Consorțiul Universitaria, din care face parte și UVT, reacție după ce rectorul...

Consorțiul Universitaria, din care face parte și UVT, reacție după ce rectorul Pirtea a fost acuzat de plagiat: “Verificarea acestor acuzații trebuie făcută fără presiuni publice și politice”. Ce decizie a luat conducerea universității

0
DISTRIBUIȚI

marilen pirtea la pressalert (1)

Președintele Consorțiului Universitaria, din care fac parte cinci dintre cele mai mari instituții de învățământ superior din România, printre care și Universitatea de Vest din Timișoara, a transmis un comunicat de presă referitor la acuzațiile de plagiat aduse rectorului Marilen Pirtea.

Astfel, Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și președintele în exercițiu al Consorțiului Universitaria, a declarat că verificarea acestor acuzații de plagiat ar trebui făcută „cu celeritate, într-un cadru profesional, fără presiuni publice și politice”.

„Consorţiul Universitaria a luat act de acuzaţiile aduse rectorului Universităţii de Vest din Timişoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, cu privire la respectarea principiilor de etică academică ȋn unele demersuri ştiinţifice ale acestuia. Consorţiul Universitaria ȋşi reiterează angajamentul ferm pentru cele mai ridicate standarde privind etica academică. Acuzaţiile la adresa rectorului Marilen Pirtea trebuie sa fie evaluate ȋn contextul acestui angajament, cu consecinţele de rigoare. Adăugăm că verificarea acestor acuzaţii trebuie făcută cu celeritate, ȋntr-un cadru profesional, fără presiuni publice şi politice, de către organismele abilitate legal. De asemenea, până la formularea deciziei de către organismele abilitate, oricărui cadru didactic/de cercetare trebuie să i se respecte prezumpţia de nevinovăţie”, scrie în comunicatul de presă semnat de rectorul Ioan-Aurel Pop.

Pe de altă parte, Florin Jurca, purtătorul de cuvânt al Universității de Vest din Timișoara, a declarat, pentru PRESSALERT.ro, că în perioada următoare Comisia de Etică a instituției va fi convocată pentru a analiza suspiciunile de plagiat din articolele științifice semnate de Marilen Pirtea.

„A avut loc ieri ședința reunită extraordinară a Consiliului de Administrație și a Senatului Universității de Vest din Timișoara.


Ședința a fost convocată de rectorul UVT, acesta a invitat întreaga comunitate academică la ședință. Marilen Pirtea a informat comunitatea academică în privința acuzațiilor de plagiat vehiculate în presă și s-a pus la dispoziția Comisiei de Etică din universitate. Comisia de Etică va fi convocată în perioada următoare și va discuta acest subiect. Majoritatea vorbitorilor au întărit faptul că până la proba contrarie persoanele vizate de acuzațiile din presă sunt prezumate nevinovate. Tot în ședința Senatului UVT a fost aprobată înființarea unui grup de lucru format din reprezentanți ai comunității academice, care să analizeze actualele proceduri de gestionare a cercetării universitare și care să propună dacă e cazul îmbunătățiri”, a declarat Florin Jurca.

Vă reamintim că mai multe articole ştiinţifice din perioada 2008 – 2015, care poartă semnătura rectorului Universităţii de Vest din Timişoara (UVT), prezintă mari suspiciuni de plagiat, a dezvăluit jurnalista Emilia Șercan pe site-ul pressone.ro, care mai scrie că plagiatul nu este singura problemă etică din activitatea de cercetare a lui Marilen Pirtea. Marilen Pirtea este primul pe lista PNL Timiș pentru Camera Deputaților, făcând tandem cu liderul partidului, Alina Gorghiu, care este prima pe lista pentru Senat. Jurnalista de la pressone.ro a identificat suspiciuni de plagiat pentru patru articole științifice unde rectorul UVT este primul autor, adică cel care se consideră că a avut cea mai importantă contribuție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.