Nu mai vor în România: solicitanți de azil, prinși când încercau să...

Nu mai vor în România: solicitanți de azil, prinși când încercau să treagă ilegal frontiera de vest

0
DISTRIBUIȚI

Au solicitat azil în România, dar s-au răzgândit. Polițiștii de frontieră timișeni au prins noaptea trecută patru persoane care încercau să iasă ilegal din țara noastră.

Noaptea trecută, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat în apropierea localităţii de frontieră Clarii Vii, judeţul Timiş, cinci cetăţeni străini care se îndreptau spre frontiera cu Serbia şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Cei în cauza, trei bărbaţi, o femeie şi un minor, au fost conduşi la sediul Poliţiei de Frontieră Jimbolia pentru cercetări.


În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că patru dintre persoanele depistate sunt din Afganistan – doi bărbaţi în vârstă de 24 şi 31 ani, o femeie în vârstă de 29 ani şi fiul acesteia în vârstă de 5 ani – şi una din India, un bărbat în vârstă de 42 de ani, toţi solicitanţi de azil în România. Pe timpul cercetărilor aceştia au declarat că doreau să iasă ilegal din România pentru a ajunge în state din vestul Europei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele cinci persoane fiind preluate de lucrători din cadrul Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.