Cu doar câteva luni înainte de a fi găsit vinovat pentru finanţarea ilegală a ACS Poli, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a înstrăinat unul din cele mai importante bunuri dobândite în decursul vieţii sale. Vorbim despre un teren de peste 1.000 de metri pătraţi, situat în Timişoara, pe care acesta l-a donat în două părţi aproape egale celor doi copii ai săi, Raul şi Andreea. Se întâmpla în primăvara anului 2017, conform declaraţiei de avere depuse de Robu pe site-ul PMT.
În octombrie 2017, Primăria Timişoara pierdea procesul cu Curtea de Conturi care constata printr-un raport că ACS Poli a fost finanţată ilegal. Printre cei vinovaţi de prejudicierea bugetului Timişoarei se afla şi Nicolae Robu.
Instanţa a dispus şi recuperarea prejudiciului, proces care încă nu a fost pus în aplicare.
La fel ca şi în anul precedent, în 2017 primarul Timşoarei a deţinea două apartamente, împreună cu soţia sa. Cei doi locuiesc într-un imobil situat în zona Soarelui, iar celălalt este închiriat şi aduce familiei venituri de peste 7.000 de lei pe an. Primarul deţine trei autoturisme: un Daewoo din 2003, un Renault din 2001 şi un alt Renault din 2013 cumpărat printr-un credit bancar de aproape 65.000 de lei. Trebuie spus însă că, zi de zi, primarul Timişoarei se plimbă cu o limuzină Mercedes de peste 70.000 de euro, cumpărată de compania Retim special pentru el.
La capitolul venituri, primarul Timişoarei nu stă deloc rău. Acesta deţine mai multe acţiuni la SIF alături de soţia sa, iar din salariul de primar a dus acasă în 2018 80.832 de lei. Robu a mai încasat 175.498 de lei de la Politehnica Timişoara, acolo unde este profesor, şi încă 10.602 lei de la Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, unde este membru. Soţia edilului a contribuit la bugetul familiei cu puţin peste 2.000 de lei din pensie.