Concept inedit de promovare a muzicii: French KaraRocké LIVE

Concept inedit de promovare a muzicii: French KaraRocké LIVE

0
DISTRIBUIȚI

A fost o lună plină la Institutul Francez din Timișoara, iar la final se arată și stelele! Toți cei care visează să devină staruri ale muzicii rock, fie și pentru cinci minute, au ocazia de a transforma acest vis în realitate, vineri, 30 martie, de la ora 21.00, la Ambasada.
French KaraRocké Liveeste un concept inedit care asociază muzica franceză cu influențe pop-rock și un LIVE BAND de excepție: Radu Pieloiu la tobe, Mihai Moldoveanu la bass, Ana Pieloiu la chitară, Marcelle Poaty-Souamy la clape.

Momentul French KaraRocké Live vine în încheierea Festivalului Internațional Francofon de Improvizație și Teatru Universitar din Timișoara (FIFITUT), păstrând spiritul punk al acestuia.


De la legendarii Johny Hallyday, Françoise Hardy, Serge Gainsbourg sau Joe Dassin, la cântăreții noilor generații, precum Zaz, Indila sau Stromae, cele mai cunoscute nume ale muzicii franceze de ieri și de azi se vor auzi la finalul lunii Francofoniei la Timișoara!

Toți cei pasionați de muzică sunt invitați să-și depășească temerile și să urce pe scenă pentru a le da voce. Bineînțeles, aceștia ar aprecia susținerea din partea celor care preferă pur și simplu să se bucure de un moment de muzică live. Playlist-ul est publicat pe site-ul Institutului Francez, astfel încât puteți să vă alegeți încă de pe acum melodia și să le indicați organizatorilor preferința dumneavoastră prin email (equipe.timisoara@institutfrancais.ro). French KaraRocké Live face parte din programul Lunii Francofoniei organizat de Institutul Francez la Timișoara. Intrarea este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.