Printre mesele întinse cu bucate scăldate în maioneză și zahăr pudră și cu pahare pline s-au strecurat și tradiționalele preziceri pentru anul care vine, ba o superstiție, ba un sfat să porți roșu în noaptea dintre ani, și, desigur, promisiunea că te lași de fumat de la întâi. Cu toate că e la modă acum să ironizăm aceste practici și chiar să ne împăunăm contul de Facebook cu citate de genul fii-bun-tot-anul-nu-numai-de-sărbători-frumusețea-vine-din-interior-etcetera, trebuie să recunoaștem: cu toții ne trezim în 1 ianuarie cu senzația că am pășit peste un prag. Și nu putem să nu deschidem un calendar mental, în care începem să bifăm (sau să debifăm), de cele mai multe ori privind zilele care urmează să-l umple cu speranță, cu încrederea că de data asta totul va fi altfel.
Și până la urmă, ce e rău în asta? Uitându-ne în spate, ne dăm seama că ceea ce ne lipsește cu adevărat este un zâmbet, o senzație de bine, ca o plimbare în prima zi caldă de primăvară.
Am lăsat în urmă un an greu, plin de resentimente. Un an în care am luptat, ne-am încruntat. Un an în care am pornit la război. Un an în care am pierdut oameni, am plâns după demnitatea călcată în picioare, ne-am înverșunat împotriva trădărilor, prostiei, tiraniei. A fost și anul în care am fost atinși de frumusețe pură, și numai așa am putut supraviețui. De aceea merităm să ne punem dorințe pentru 2018, asemeni fetelor de măritat care dorm cu cine știe ce ierburi sub pernă, doar-doar și-or visa ursitul.
Merităm să vrem să fie bine. Nu doar pentru că așa e construită natura umană, ci și pentru că după furtuna care încă face ravagii în societatea noastră trebuie să se arate soarele, iar noi sperăm că asta se va întâmpla în noul an. Merităm să facem măcar un pas în înfruntarea corupției, merităm să mâncăm o pâine pe care să ne-o permitem. Merităm să respirăm aer curat, să vedem cerul albastru, să simțim căldura verii în toate încheieturile. Merităm un an în care să ne tragem sufletul, însă știm cu toții că lupta continuă și în 2018.
