RETROSPECTIVĂ 2017 ACS Poli Timișoara, între minunea salvării și eterna cârpeală financiară....

RETROSPECTIVĂ 2017 ACS Poli Timișoara, între minunea salvării și eterna cârpeală financiară. Vezi statistica echipei în acest sezon de Liga I

0
DISTRIBUIȚI
Andrei Artean, unul dintre cei mai curtați jucători de la ACS Poli. Foto: Virgil Simonescu

Salvatorul lui ACS Poli în 2017 poartă un nume parcă predestinat. Ionuț Popa s-a dovedit a fi soluția ideală de remontare pentru o echipă care părea într-o situație fără ieșire în sezonul trecut. Noua ediție a Ligii I a început cu un suflu proaspăt pe ”Dan Păltinișanu”, dar întăriturile din vară au fost puse pe aceleași baze șubrede. Din punct de vedere economic echipa formată de autoritățile locale în urmă cu cinci ani suferă în continuare, dar perspectivele par, totuși, mai bune ca în aceeași perioadă a anului trecut.

ACS Poli avea la începutul anului 8 puncte în clasament. Era pe locul 13 după 21 de runde jucate în 2016, dar deja dădea semne că e posibilă ”minunea” după acea ”ancoră” de -14. Echipa lui Ionuț Popa nu s-a lepădat însă de grijile financiare. Prin urmare lista de sosiri din iarnă a fost cea mai scurtă dintr-o pauză competițională de la startul acestui proiect în 2012. Doar croații Fucek și Soljic s-au alăturat echipei lui Ionuț Popa. În lotul lui ACS Poli a fost prezent și Ionuț Murariu, dar acesta a ”prins” doar un joc, finala Cupei Ligii, fiind mai degrabă o obligație față de un sponsor. Au plecat mai mulți, însă doar Fernando Llorente a fost cu adevărat o pierdere importantă.

După un stagiu clasic comandat de Ionuț Popa la Poiana Brașov timișorenii au început cu mici sincope sezonul de primăvară. Așa cum a fost remiza cu ASA, adversar direct în lupta pentru salvare. În mod previzibil, în luna martie a venit și răspunsul TAS că ACS Poli nu-și va primi cele opt puncte din barem înapoi. Moment după care Ionuț Popa a ”lovit” și FRF-ul în declarații. După o nouă remiză, cu Chiajna, echipa sa avea să înceapă play out-ul cu o agoniseală de 7 puncte de pe penultima poziție a clasamentului. Această fază a campionatului a început însă excelent pentru Cânu și compania, victoriile de la Botoșani (în premieră) și Pandurii contând acum practic dublu. După acel 3-1 cu gorjenii ACS Poli a făcut saltul chiar pe poziția a 5-a a play out-ului.

Returul acestei faze a campionatului părea să găsească însă din nou o echipă timișoreană fără forță, sortită eșecurilor pe ultima sută de metri, precum în precedentele participări din elită. Timișorenii au obținut un singur succes în ultimele șapte jocuri, cu codașa ASA, și a tremurat serios în ultima rundă. Egalul smuls pe final la Mediaș nu părea suficient pentru ca echipa lui Popa să prindă locul 6, de baraj, iar jucătorii erau întinși în lacrimi pe gazon. Vestea cea mare a venit din nordul Moldovei, unde Botoșaniul a răpus Pandurii în prelungiri și a făcut posibilă o luptă inedită pentru prima ligă cu UTA. În această dublă manșă, ACS Poli, chiar și în regim de criză, a fost clar echipa superioară trupei arădene. După un 2-1 prea strâns la Timișoara, cu 12.000 de spectatori în spate, ”violeții” au avut emoții doar câteva minute la Șiria, unde joacă ”Bătrâna Doamnă” pe teren propriu. Arădenii au condus cu 1-0, dar au cedat cu 3-1. Bărbuț, Drăghici și Pedro Henrique au fost autorii reușitelor care mențineau cele două rivale în ligile de proveniență. Interesant e că ofensivul Cristi Bărbuț știa deja că o va părăsi pe ACS pentru CSU Craiova. Astfel, în condiții mult mai grele, cu o depunctare record, un lot destul de modest și cu probleme financiare moștenite, ”vulpoiul” Ionuț Popa a depășit toți predecesorii săi de pe banca lui ACS Poli și a menținut proiectul conceput de autorități pe linia de plutire, cel puțin sportiv. Adică, o adevărată minune, tehnicianul fiind cel responsabil cu montarea unor jucători care altfel ar fi cedat ușor sau ar fi plecat cu prima ocazie.

UTA nu s-a ridicat la nivelul echipei timișorene. Foto: Gabriel Brezeanu

Parcurs de senzație și în cupe, dar doar până la un punct

Parcursul surprinzător a continuat și în competițiile KO pentru ACS Poli. Acolo unde bănățenii s-au răzbunat pe mureșeni și au obținut accesul în finala Cupei Ligii. În ultimul act însă Ionuț Popa, pe fondul problemelor de lot, a trimis o echipă cu multe improvizații pentru a o înfrunta pe Dinamo. ”Câinii” au profitat și s-au impus cu 2-0 după un meci în care timișorenii nu au avut aproape nicio ocazie notabilă. De altfel, plângerile timișorenilor, în frunte cu Popa, legate de competiția din care nici acum nu și-ar fi văzut banii de premii, au contribuit la decizia LPF de a o desființa. Bănățenii au avut un parcurs admirabil și în Cupa României, acolo unde au trecut la penalty-uri de CFR Cluj și au fost opriți abia în semifinale de Astra. În această fază superioară a Cupei s-a făcut simțită de asemenea problema lotului redus numeric.

A fost și un retur al ediției 2016-17 în care ACS Poli a fost amenințată că va fi dată afară de pe ”Dan Păltinișanu” pentru neplata chiriei. Situația a fost ”cârpită” printr-o nouă cesiune. O clipă chiar ultimul duel cu ASA, din Cupa Ligii, era sub semnul întrebării. Un alt moment trist din viața clubului a fost dispariția lui Adrian Stoicov, la scurtă vreme după ce ”Bulgarul” fusese numit șef al Centrului de copii și juniori.

Transferuri mai sonore, dar tot degeaba

Cu locul în prima ligă asigurat conducerea lui ACS Poli a făcut poate cea mai spectaculoasă campanie de achiziții de până acum, dacă ținem cont că cea cu venirile lui Goga și Zicu s-a dovedit a fi un balon mare de săpun. Astfel, jucători precum Gabriel Vașvari (Botoșani), Alex Munteanu (Gaz Metan) ori Alexandru Țigănașu (Iași) au dat echipei lui Ionuț Popa un suflu proaspăt.


Cele 12 veniri (în total) s-au dovedit însă a fi prea multe, iar unii dintre cei abia aduși au și plecat rapid. De exemplu, ineficientul Cristi Bud, care i-a făcut pe unii să le fie dor de brazilianul ”neserios” Pedro Henrique. Fostul vârf al CFR-ului e acum la Chiajna, iar acolo mai și marchează.

ACS Poli nu a început grozav campionatul, dar un lucru a fost clar. Echipa lui Ionuț Popa nu mai era o ”Cenușăreasă” și putea controla adversarii din a doua jumătate a clasamentului. Mai mult, după primul succes afară, 2-0 la Gaz Metan, elevii lui Popa au realizat surpriza, învingând-o pe CFR Cluj cu 4-3 după un meci în care au condus cu 4-0 liderul Ligii I, care era neînvins până în acea rundă 8. Pe cai mare, bănățenii au învins-o și pe ”palida” Dinamo în deplasare. A urmat însă și o scădere de formă, una care poate fi pusă și pe seama problemelor financiare. Au venit astfel șase meciuri la rând fără succes, dintre care patru pe finalul turului. Startul de retur a fost chiar de coșmar, printre rezultatele negative numărându-se și acel 0-7 cu FCSB după 0-3 cu Chiajna acasă. Seria neagră a fost întreruptă de succesul în fața Astrei. Au urmat însă patru remize cu același scor: 1-1. Și un final dificil de an în care s-a obținut doar un punct mic din două întâlniri grele (0-1 la CFR și 0-0 cu Dinamo).

În Cupă, ACS Poli avea să dea pentru prima dată de concitadina ASU Politehnica într-un meci oficial. ”Meciul care nu trebuia să aibă loc” a fost până la urmă modest față de așteptări. Doar vreo 3.500 de spectatori au asistat la succesul la limită al trupei din Liga I. Parcursul lui Melinte și compania în competiția KO s-a oprit însă subit în optimi după un nou meci de coșmar cu FCSB, scor 0-3.

Veșnica problemă: banii

Jucătorii au fost înfuriați rând pe rând de promisiunile conducătorilor, care se spulberau aproape instantaneu în contact cu realitatea. Mai întâi a fost povestea cu ANAF-ul, care nu le poate plăti salariile jucătorilor din drepturile TV chiar dacă clubul a avansat acel ”certificat 0” pentru reeșalonarea datoriilor. După succesul cu ardelenii, primarul Nicolae Robu a făcut o adevărată chetă de la oameni de afaceri locali pentru a menține echipa cât de cât pe linia de plutire. Tot din cauze economice clubul l-a pierdut ușor și pe talentatul Sebastian Mailat, plecat liber la CFR Cluj după ce și-a depus memoriu pentru neplata a trei salarii.

Conducerea clubului a acuzat în acest caz judecata comisiilor federale și se gândește să meargă, oricum tardiv, la TAS. Veștile proaste au venit ca niște pumni în afara terenului. Administrația Robu a pierdut definitiv procesul cu Curtea de Conturi legat de finanțările cluburilor sportive. Iar curând orice rezultat negativ sau comentariu al lui Ionuț Popa despre situația echipei a stârnit furie într-un anumit birou de pe CD Loga. Toamna a devenit și mai apăsătoare după eșecul lamentabil al lui Sorin Drăgoi la alegerile LPF, președintele lui ACS Poli a primit doar votul clubului său. După înfrângerea în fața lui Gino Iorgulescu, și-a anunțat demisia de la club motivând că ar avea alte obiective personale acum. Frigul lui noiembrie a adus și o acutizare a relațiilor dintre jucători și conducere. Primul ”rebel” a fost Cătălin Straton, care nu vrea să fie liber, dar își cere prime care datează de la startul colaborării sale cu clubul de pe Bega. Următorul plecat în timpul sezonului a fost Josip Soljic. Criticat dur după eșecul cu FCSB și cu ”pata” legăturii cu un membru al mafiei pariurilor asupra sa, mijlocașul a reziliat în cele din urmă înțelegerea semnată iarna trecută. Majoritatea componenților însă, în special cei sosiți în vară și care puteau obține angajamente asemănătoare la alte cluburi, au izbucnit în vestiar după întârzierea banilor. Nu a lipsit mult ca elevii lui Popa să sară peste pregătirea clasică și să se prezinte direct în teren pentru partida din retur cu Mediaș (1-1). Noi întâlniri și noi intervenții mai mult sau mai puțin nervoase ale primarului au ”rezolvat” temporar situația. În fapt, au fost noi ”sponsorizări” de la cei care au mai ajutat clubul.

La finalul anului s-a optat pentru ex-”vicele” Radu Birlică în fruntea clubului, totuși, Sorin Drăgoi a rămas în cadrul clubului ca… șef al Consiliului Director. Ca prime măsuri, Birlică i-a cooptat imediat în structura de conducere pe Virgil Tornoreanu și impresarul Cristea Opria, oameni care au ajutat financiar clubul. De asemenea, au venit și primele despărțiri din pauza de iarnă. Clubul a renunțat pur și simplu la toți străinii rămași. Ivan Curjuric, Camaldine Abraw și Miguel Bianconi au părăsit Banatul fără a ”aniversa” șase luni în lotul lui ACS Poli. Conducerea anunța odată cu aceste măsuri și o întinerire a lotului, ”strategie” care se repetă precum în campaniile electorale. În schimb, dorit în continuare pe Bega, fundașul dreapta titular în majoritatea rundelor, Valentin Crețu, a uitat să revină din ”permisie” înainte de jocul cu ”câinii” și apoi și-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract.

Victoria cu liderul CFR Cluj, scor 4-3, o performanță cu care se mândrește echipa timișoreană din Liga I. Foto: Gabriel Brezeanu

ACS POLI TIMIȘOARA (statistica ”sezonului de toamnă”):

Cătălin Straton (8 meciuri / 0 goluri), Marius Curileac 14/0, Mădălin Smaranda 0/0 (portari);

Denis Haruț (5/0), Valentin Crețu (16/0), Bogdan Străuț (5/0), Gabriel Cânu 14/1, Alin Șeroni 9/1, Cristian Melinte 22/0, Cristian Bocșan 7/0, Alexandru Țigănașu 13/0, Ștefănel Covalschi (0/0) (fundași);

Ivan Curjuric 11/0, Andrei Artean 20/0, Cătălin Doman 13/0, Gabriel Vașvari 20/3, Alexandru Munteanu 20/4, Alexandru Ciucur 20/1, Jospi Soljic 16/0, Marius Croitoru 9/0, Cosmin Bîrnoi 17/2, Sebastian Mailat 14/2, Vlad Mihalcea 1/0, Lucian Oprea 1/0 (mijlocași);

Cristian Bud 5/0, Miguel Bianconi 8/0, Octavian Drăghici 8/3, Camaldine Abraw 7/1 (atacanți).

Alexandru Munteanu, lider la assist-uri: 4.

*cu italice sunt indicați jucătorii plecați deja din club

Linia de clasament, ACS Poli Timișoara:

Locul 9  22 meciuri 6 victorii  8 egaluri 8 înfrângeri      golaveraj: 18-30      26 puncte (cu patru mai multe realizate până în aceeași perioadă a anului trecut)

26 de jucători utilizați

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.