Mircea Baniciu: „Muzica românească este un fel de «dileală» care distruge creierul”....

Mircea Baniciu: „Muzica românească este un fel de «dileală» care distruge creierul”. Ce concerte va susține la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Aproape de fiecare dată când poposeşte „acasă“ (în oraşul în care s-a născut), îndrăgitul muzician care a încântat cu vocea sa multe generaţii, Mircea Baniciu, are parte de concerte sold – out.

Recitalurile sale sunt pline de snoave, ca-ntre prieteni, cu un public care reuşeşte de fiecare dată să creeze o atmosferă de nota zece.

Mircea Baniciu revine la Timișoara cu două concerte care vor avea loc, sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 18.00, şi de la ora 21.00, la Porto Arte, însoţit, ca de obicei, de prietenii săi Vlady Cnejevici şi Teo Boar.

Artistul născut la data de 31 iulie 1949 care a copilărit în cartierul Elisabetin, lângă Complexul Studențesc, a studiat pianul până la 14 ani, când a văzut filmul „Tinerii”, cu Cliff Richard și trupa Shadows, și s-a apucat serios de chitară.


Prima apariție a fost pe scena Teatrului German din Timișoara, iar la vârsta de 21 de ani a ajuns solistul formaţiei Phoenix. De-a lungul anilor, artistul a editat o serie de materiale discografice şi a susţinut o sumedenie de concerte.

„Muzica românească actuală nu are orizont. Dacă ar fi să aduni laolaltă toţi producătorii din România şi să-i pui să cânte, ar fi un dezastru. Am vorbit recent cu unul dintre ei. Şi i-am zis să-mi cânte ceva. Mi-a răspuns, eu vând muzică, nu cânt. În America, un producător de muzică pleacă de jos. Învaţă să cânte ca să ştie ce vinde. La noi, nişte ingineri care au fost discotecari au ajuns producătorii cei mai importanţi în muzica românească. Din cauza asta sunt foarte multe producţii lipsite de muzică. Sunt puţine posturi de radio sau TV care încurajează producţiile corecte. Care nu promovează comerţ, ţâţe, cur, chiloţi. Noi avem posturi care promovează reclame. De acea, la noi se dansează mai mult decât se cântă. Muzica românească este un fel de «dileală» care distruge creierul. Nu aş putea rezista să mi se pună muzică din asta mult timp. Totul este comerţ“, ne-a declarat Mircea Baniciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.