmbunătățit pentru următoarele jocuri. Mai ales că alb-violeții au în următoarea rundă joc la Mioveni, echipă care tocmai a remizat la Arad. ”Noi sperăm, chiar acum le-am spus la băieți că nu putem fi foarte fericiți după un singur rezultat, trebuie să avem o continuitate în evoluții și rezultate pozitive. Trebuie să fim de asemenea conștienți că avem un campionat greu, cu adversari bine pregătiți, puternici, dar noi încercăm în fiecare meci să scoatem puncte”, a mai spus Brîndescu.

Antrenorul Metalului mutat la Snagov, impresionat de fani

Metalul Reșița, de fapt o echipă predominată acum de jucători noi aduși combinați cu ”crema” Voinței Snagov, s-a prezentat la Timișoara fără toată ”foaia” completă.


Doar patru rezerve, o situație care din păcate nici măcare nu mai e așa de rară în B. Se pare că acest motiv se datorează și unor plecări, tocmai a unor jucători din zona vestică a țării. ”A fost o victorie meritată a Politehnicii. În prima repriză am fost dominați copios. Din păcate am luat un gol pe o mare greșeală de apărare. Am primit al doilea gol și totul s-a năruit. Noi suntem încă o echipă foarte mică și ne-a fost greu să revenim. Repriza a doua a fost mult mai echilibrată. Felicit echipa Timișoarei. De continuat Metalul va continua. Dar de abia din retur vom avea o altă față. Sunt jucători de la Reșița și Snagov care sunt la primele meciuri în B, fără cantonament, fizic stăm foarte prost. Din iarnă lucrurile vor sta altfel”, a explicat George Dumitru, antrenorul Metalului.

George Dumitru a lăudat-o pe ASU Politehnica
George Dumitru a lăudat-o pe ASU Politehnica. Foto: Adrian Pîclișan

Tehnicianul oaspeților a fost impresionat de ASU Politehnica și de susținerea fin partea finlor. Acesta îi vede pe ”Băieții în ghete” candidați la promovare în ediția 2017-18. ”Mi-a plăcut ASU Poli, cu suporterii care îi au nu au cum să aibă probleme. Eu cred că la anul se pot bate și la promovare. În primul rând îi duce publicul de la spate. Cred că ne-am și speriat, mulți copii nu au văzut stadionul ăsta. De aceea și în prima repriză am țipat puțin la ei. Au fost așa de timorați și în prima parte a fost o singură echipă pe teren. Turul e pentru experiență, vedem apoi ce facem”, a adăugat Dumitru.

Dănăricu, la primul gol în B

Pentru mijlocașul Bogdan Dănăricu, împrumutat de ASU Poli de la Pandurii, reușita cu Metalul de 2-0, în urma unui șut de la distanță, a fost prima în Liga a II-a. ”În primul rând sunt bucuros că am reușit să câștigăm cele trei puncte pe teren propriu. Împotriva unei formații mai slab cotate, dar meciul nu a fost așa ușor cum a părut. Contează victoria cel mai mult. A fost primul meu gol în Liga a II-a, e o bucurie în plus că am reușit să-mi ajut echipa. Oarecum a fost mai ușor, echipele mai slab cotate se ambiționează mai mult decât cele cu nume. Sper să o ținem pe aceeași linie și să câștigăm și la Mioveni. Am câștigat și la capitolul încredere, vom merge acolo cu alt moral și abordăm altfel etapele următoare, sper să luăm cât mai multe puncte în aceste jocuri”, a precizat Bogdan Dănăricu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.