Scandal de proporții în lupta pentru funcția de președinte al PMP Timiș....

Scandal de proporții în lupta pentru funcția de președinte al PMP Timiș. Documente „aberante” prezentate de Roxana Iliescu la PRESSALERT LIVE VIDEO

4
DISTRIBUIȚI

Scandal de proporții în interiorul PMP Timiș. Peste doar cinci zile, în cadrul filialei județene, urmează să se desfășoare alegerile în urma cărora s-ar stabili viitorul președinte, funcție disputată între vicepreședintele PMP la nivel național, Roxana Iliescu, respectiv actualul președinte, deputatul Cornel Sămărtinean.

Invitată la emisiunea PRESSALERT LIVE, Roxana Iliescu a făcut dezvăluiri incredibile despre modul în care contracandidatul său încearcă să-și netezească drumul pentru a pune mâna pe conducerea filialei. „S-au dat două decizii. Una cu numărul 109, în care candidaturile puteau fi depuse din 22 martie 2018 până în 26 martie 2018, și care mi-au transmis-o și mie. Astăzi, mergând la partid, intru în posesia deciziei 110, dată în data de 22 martie, în care se spune că depunerea candidaturilor se face din data de 21 martie până în data de 22 martie”, a dezvăluit Roxana Iliescu, timp în care a prezentat la PRESSALERT LIVE cele două documente catalogate de aceasta ca fiind „aberante”.

„Ambele sunt de contestat. Pe de o parte, statutul partidului spune că trebuie depuse candidaturile cu cel puțin 10 zile înainte. Iar cealaltă este pur și simplu aberantă. Cum să se dea o decizie astăzi, că puteam de ieri până astăzi să depunem candidaturile?”, a întrebat retoric vicepreședinta PMP. Una dintre decizii este semnată de Alexandru Mutruc, om de încredere a deputatului Cornel Sămărtinean, care în trecut a încercat să ia asupra sa vina unui accident provocat de actualul lider PMP Timiș. „O eroare materială”, așa a catalogat Mutruc decizia, potrivit spuselor Roxanei Iliescu.

Nu este singurul „truc” în războiul pe care Cornel Sămărtinean îl are cu Roxana Iliescu, a cărei excludere din partid și-a dorit-o în repetate rânduri. Aproape toți membrii Comisiei de Organizare și Desfășurarea a Alegerilor (CODA), sunt apropiații lui Sămărtinean. De altfel, președinte este nimeni altul decât Alexandru Mutruc.


„Sunt șapte membri. Odată constituită CODA, CEJ-ul (n.r. – Consiliul Executiv Județean) nu mai există și se stabilesc toate detaliile legate de organizarea alegerilor. Președintele CODA este domnul Mutruc, de ani de zile omul său de încredere”, a prezentat Roxana Iliescu.

Deși nu a făcut publice numele celorlalți componenți CODA, invitata PRESSALERT LIVE a expus elemente care sfidează legile de bază ale partidului. „Am intrat în posesia numelor componenților CODA și i-am sunat pe fiecare în parte, să aflu cine sunt, când e prima ședință. Am reușit să aflu că face parte un fost angajat de al aeroport, o angajată Gittanos Company, firma domnului Sămărtinean, și mai e o femeie care nici măcar nu e membră PMP, și care mi-a spus că e ocupată și că nu va veni la nicio ședință. Doar pe un singur membru CODA îl cunosc și este de mult timp în partid”, a spus Roxana Iliescu la PRESSALERT LIVE.

Vicepreședintele PMP a acuzat faptul că „este o situație foarte urâtă nu doar de componență, dar și de reglementările pe care ei, chiar și în formatul acesta, trebuie să le respecte. S-a stabilit acea cotă de reprezentare, pe care eu, în calitate de candidat, am tot dreptul să o cunosc. Domnul Mutruc a ridicat din umeri, mi-a spus să fac cerere în scris. Am solicitat numărul delegaților din fiecare loc, însă nu au vrut să îmi pună la dispoziție aceste informații. Ar fi trebuit de mult să fie afișate la avizier. Lipsesc cu desăvârșire toate aceste informații cu privire la candidatură și la întregul calendar. Se încalcă grav regulile noastre interne, nu pot să accept acest lucru. Eu voi contesta componența CODA și deciziile luate”.

Roxana Iliescu crede că adversarului său îi este frică de faptul că există posibilitatea de a pierde funcția pe care o deține. „Da, categoric îi este teamă. Toate acțiunile domnului deputat justifică faptul că este un om politic slab, căruia îi este teamă de competiție. Tot ce se întâmplă în filială denotă chestia asta. Dacă ar fi fost într-o postură favorabilă, sigur nu ar fi acționat în maniera în care a făcut-o”, a conchis aceasta.

Nici până acum viața politică pe plan local nu a fost simplă pentru vicepreședinta PMP. Deși deține funcție de nivel național, Roxana Iliescu s-a aflat de mai multe ori în situația de a nu fi primită la ședințele filialei județene. „Nu mă simt umilită în niciun caz. Probabil că asta și-a dorit domnul Sămărtinean, dar cred că se umilește singur. Este dezonorant să ai o astfel de atitudine și care toată povestea asupra sa. Nu mă las atât de ușor”, a menționat Roxana Iliescu.

De altfel, la ordin politic venit din partea lui Cornel Sămărtinean, vicepreședinta CJ Timiș a fost pusă în situația jenantă de a nu vota pentru bugetul județului, directivă urmată de Roxana Iliescu pentru a evita excluderea din partid. „Nu s-a gândit că voi vota împotrivă. Ulterior ar fi avut argument de excludere. Apoi marți, în conferință, a afirmat că este foarte mulțumit de activitatea mea, ca joi să aflu că a fost constituit alt CEJ, total nestatutar, și s-a făcut propunere de excludere a mea”, a susținut Roxana Iliescu.

Situația din Timiș a ajuns până la Traian Băsescu. „S-a discutat excluderea cu Traian Băsescu și Eugen Tomac, însă nu a fost pe ordinea de zi a ședinței, pentru că propunerea făcută a fost nestatutară. Domnul președinte Băsescu a spus că trebuie să aibă loc alegeri, să le organizăm, iar cel care este mai bun să devină președinte PMP Timiș”, a afirmat Roxana Iliescu.

4 COMENTARII

  1. Ii cunosc bine pe amândoi:atât pe Samartinean cât și pe Iliescu. Exista diferențe mari între cei doi: primul e un stingher, ca sa nu spun frustrat. Vorbește greoi, nu are nicio cultura generală, slab profesional si citeste mereu de pe hârtii. Nu se poate exprima liber! Uitați-va de când e deputat de Timișoara, ce a făcut? A dat doar Comunicate de presa și a făcut interpelări parlamentare, citind evident, pe teme care nu au nicio legătura cu Timișoara sau cu banatenii. Ca sa nu spună lumea ca nu are activitate! De cealaltă parte, Iliescu a fost parașutată aici de la București, dar macar știe ce zice, are logica, vorbește fără sa citească de pe foi, e vicepreședinte la CJ Timis și, cel mai important, macar a făcut ceva pentru Banat…

    Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2018/03/scandal-de-proportii-lupta-pentru-functia-de-presedinte-al-pmp-timis-documente-aberante-prezentate-de-roxana-iliescu-la-pressalert-live-video/

  2. Observ ca este încrîncenare există pentru un partid de 3%. O fi vorba de funcția de la Consiliul Județean? Ii este teama acestei doamne de pierderea funcției? Alta logica nu există. Ea arunca cu mizeriei în disperare fără să gândească. O fonfaita disperată. Asta este miza sa personala. Ca om politic este …..

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.